Speak No Evil – Un thriller psihologic captivant, dar lipsit de originalitate

Apetența studiourilor americane de a lua pelicule internaționale și a le reinterpreta prin prisma sistemului de valori propriu este una dintre cele mai prezente tendințe din cinematografia modernă, iar filmul danez Speak No Evil, lansat în anul 2022, este cel mai nou exemplu în acest sens. Împrumutând același titlu și aceeași premisă, pelicula scrisă și regizată de James Watkins (Eden Lake) nu este una care să abunde în originalitate, dar oferă o alternativă interesantă și mult mai comercială a filmului original, susținută de un scenariu și o direcție regizorală bine conturate, o performanță actoricească centrală impresionantă și un ritm mult mai dinamic și haotic.

Speak No Evil urmărește povestea familiei Dalton, formată din Louise (Mackenzie Davis), Ben (Scoot McNairy) și Agnes (Alix West Lefler), care leagă o prietenie cel puțin bizară cu Paddy (James McAvoy), Ciara (Aisling Franciosi) și Ant (Dan Hough), o familie britanică nonconformistă, într-o frumoasă vacanță italiană. După ce Paddy îi invită pe cei trei Daltoni să petreacă un weekend la ferma idilică pe care acesta o deține în provinciile britanice, Ben și Louise decid să profite de această ocazie pentru a-și repara problemele din căsnicie și a o ajuta pe micuța Agnes să scape de timiditate. Cu toate acestea, ceea ce s-a pregătit a fi la început o bine meritată pauză de la viața monotonă pe care membrii familiei Dalton o duceau s-a transformat treptat într-un coșmar imprevizibil, orchestrat de un monstru cu chip de om și din care nu toți cei implicați vor putea scăpa teferi și nevătămați.

Pentru cei familiari cu producția originală, această reinterpretare cinematografică nu aduce foarte multe lucruri noi sau inovative, din contră, urmărește cu foarte mare fidelitate liniile narative trasate de povestea anterioară pentru a contura o experiență similară ca tematică, dar ușor diferită în abordare. Din fericire, cei străini de această poveste vor putea aprecia scenariul foarte bine scris și echilibrat de Watkins, care adaugă mici schimbări aparent insignifiante de-a lungul filmului pentru a descrie o nouă aventură plină de tensiune și adrenalină dusă la cote înalte, publicul fiind ținut cu sufletul la gură de la început până la sfârșit pentru a vedea dacă protagoniștii vor reuși să scape din mâinile monstrului aflat pe urmele lor. Mai mult, nenumăratele decizii frustrante și uneori absurde pe care le iau membrii familiei Dalton în anumite momente ale filmului nu doar că ridică mizele poveștii, ci și adaugă o tușă de realism necesară producției, care plasează situațiile desfășurate pe ecran într-o realitate perceptibilă, cu care publicul poate rezona și empatiza.

Pe lângă calitățile sale de scenarist, Watkins a demonstrat că poate gestiona și din punct de vedere regizoral un asemenea tip de producție, luând anumite decizii creative pentru a contura atmosfera tensionată și paranoică cu care trăiesc personajele noastre, folosind unghiuri de filmare limitate de perspectivele membrilor familiei Dalton pentru a dezvălui gradual pericolul în care aceștia au intrat cu voia lor. În a doua jumătate a filmului, însă, când haosul se dezlănțuie pe moșia deținută de Paddy și Ciara, filmul capătă o nouă dimensiune și se transformă într-o vânătoare umană claustrofobică și sângeroasă, care împinge limitele acestui thriller psihologic în sfera filmelor slasher de odinioară. Referitor la deznodământul filmului, acesta este semnificativ schimbat față de cel din producția originală, iar asta nu poate fi decât îmbucurător pentru toată lumea, întrucât oferă o concluzie plină de speranță și satisfăcătoare pe toate planurile, în antiteză directă cu deznodământul șocant de brutal elaborat anterior.

Deși din producție fac parte nume relativ cunoscute din lumea filmului, singurul care face o treabă memorabilă este James McAvoy (Split), care demostrează, încă o dată, că este unul dintre cei mai versatili și subapreciați actori contemporani. Paddy este antagonistul principal al peliculei și McAvoy reușește, încă de la prima sa apariție pe ecran, să creioneze portretul unui cameleon uman, care știe mereu ce vorbe și tactici de manipulare să folosească pentru a-și atrage prada în pânza sa de păianjen, alternând cu foarte mare ușurință stările volatile ale personajului, fiind într-o secundă șarmant și prietenos, iar în alta autoritar și amenințător. Odată ce adevăratele intenții ale lui Paddy sunt dezvăluite, interpretarea hipnotizantă a lui McAvoy te face să analizezi fiecare gest și grimasă a sa pentru a căuta indicii cu privire la următoarele mișcări ale antagonistului, transformându-l pe acesta în unul dintre cele mai subtile și dure personaje negative ale anului.

În ceea ce-i privește pe ceilalți actori care fac parte din distribuție, Mackenzie Davis (Terminator: Dark Fate) și Scoot McNairy (True Detective) fac o treabă relativ bună în pielea personajelor Louise și Ben, dar perpetua stare conflictuală din jurul personajelor lor și lipsa chimiei dintre cei doi protagoniști face ca simpatia publicului să nu vină cu foarte mare ușurință. Cu toate acestea, după ce evenimentele iau o turnură nefericită, Louise suferă o transformare enormă, devenind o forță de neoprit în fața atacatorilor săi, iar Davis interpretează impecabil această tranziție, în timp ce McNairy nu are foarte multe lucruri de făcut și rămâne prins într-un personaj masculin efeminat și nu foarte credibil. În schimb, micuțul Dan Hough, la debutul său pe marele ecran, face o treabă fenomenală în rolul lui Ant, un copil maturizat prematur din cauza destinului său tragic, dar care are o forță lăuntrică impresionantă și o determinare de neclintit din a scăpa de abuzurile pe care este obligat să le îndure zilnic.

De fiecare dată când un studio american anunță că are în plan să reinterpreteze un produs cinematografic de peste ocean, acest lucru este privit cu foarte mare scepticism, întrucât, de cele mai multe ori, s-a dovedit a fi o abordare greșită și o risipă de resurse și timp. În mod surprinzător, pelicula lui James Watkins nu face parte din această categorie, în ciuda lipsei evidente de originalitate la nivel narativ, Speak No Evil fiind unul dintre puținele filme de acest gen care au reușit să câștige aprecierea publicului, descriindu-se drept un thriller psihologic desăvârșit, cu o regie impecabilă și o performanță centrală fascinantă, pe care publicul nu ar trebui să îl rateze în această toamnă.

Evaluare

1. Actorie – 4/5
2. Poveste – 4/5
3. Regie – 5/5
4. Scenariu – 4/5
5. Imagine – 4/5
6. Entertainment Value – 4/5

Scor Final – 4/5