Carry-On – Un film de acțiune tensionat și interesant, dar cu o execuție nu foarte credibilă

Având în vedere perioada sărbătorilor de iarnă pe care o parcurgem, în care majoritatea cinefililor aleg să vizioneze producții distractive sau emoționante, platforma Netflix îndrăznește să iasă din acest tipar bine cunoscut, odată cu lansarea peliculei Carry-On, un nou film de acțiune cu Taron Egerton (Black Bird) în rol principal. Profitând de o premisă interesantă și o structură inedită, cel mai nou proiect regizat de Jaume Collet-Serra (Jungle Cruise) nu reușește să își valorifice potențialul adevărat și se pierde în oceanul unei mediocrități neașteptate, în mare parte din cauza performanțelor actoricești neconvingătoare și a execuției dezamăgitoare, care continuă seria de eșecuri ale platformei Netflix din acest an.

Carry-On urmărește povestea lui Ethan Kopek, un ofițer în echipa de securitate a aeroportului din Los Angeles, a cărei viață ia o turnură neașteptată în Ajunul Crăciunului, atunci când este contactat de un bărbat misterios (Jason Bateman) și șantajat să faciliteze trecerea neobservată a unui bagaj suspect prin sistemul de securitate la care acesta lucrează. Aflând că viața iubitei sale (Sofia Carson) și a copilului lor nenăscut este pusă în pericol, Ethan decide să își încalce principiile și să urmeze instrucțiunile bărbatului pentru a-și ține în siguranță persoanele dragi, chiar dacă acțiunile sale vor avea consecințe grave atât asupra carierei și relațiilor sale, cât și asupra securității naționale, iar singurul capabil să pună capăt acestei conspirații cu implicații majore este chiar apaticul agent de securitate.

Din păcate pentru producția de față, pe cât de ofertantă este povestea acestui film, pe atât de slab structurată și executată este aceasta, având un ritm deosebit de haotic și o direcție narativă incertă, care nu pun în valoare punctele forte ale scenariului și se concentrează exclusiv pe livrarea unor secvențe de acțiune sau a unor răsturnări de situație absurde, lipsite de orice urmă de inventivitate sau emoție. Încercările repetitive ale lui Ethan de a dejuca planurile adversarului său sunt mereu sortite eșecului, în mare parte din cauza cerințelor bizare ale scenariului, dar și din cauza numeroaselor fire narative adiacente inutile (povestea detectivei Elena Cole sau conflictul dintre Ethan și superiorii săi), aspect care nu face altceva decât să provoace daune ireparabile în configurația unei povești și așa șubrede și mult prea diluate pentru a putea fi credibilă.

În același timp, producția nu strălucește nici din punctul de vedere al scenelor de acțiune construite pe toată durata filmului, care nu doar că nu sunt bine coregrafiate sau regizate (excepție făcând scena de luptă incredibil de creativă de pe autostradă), ci și subliniază, încă o dată, potențialul imens pe care Collet-Serra și colaboratorii săi l-au ascuns în spatele unui proiect cinematografic mediocru și frustrant. În mod surprinzător, pe cât de absurd și lipsit de orice urmă de credibilitate este deznodământul filmului, pe atât de satisfăcător este acesta din punct de vedere narativ/emoțional, punând accent pe parcursul evolutiv interesant al protagonistului, precum și pe rezolvarea tuturor conflictelor dezvoltate în cea mai spectaculoasă manieră posibilă, ceea ce salvează oarecum producția din a cădea în derizoriu și lasă o portiță deschisă spre o posibilă continuare mult mai coerentă și atent gândită/executată.

Un ultim capitol unde producția nu reușește să se facă remarcată în mod semnificativ este cel al performanțelor actoricești, chiar dacă distribuția este formată din nume relativ cunoscute, care fac eforturi considerabile de a adăuga complexitate unor personaje cărora scenariul nu le face cinste deloc. Taron Egerton face o treabă admirabilă în pielea lui Ethan Kopek, interpretând cu succes frământările sufletești ale acestuia și aducând o tușă de vulnerabilitate în portretul unui personaj anost, în timp ce Jason Bateman (Ozark) nu are foarte multe lucruri de făcut în rolul antagonistului anonim al producției, dar reușește să capteze atenția publicului cu ambiguitatea morală și aura misterioasă cu care acesta își îmbracă personajul. În schimb, Theo Rossi (The Penguin) și Danielle Deadwyler (The Piano Lesson) sunt complet irosiți în două roluri secundare neinteresante, care nu le fac cinste versatililor actori și îi restricționează pe aceștia la câteva scene de acțiune interesante, dar mult prea scurte și nu foarte bine puse în scenă.

După ce anul 2024 s-a dovedit a fi unul provocator pentru platforma Netflix, în special în ceea ce privește filmele de acțiune mediocre pe care aceasta le-a lansat în mod constant, cel mai nou film al lui Taron Egerton pare să continue această serie dezamăgitoare, dar, spre deosebire de predecesorii săi, numărul aspectelor pozitive îl depășește la mustață pe cel al aspectelor negative. Astfel, pelicula Carry-On construiește o poveste cu o premisă interesantă și performanțe actoricești admirabile, dar suferă din cauza unui dezechilibru narativ major și a unei direcții regizorale neinspirate, alcătuind un tot unitar mediocru și deosebit de frustrant, cu care publicul în căutare de ceva antrenant și superficial se poate delecta în acest sfârșit de an.

Evaluare

1. Actorie – 3/5
2. Poveste – 3/5
3. Regie – 2/5
4. Scenariu – 2/5
5. Imagine – 4/5
6. Entertainment Value – 4/5

Scor Final – 3/5