Kingdom of the Planet of the Apes – O întoarcere palpitantă a uneia dintre cele mai lăudate francize din toate timpurile
Fiind una dintre cele mai longevive francize din toate timpurile, The Planet of the Apes s-a bucurat, de-a lungul celor aproape 60 de ani de existență, de numeroase proiecte cinematografice, unele mai lăudate decât altele, trilogia începută în anul 2011, care l-a avut ca protagonist pe Caesar (Andy Serkis) și a explorat perioada incipientă a acestui univers, devenind una dintre cele mai iubite serii de filme lansate vreodată. După ce povestea lui Caesar a luat sfârșit în filmul War for the Planet of the Apes, franciza a fost abandonată pentru o perioadă, dar anul 2024 ne aduce pe marele ecran un nou start pentru acest univers, pelicula Kingdom of the Planet of the Apes fiind o întoarcere la nivelul calitativ superior stabilit de trilogia precedentă, aducând în fața publicului o nouă poveste excepțională, cu personaje complexe și efecte speciale spectaculoase.
Kingdom of the Planet of the Apes urmărește povestea lui Noa (Owen Teague), o tânără maimuță din Clanul Vulturului, care, în urma unui atac sângeros, este nevoit să pornească într-o călătorie pentru a-și salva familia din mâinile unui nou apărut clan de primate, condus de nemilosul Proximus Caesar (Kevin Durand). În această aventură plină de pericole și obstacole, Noa este însoțit de simpaticul Raka (Peter Macon), un cimpanzeu erudit care îl învață psihologia de viață instaurată de Caesar (denaturată după moartea acestuia și folosită în scopuri necurate), și de enigmatica Nova/Mae (Freya Allan), o tânără din rasa umană, mult diferită de oamenii cu care maimuțele sunt obișnuite și deținătoare a unor secrete care au puterea să destabilizeze universul lui Noa și al întregii rase simiene. Fiind concentrată pe aventurile unor personaje noi, pelicula aduce o gură de aer proaspăt francizei, în ciuda similarităților, din punct de vedere narativ și vizual, cu celelalte filme lansate în ultimul deceniu, folosind elementele care au funcționat în trecut pentru a construi o poveste plină de nostalgie și inovație, care promite o relansare de succes a acestei serii de filme. Punând bazele unui nou conflict în rândurile maimuțelor, dar și între acestea și rasa umană, deznodământul producției este unul extrem de satisfăcător și promițător pentru viitorul francizei, povestea maturizării lui Noa fiind doar începutul unei noi trilogii de succes care are ca miză supremația pe planeta Pământ.
Pe lângă povestea bine structurată, pelicula se laudă și cu numeroase performanțe actoricești memorabile, un aspect impresionant având în vedere că mare parte dintre actori sunt deghizați, cu ajutorul magiei efectelor speciale, în maimuțe. Owen Teague (The Stand) face o treabă excepțională în rolul protagonistului Noa, conturând un personaj naiv, dar determinat, care este nevoit să se maturizeze mult prea repede pentru a deveni liderul de care clanul său avea nevoie. Parcursul evolutiv al acestuia este unul fascinant de urmărit și constituie punctul de atracție principal al filmului, dar apariția misterioasei Mae în viața acestuia aduce numeroase schimbări de mentalitate și perspectivă, creionând tabloul unui personaj mult mai complex, dincolo de aparențe. Jucată impecabil de Freya Allen (The Witcher), Mae este una dintre piesele cele mai importante ale acestei trilogii, performanța acesteia aducând un strop de intrigă și mister în viețile primatelor, intențiile tinerei fiind mereu ascunse în spatele unor vorbe bine alese și a unor acțiuni cu implicații majore, iar conflictul interior pe care aceasta îl dezvoltă de-a lungul filmului adaugă un element imprevizibil în viitorul personajului.
Kingdom of the Planet of the Apes reprezintă întoarcerea spectaculoasă a uneia dintre cele mai aclamate francize din toate timpurile, pelicula punând bazele unei noi trilogii fascinante care îi are în prim plan pe Noa și Mae, reprezentanții celor două părți opozante, care luptă pentru controlul planetei. Scenele de acțiune sunt coregrafiate și filmate uimitor și, deși nu sunt în număr foarte mare, punctează cu precizie chirurgicală momentele de tensiune și emoție de care filmul nu duce lipsă. Nivelul calitativ al efectelor speciale este unul uluitor, așa cum trilogia precedentă ne-a obișnuit, primatele fiind aduse la viață într-o manieră impresionant de veridică, iar acest lucru nu poate decât să adauge o tușă de realism acestei producții. La fel cum pelicula Rise of the Planet of the Apes a dat startul unei trilogii de excepție în ultimul deceniu, filmul Kingdom of the Planet of the Apes lansează un nou capitol din povestea îndrăgitelor/fioroaselor maimuțe, care promite să fie cel puțin la fel de spectaculos.
Evaluare
- Actorie – 5/5
- Poveste – 5/5
- Regie – 5/5
- Scenariu – 4/5
- Imagine – 5/5
- Entertainment Value – 5/5
Scor Final – 5/5
2 Responses
[…] unor zvonuri, datorită succesului moderat de la începutul acestei veri, franciza Planet of the Apes se va întoarce pentru încă două filme, care vor continua aventurile lui Noa (Owen Teague) și […]
[…] săi, dar calitatea acestora pălește în fața celorlalți doi favoriți. Chiar dacă filmul Kingdom of the Planet of the Apes ar fi meritat să ridice statueta de aur, întrucât efectele speciale folosite pentru a da […]