Joker: Folie à Deux – O dramă psihologică excepțională, controversată și polarizantă, spusă în acorduri muzicale

Filmele care adaptează povești și personaje din benzi desenate au fost, sunt și vor fi întotdeauna unele dintre cele mai populare producții din toate timpurile, dar ultimii ani au demonstrat că acest gen de filme nu este deloc infailibil, unele voci criticând abordarea șablonară a acestora, în timp ce altele se arată dezamăgite de noile direcții pe care anumite voci creative încearcă să le aducă în acest context cinematografic suprasaturat. Anul 2019 ne-a adus pe marele ecran producția Joker, o capodoperă cinematografică desăvârșită, dar foarte diferită de abordările cu care am fost obișnuiți și care a adunat numeroase controverse, iar acum, 5 ani mai târziu, Joaquin Phoenix (Gladiator) și Todd Phillips (The Hangover) colaborează din nou pentru a concluziona povestea lui Arthur Fleck în pelicula Joker: Folie à Deux, o dramă psihologică impresionantă și cu un puternic mesaj social, îmbrăcată în ambalajul polarizant al unei opere de artă moderne, spusă în acorduri muzicale și pași de dans.

Joker: Folie à Deux continuă povestea lui Arthur Fleck (Phoenix) după evenimentele șocante din filmul precedent, atunci când Arthur a adoptat identitatea lui Joker și l-a omorât pe prezentatorul Murray Franklin (Robert De Niro) într-o transmisiune live a emisiunii acestuia, declanșând o întreagă mișcare revoluționară în jurul acestui figuri emblematice și cufundând orașul Gotham în anarhie. Pregătindu-se pentru a fi trimis spre judecată în urma faptelor sale monstruoase, Arthur se chinuie să descopere în spatele gratiilor cine este el cu adevărat (un om traumatizat de vicisitudinile vieții/sorții sau un criminal cu sânge rece), dar apariția surprinzătoare a volatilei Lee Quinzel (Lady Gaga) în viața sa nu doar că îi aduce în cale dragostea și afecțiunea mult dorită, ci și trezește în el un spirit artistic haotic, prin intermediul căruia acesta găsește o nouă modalitate de a-și exprima sinele lăuntric. Desigur, lucrurile iau o întorsătură nefastă în timpul procesului lui Arthur, iar acesta trebuie să se confrunte cu provocări noi și fantome ale trecutului pentru a desluși ițele minții sale, a-și asuma (sau nu) consecințele acțiunilor sale, a înțelege rolul său în societate și a găsi răspunsul la întrebarea: Cine este Arthur Fleck ?

Înainte de a putea începe analiza propriu-zisă a acestui proiect, trebuie făcute câteva mențiuni cruciale pentru a putea înțelege diversele controverse care s-au iscat în jurul filmului (unele valide, altele fără o bază solidă reală), precum și anvergura și complexitatea acestuia. Numeroase voci au criticat această peliculă pentru caracterul său muzical, care pare în antiteză totală cu proiectul anterior, dar și cu subiectul dificil cu care această dilogie operează, dar momentele muzicale nu sunt folosite pentru a livra secvențe colorate, distractive și exaltante (cum se întâmplă de regulă într-un musical clasic) ci pentru a transmite gândurile și sentimentele lui Arthur în felul său unic de a se exprima. Folosind piese clasice și analogii directe spre momente celebre din istoria filmului (element deja caracteristic celor două filme), pelicula Joker: Folie à Deux frizează limitele unui musical tradițional pentru a contura un anumit mesaj cheie al poveștii lui Arthur (care nu va fi dezvăluit pentru a nu strica magia filmului), ascuns în spatele unor momente spectaculoase, dar care trebuie abordate cu deschiderea de a trece barierele clasice ale diferitelor genuri de filme pentru a putea aprecia adevărata valoare a proiectului.

De asemenea, un alt aspect crucial care trebuie menționat aici este că filmul nu urmărește idolatrizarea unui personaj care a recurs la fapte odioase din cauza anumitor influențe externe/interne (așa cum mulți au făcut-o în urma filmului precedent sau datorită afinităților lor pentru anumite personaje din panteonul DC), din contră, acesta se concentrează preponderent pe deconstruirea acestui mesaj socio-politic. Maniera în care această deconstrucție este realizată, însă, va aliena o mare parte din public, care probabil avea alte așteptări de la acest proiect sau alte interpretări ale intențiilor din spatele poveștii lui Arthur Fleck, un aspect care se descrie drept cel mai controversat și polarizant punct de discuție din jurul filmului, umbrind, din păcate, adevăratul mesaj ascuns printre rândurile scenariului impecabil scris sau dincolo de acordurile muzicale perfect interpretate de protagoniști. Cu siguranță, Joker: Folie à Deux nu se ridică la nivelul așteptărilor impuse de filmul original și nici nu va fi un proiect înțeles, acceptat și apreciat de toată lumea (din motivele enumerate mai sus, dar și din alte motive care nu au legătură cu lucrurile prezentate pe ecran, ci cu perspectivele și filosofia de viață a fiecăruia dintre noi), dar însuși acest caracter polarizant în care este îmbrăcat proiectul îi adaugă valoare cinematografică și îi asigură un loc în galeria celor mai puternice și emblematice filme ale anului 2024.

Depășind capitolul controverselor și ajungând în sfera narativă a filmului, producția are aspectul unui epilog extins al poveștii originale, care se axează în primă fază pe aventurile lui Arthur între pereții închisorii Arkham, iar aici ritmul peliculei este puțin mai lent și mult mai contemplativ, dar tocmai aceste lucruri adaugă contur dramei psihologice prin care trece protagonistul nostru, ilustrând deznădejdea acestuia cu privire la rolul pe care societatea i l-a atribuit în urma acțiunilor sale (fir narativ secundar, care aduce o critică socială la adresa idolatrizării unor criminali în serie notorii pe care un anumit segment din populație o face și în ziua de azi), precum și incapacitatea acestuia de a gestiona presiunea socială și popularitatea dobândită peste noapte, mult râvnită de el până atunci, dar cu consecințe severe asupra psihicului său. Odată cu intrarea în scenă a personajului Lee, lumea lui Arthur este dată peste cap, iar producția capătă o altă dimensiune, mult mai psihedelică și eclectică decât în precedență, publicul având acces la gândurile și trăirile protagonistului într-un mod impresionant de bine pus în scenă, muzica fiind liantul dintre cele două personaje (dar și dintre public și ei), precum și o ilustrare a delirului în doi pe care aceștia îl trăiesc (unul voluntar, celălalt involuntar), atribuindu-i proiectului un limbaj vizual unic în contextul cinematografic actual.

În a doua jumătate a filmului, dinamica producției se schimbă în totalitate, mutând acțiunea în sala de judecată, acolo unde nu doar Arthur/Joker este adus în fața dreptății, ci și cei care nu au înțeles mesajul filmului original, morala din spatele declinului psihic al protagonistului sau pericolele din spatele idolatrizării unei figuri controversate din societate. Cu siguranță, majoritatea scenelor din sala de judecată nu sunt deloc confortabile de privit (mărturia lui Gary Puddles sau dezvăluirea secretelor familiei Fleck), dar tocmai din acest motiv filmul se descrie drept o adevărată operă de artă, reușind să ilustreze destinul tragic al protagonistului sub toate formele sale și întorcându-se mereu la dilema originală, și anume adevărata identitate a lui Arthur Fleck. Din (ne)fericire, producția are un final surprinzător de exploziv, dar reținut, în același timp, care încheie într-o manieră extrem de satisfăcătoare la nivel narativ/emoțional povestea lui Arthur Fleck (dar care va diviza opinia publică), subliniind încă o dată tragedia inerentă a unui om neînțeles de societate, dar nici de el însuși. Deși o anumită decizie de ultim moment ar putea fi considerată drept punct de plecare pentru o eventuală continuare a acestui univers, mesajul dilogiei a fost livrat cu măiestrie, iar arcul narativ al lui Arthur a fost închis perfect, și deci orice altceva ar știrbi din luciul acestei capodopere cinematografice abstracte.

Probabil singurul capitol unde producția este lăudată în unanimitate este cel al performanțelor actoricești, distribuția livrând unele dintre cele mai bune performanțe ale anului, dând viață cu precizie chirurgicală universului absurd de real în care Arthur își trăiește fantezia psihotică. Joaquin Phoenix, deja câștigător al Premiului Oscar pentru acest rol, livrează un nou tur de forță în pielea personajului Arthur Fleck/Joker (transformându-se complet fizic și mental pentru a interpreta dualitatea și complexitatea sa), creionând portretul unui om traumatizat de vicisitudinile vieții și ale societății, dar care găsește o oază de liniște și fericire în lumea onirică pe care o conturează alături de Lee Quinzel și care îi permite acestuia să își descopere și accepte sinele lăuntric. Spre deosebire de filmul anterior, unde declinul psihic al lui Arthur este pus în prim plan, acest al doilea act prioritizează un parcurs evolutiv imprevizibil și fascinant prin care protagonistul nostru trece, fapt care îi permite lui Phoenix să livreze o nouă performanță actoricească hipnotizantă, dar mult diferită de cea din trecut, demonstrând încă o dată că acesta este unul dintre cei mai buni actori pe care îi are cinematografia modernă.

În același timp, Lady Gaga (A Star Is Born) ține pasul cu legendarul actor și livrează o performanță excepțională în rolul lui Lee Quinzel, conturând un personaj mult diferit de cel din benzile desenate (păstrând esența brută a lui Harley Quinn, în ciuda răsturnării totale a poveștii de origine a antagonistei), dar care fură toată lumina reflectoarelor de fiecare dată când apare pe ecran. Gaga reușește să ascundă adevăratele intenții ale lui Lee în spatele unor vorbe mereu bine gândite și mieroase, învelite într-un ambalaj periculos de dulce și ispititor, pentru a obține ceea ce își dorește de la Arthur, dovedind că talentul actoricesc al acesteia nu a fost folosit la adevărata sa valoare până în acest punct și că poate rivaliza cu succes cu valențele sale muzicale incontestabile, fructificate din plin în această peliculă în numeroasele momente muzicale savuroase. Din păcate, prezența acesteia pe ecran e una semnificativ mai redusă decât ne-am fi așteptat, dar acest lucru este în avantajul producției și face ca fiecare moment petrecut în compania acesteia să fie unul dinamic și captivant, iar chimia dintre cei doi protagoniști este una electrică și care permite sâmburilor haosului să fie sădiți involuntar pe tot parcursul filmului.

Surprinzător sau nu, pelicula Joker: Folie à Deux a reușit să provoace controverse încă de dinainte de a fi lansată, iar recenziile deloc favorabile apărute după premiera filmului și încasările dezamăgitoare de până acum par să picteze în culori sumbre parcursul cinematografic și moștenirea acestui proiect inedit. Din fericire, oricât de contestat ar fi filmul lui Todd Phillips, regizorul a fost lăsat să ne prezinte viziunea lui cinematografică unică asupra unuia dintre cei mai faimoși antagoniști din toate timpurile, construind o a doua capodoperă cinematografică modernă, cu performanțe actoricești impecabile, o cinematografie/scenografie fără cusur, o coloană sonoră vibrantă și un puternic mesaj social, a cărei moștenire va rămâne pentru totdeauna neînțeleasă de unii, desconsiderată de alții, dar îndrăgită de un anumit segment de public cu deschidere spre inovație și diversificare. Împingând limitele convenționale și șablonare ale diferitelor genuri de filme, producția Joker: Folie à Deux intră în cursa pentru titlul de cel mai bun film al anului, nu cu speranța de a fi apreciat și lăudat de toată lumea, ci cu performanța de a fi conturat o dramă psihologică impecabilă, dar polarizantă, din toate punctele de vedere, provocându-ne pe fiecare dintre noi să percepem (sau nu) mesajul acesteia prin intermediul propriului sistem de valori.

Evaluare

1. Actorie – 5/5
2. Poveste – 5/5
3. Regie – 5/5
4. Scenariu – 5/5
5. Imagine – 5/5
6. Entertainment Value – 5/5

Scor Final – 5/5