Kite Man: Hell Yeah! – Un serial animat cu aspect matur și umor pueril extinde universul cinematografic DC

by Alex Haulică · 21 septembrie 2024

În ultimii ani, studiourile DC au început să își extindă orizonturile în direcții nebănuite, în special în ceea ce privește producțiile animate pe care le lansează frecvent și care le permit să dezvolte povești și personaje variate într-un mediu unic, lipsit de restricțiile bugetare și logistice ale proiectelor live-action. După succesul răsunător pe care serialul matur Harley Quinn l-a avut pe platforma Max, a venit rândul producției Kite Man: Hell Yeah!, un spinoff al proiectului deja menționat, să își întindă aripile pe micul ecran, uimind publicul cu o poveste expansivă, un stil de animație dinamic și performanțe vocale impresionante, dar cu un umor pueril folosit în exces și obscenități gratuite, care ar putea stârni controverse în ochii anumitor privitori.

Kite Man: Hell Yeah! urmărește povestea răufăcătorului Kite Man (Matt Oberg), care, după despărțirea neașteptată de Poison Ivy (Lake Bell) din serialul original, decide să își croiască un nou drum în viață, alături de noua sa cucerire Golden Glider (Stephanie Hsu), și cumpără barul Noonan’s, un bine cunoscut loc de adunare al răufăcătorilor din Gotham. Fără să știe, ticălosul Lex Luthor (Lance Reddick) folosește barul Noonan’s pentru a ascunde Ecuația Anti-Viață, o armă capabilă să distrugă întreg universul, din mâinile lui Darkseid (Keith David), iar asta declanșează o aventură incredibilă, plină de situații comice, lupte sângeroase, drame familiale, conflicte interioare și călătorii în timp, în care soarta universului se află în mâinile celui mai neîndemânatic răufăcător din toate timpurile.

Nu multă lume s-ar fi așteptat ca acest spinoff să mențină același nivel calitativ ca cel al serialului original, dar, din fericire, Kite Man: Hell Yeah! păstrează abordarea inedită cu care publicul este deja obișnuit, construind o poveste imprevizibilă și spectaculoasă, îmbrăcată în ambalajul violenței excesive și al umorului grosolan, care nu va fi cu siguranță pe placul tuturor, dar se potrivește extrem de bine cu tonul și intenția serialului. Cu toate acestea, elementele menționate mai sus fac parte din structura serialului, iar absența acestora ar strica complet abordarea aproape satirică a proiectului, adresată atât unor povești/personaje emblematice din panteonul DC, cât și unor evenimente faimoase din pop culture-ul modern.

Deși există un fir narativ principal și o direcție regizorală clare, serialul dezvoltă o serie de fire narative secundare, care nu funcționează pe plan narativ/emoțional în toate cazurile (spre exemplu, drama familială dintre Golden Glider și mama sa sau relația parentală bizară dintre Bane și Goldilocks), dar ajută la conturarea universului absurd în care trăiesc personajele noastre și le permit anumitor figuri mai puțin cunoscute să intre în lumina reflectoarelor și să câștige simpatia/antipatia publicului. Într-adevăr, există anumite momente în care serialul uită cine este protagonistul adevărat al acestuia, dar a doua jumătate a sezonului se concentrează mult mai mult pe evoluția lui Kate Man ca răufăcător/antierou și conduce spre un deznodământ neașteptat de bine construit și satisfăcător pe toate planurile, care nu necesită neapărat o eventuală continuare.

Referitor la performanțele vocale ale serialului, actorii livrează în unanimitate roluri memorabile, în special Matt Oberg (Harley Quinn) și Stephanie Hsu (The Fall Guy), care conturează două personaje captivante, aflate veșnic la limita dintre bine și rău, cu parcursuri evolutive fascinante și o relație amoroasă care este explorată până în cele mai mici detalii pe tot parcursul sezonului. În plus, relațiile parentale ale acestora sunt prezentate în oglindă și constituie nucleul emoțional central al serialului, iar asta deschide noi oportunități de a le surprinde calitățile/defectele celor doi protagoniști în moduri neașteptate, Kite Man ajungând să renunțe la tot ceea ce îl face special pentru a deveni un răufăcător demn de admirația tatălui său, iar Golden Glider se vede nevoită să își calce pe orgoliu și principii pentru a petrece timp alături de mama sa.

Pe lângă cei doi protagoniști, există și un al treilea personaj principal care merită să fie menționat, iar acesta este Bane (James Adomian), care, după ce și-a lăsat amprenta asupra serialului original cu vocea și pățaniile sale ridicole, se întoarce în acest spinoff într-un rol mult mai central, dar pe care Adomian (BoJack Horseman) îl livrează cu aceeași carismă. Înlocuindu-l pe interpretul vocal anterior, regretatul Lance Reddick (Bosch) face o treabă notabilă în pielea infamului Lex Luthor, antagonistul principal al serialului, acesta creionând portretul unui adversar greu de combătut, dar care se străduie să țină pasul cu bufoneriile lui Kite Man, iar Natasia Demetriou (Orion and the Dark) și Jonathan Banks (Better Call Saul), interpreții lui Malice și Noonan, completează echipa stranie a lui Kite Man cu două personaje amuzante, dar pline de comentarii acide și ironii tăioase.

Deși publicul pentru un asemenea tip de proiecte este unul mult mai restrâns, studiourile DC par să depună eforturi considerabile în a extinde universul animat început acum mai bine de 5 ani cu serialul Harley Quinn. Oferind o altfel de aventură decât cele cu care eram obișnuiți în mod normal, dar cu aceeași abordare inedită și controversată, în egală măsură, serialul Kite Man: Hell Yeah! vine ca o gură de aer proaspăt pe plaja proiectelor cu supereroi de anul acesta, uimind publicul cu o poveste surprinzător de bine construită și dinamică, ajutată și de o serie de performanțe vocale notabile și un stil de animație unic, care nu trebuie ratată de cei în căutare de ceva nou și veșnic imprevizibil.