Top 25 cele mai așteptate seriale ale anului 2025
După ce ultimii ani au fost profund marcați de efectele dezastruoase ale pandemiei asupra industriei cinematografice, dar și din cauza grevelor actorilor și scenariștilor de la Hollywood, anul 2025 promite o veritabilă întoarcere la normalitatea de odinioară, iar majoritatea posturilor de televiziune și platformelor de streaming pregătesc publicului larg o sumedenie de proiecte spectaculoase și deosebit de variate, care vor face deliciul tuturor cinefililor pe toată durata viitoarelor 12 luni. Pe lângă mult așteptatele continuări ale unor producții de mare succes, precum Stranger Things (Sezonul 5), The Last of Us (Sezonul 2), Andor (Sezonul 2), Wednesday (Sezonul 2), Severance (Sezonul 2) sau The White Lotus (Sezonul 3), anul 2025 se profilează a fi una dintre cele mai interesante și competitive perioade din ultima vreme, iar postarea de astăzi vine cu o listă personală a celor mai așteptate 25 proiecte de televiziune/streaming ale acestui an.
-
Watson – 26 ianuarie 2025
Dramele medicale și cele polițiste sunt două dintre cele mai populare și prolifice genuri cinematografice din toate timpurile, iar faptul că acestea vor fi îmbinate într-un singur produs de televiziune inedit crește așteptările cu privire la serialul Watson, o poveste care îl aduce în prim plan pe John Watson, asistentul lui Sherlock Holmes, după moartea misterioasă a faimosului detectiv britanic. Morris Chestnut (Reasonable Doubt) intră în pielea personajului principal, oferind publicului șansa unică de a explora acest univers ofertant din perspectiva doctorului titular, care se confruntă cu unele dintre cele mai provocatoare și complicate cazuri medicale moderne într-o producție dedicată unui public amator de povești ambițioase și inventive.
-
Anne Rice’s Talamasca – Data lansării necunoscută
Postul de televiziune AMC continuă să extindă universul operelor lui Anne Rice pe micul ecran, odată cu lansarea producției Talamasca, cel mai nou spinoff al serialului Interview with the Vampire, care urmărește povestea organizației titulare prin ochii a doi investigatori de paranormal, interpretați de William Fichtner (Prison Break) și Nicholas Denten (Dangerous Liaisons). Nu se cunosc foarte multe detalii despre povestea acestui proiect, dar faptul că fanii acestei francize în continuă creștere pot avea acces în premieră în culisele unei organizații ezoterice cu rădăcini adânc înfipte în povestea întregului univers cinematografic nu face decât să crească așteptările publicului cu privire la acest serial, dar și la eventualele legături ale acestuia cu celelalte producții.
-
Task – Data lansării necunoscută
Brad Ingelsby, creatorul serialului Mare of Easttown, colaborează cu HBO pentru un nou proiect de televiziune, miniseria Task urmând să aducă în fața publicului o poveste captivantă care are loc în suburbiile orașului Philadelphia și se concentrează pe încercările unui agent FBI de a prinde un personaj misterios cu intenții greu de înțeles sau anticipat. Alte detalii despre povestea acestei miniserii sunt în continuare învăluite în mister, dar faptul că Mark Ruffalo (All the Light We Cannot See), Tom Pelphrey (Love & Death), Emilia Jones (CODA) și Fabien Frankel (House of the Dragon) fac parte din distribuția serialului indică nivelul calitativ superior la care ne putem aștepta de la acest proiect.
-
The Madison – Data lansării necunoscută
După un an 2024 plin de succese, Taylor Sheridan revine în 2025 pe micile ecrane cu un nou proiect de televiziune inedit, serialul The Madison promițând să aducă în fața fanilor o nouă poveste cel puțin la fel de spectaculoasă și de expansivă, care se bucură și de o distribuție notabilă, din care fac parte nume cunoscute, precum Michelle Pfeiffer (The First Lady), Patrick J. Adams (Suits) și Matthew Fox (Lost). Chiar dacă producția este momentan învăluită în mister, palmaresul impresionant al lui Sheridan ne dă de înțeles că prolificul creator nu dă semne de oboseală și nici nu face rabat din a livra proiecte de un nivel calitativ superior, așa că toate semnele indică faptul că anul 2025 va continua seria de victorii incontestabile ale acestuia.
-
Your Friends and Neighbours – 11 aprilie 2025
Actorul Jon Hamm (Landman) se întoarce pe micile ecrane în 2025 pentru un nou proiect inedit al platformei Apple Tv Plus, serialul Your Friends and Neighbours urmărind aventurile absurde ale unui manager de fonduri de investiții, a cărui viață luxoasă este devastată de concedierea sa fulgerătoare, care îl obligă pe acesta să recurgă la o serie de acțiuni neașteptat de viclene pentru a-și jefui vecinii și a continua să trăiască o viață de huzur alături de familia sa. Din distribuția serialului fac parte și Amanda Peet (2012) sau Olivia Munn (X-Men: Apocalypse), iar faptul că platforma de streaming a confirmat deja că serialul va avea și un al doilea sezon face din această producție una dintre cele mai așteptate și promițătoare povești ale anului.
-
Win or Lose – 19 februarie 2025
Studiourile Pixar urmează să lanseze anul acesta primul serial de streaming original, care va urmări povestea unei tinere echipe de softball și a antrenorului lor excentric, fiecare episod fiind centrat pe perspectiva unui personaj diferit asupra acelorași evenimente, aspect care îi permite proiectului să abordeze un nou stil de animație odată cu fiecare tranziție pe care o face povestea. Nu se cunosc foarte multe detalii despre acest proiect și nici despre actorii care fac parte din distribuție, dar faptul că cei de la Pixar au dedicat resurse considerabile perfecționării acestui mod inovator de a spune povești ne dă de înțeles că debutul anului 2025 va fi unul îmbucurător pentru celebrele studiouri de animație.
-
Prime Target – 22 ianuarie 2025
Două dintre cele mai noi nume din industria cinematografică a ultimilor ani fac parte din distribuția următorului serial Apple Tv Plus, Leo Woodall (One Day) și Quintessa Swindell (Black Adam) fiind protagoniștii unui thriller plin de adrenalină și secrete intrigante, care vor ține atenția publicului lipită de ecran în acest început de an. Un geniu al matematicii este pe punctul de a face o descoperire halucinantă, iar asta îl aduce pe acesta în colimatorul unor figuri antagonistice misterioase, din vizorul cărora doar o tânără agentă FBI îl poate salva, cei doi ajungând să formeze o echipă nonconformistă care deține soarta lumii în mâinile lor lipsite de experiență.
-
The Residence – 20 martie 2025
Producătoarea Shonda Rhimes (Bridgerton) revine pe micile ecrane cu un nou proiect de televiziune inedit, care aduce laolaltă o distribuție impresionantă, formată din Giancarlo Esposito (Megalopolis), Randall Park (WandaVision) și Uzo Aduba (Orange Is the New Black), pentru a rezolva o serie de crime misterioase care zguduie liniștea uneia dintre cele mai faimoase clădiri din întreaga lume, și anume Casa Albă. Un detectiv de renume mondial și un agent FBI fac echipă pentru a descurca ițele acestui puzzle complex și neașteptat de amuzant, care îmbină stilul unic al creatoarei Shonda Rhimes cu stereotipurile celor mai cunoscute povești de tip murder mystery pentru a da naștere unuia dintre cele mai așteptate și atipice proiecte de televiziune ale anului.
-
American Primeval – 9 ianuarie 2025
Platforma Netflix urmează să lanseze un nou serial Western la începutul acestui an, o miniserie în 6 părți care ne va prezenta un capitol din istoria violentă și întunecată a expansiunii Vestului Sălbatic la mijlocul secolului al XIX-lea, din distribuția căruia fac parte nume cunoscute, precum Taylor Kitsch (The Terminal List), Betty Gilpin (Mrs. Davis), Dane DeHaan (Oppenheimer) sau Shea Whigham (Perry Mason). Conform trailerelor lansate până acum, proiectul nu se va da în lături din a surprinde cu cât mai multă fidelitate trecutul sângeros al Americii, privit atât din perspectiva celor care vor să ocupe cu orice preț pământurile amerindienilor, cât și din perspectiva celor care se luptă cu prețul vieții lor pentru a-și proteja moștenirea.
-
Paradise – 28 ianuarie 2025
Sterling K. Brown (American Fiction) și creatorul Dan Fogelman (This Is Us) colaborează pentru un nou proiect de televiziune în 2025, producția Paradise fiind o dramă politică tensionată și cu numeroase răsturnări de situație surprinzătoare, din distribuția căreia mai fac parte și James Marsden (Sonic the Hedgehog 3) sau Julianne Nicholson (Dream Scenario). După ce moartea fulgerătoare a președintelui american cufundă țara în haos, investigația misteriosului eveniment se concentrează asupra singurei persoane care avea acces nelimitat la camerele acestuia, și anume șeful securității prezidențiale, care pornește într-o cursă contra timp pentru a-și demonstra nevinovăția și a-i prinde pe cei responsabili de această conspirație cu implicații grave.
-
The Studio – 26 martie 2025
Seth Rogen (Invincible) este creatorul, regizorul și protagonistul celei mai noi comedii ale platformei de streaming Apple Tv Plus, care urmărește povestea recent numitului director al unui studio de filme cunoscut de la Hollywood, care încearcă să își mențină compania pe linia de plutire prin diferite tertipuri, fără a uita, însă, să păstreze integritatea artistică ale producțiilor pe care le lansează. Nu se cunosc foarte multe detalii despre povestea intrigantă a acestei comedii, dar distribuția fabuloasă a proiectului, formată din nume cunoscute, precum Kathryn Hahn (Agatha All Along) sau Catherine O’Hara (Beetlejuice Beetlejuice), dar și din fețe celebre, respectiv Martin Scorsese (The Irishman) sau Bryan Cranston (Breaking Bad), este mai mult decât suficientă pentru a atrage privirile curioșilor în această primăvară.
-
Zero Day – 20 februarie 2025
Anul 2025 marchează o premieră interesantă pentru întreaga industrie cinematografică, odată cu lansarea serialului Zero Day, primul proiect de televiziune cu legendarul Robert De Niro (Taxi Driver) în rol principal, acesta urmând să îi dea viață unui fost președinte american care este numit să ancheteze un atac cibernetic devastator îndreptat asupra țării sale, misiune care îl aduce față în față atât cu adversari politici de temut, cât și cu fantomele trecutului său. Din distribuția serialului fac parte exclusiv nume marcante din industrie, precum Jesse Plemons (Kinds of Kindness), Angela Bassett (Black Panther), Matthew Modine (Stranger Things) și Dan Stevens (Abigail), completând tabloul impresionant al uneia dintre cele mai așteptate miniserii ale anului.
-
Dexter: Resurrection – Data lansării necunoscută
După câțiva ani de la lansarea serialului Dexter: New Blood, care a încheiat povestea anti-eroului titular într-o manieră deosebit de tragică și controversată, franciza Dexter pare a fi mai activă și mai creativă ca niciodată, atât din pricina lansării recente a spinoff-ului Dexter: Original Sin, cât și datorită serialului Dexter: Resurrection, care va continua în mod misterios aventurile protagonistului în vara anului acesta. Momentan, nu se cunosc foarte multe detalii nici despre povestea serialului, nici despre actorii care vor face parte din distribuție, în afară de actorul principal Michael C. Hall (Six Feet Under), dar asta nu face decât să crească pretențiile publicului cu privire la mult așteptata întoarcere a popularului criminal în serie.
-
Marvel Zombies – 3 octombrie 2025
Probabil unul dintre cele mai atipice și neașteptate proiecte pe care franciza MCU le-ar fi putut lansa vreodată este serialul Marvel Zombies, un spinoff al serialului What If…? și o reinterpretare a seriei de benzi desenate cu același nume, care urmărește să aducă în fața publicului o poveste inedită și o distribuție spectaculoasă. Fiind construită sub forma unei miniserii în 4 părți, animația Marvel se face remarcată printre proiectele cu supereroi de anul acesta nu doar pentru curajul de care dă dovadă în a aduce pe micul ecran un proiect animat destinat unui public matur, dar și pentru felul unic în care această poveste se va desfășura pe micile ecrane în această toamnă.
-
Wonder Man – Data lansării necunoscută
Sfârșitul anului 2025 marchează o nouă lansare din universul Marvel, serialul Wonder Man urmând să aducă în atenția publicului povestea de origine a unui supererou mai puțin cunoscut, dar care se bucură de o abordare inedită și o distribuție fabuloasă, formată din Yahya Abdul-Mateen II (Watchmen), în rolul eroului Simon Williams/Wonder Man, Ben Kingsley (The Killer’s Game) și Ed Harris (Westworld). Nu se cunosc foarte multe detalii despre povestea acestui serial și nici despre locul acestuia în cronologia universului cinematografic extins, dar toate semnele indică faptul că studiourile Marvel încearcă să diversifice în mod considerabil proiectele pe care le lansează anual, iar aerul misterios care planează deasupra acestei producții nu face decât să crească nivelul de curiozitate al fanilor cu privire la acest proiect inovator cu supereroi.
-
Suits LA – 23 februarie 2025
Universul serialului Suits urmează să se mărească în anul 2025, odată cu lansarea spinoff-ului Suits LA, care va aduce pe micile ecrane o nouă garnitură de actori interesanți, precum Stephen Amell (Arrow) sau Josh McDermitt (The Walking Dead), pregătiți să se confrunte cu cele mai dificile și complicate procese juridice din orașul Los Angeles. Avându-l la cârmă pe același Aaron Korsh, serialul promite să capteze atenția publicului cu următoarea generație de avocați aroganți și determinați să atingă succesul, precum și cu o serie de noi conflicte intrigante atât în interiorul sălii de judecată, cât și în afara acesteia, iar întoarcerea lui Gabriel Macht în pielea lui Harvey Specter pentru câteva episoade reprezintă doar unul dintre motivele elocvente pentru care publicul trebuie să fie curios cu privire la povestea acestui proiect.
-
Eyes of Wakanda – 6 august 2025
Spre deosebire de celelalte animații Marvel, care sunt plasate în universuri adiacente celui urmărit de fani în MCU, miniseria Eyes of Wakanda se desfășoară în trecutul francizei cinematografice, fiind un spinoff al seriei Black Panther și urmărind câteva file interesante din istoria statului Wakanda și a eroilor care au protejat renumele, resursele și libertatea acestei lumi fascinante. Chiar dacă foarte multe detalii nu sunt momentan cunoscute, Ryan Coogler (Creed) este producătorul acestui proiect inedit, iar asta promite fanilor că integritatea dilogiei regizate de acesta va fi menținută cu succes, animația urmând să completeze cu noi detalii intrigante povestea unuia dintre cele mai cunoscute și ofertante locuri din universul Marvel.
-
Ironheart – 24 iunie 2025
După ce a debutat acum aproape 3 ani în pelicula Black Panther: Wakanda Forever, tânăra Riri Williams se întoarce pe micul ecran vara aceasta în mult așteptata producție Ironheart, care va continua aventurile supereroinei titulare, interpretată de aceeași carismatică Dominique Thorne (Judas and the Black Messiah), al cărui parcurs o va aduce pe aceasta față în față cu un nou adversar mistic, dar și cu greutatea moștenirii lui Tony Stark/Iron Man pe care o poartă pe umeri. Din distribuția serialului fac parte și Anthony Ramos (Twisters) sau Alden Ehrenreich (Oppenheimer), dar alte detalii despre personajele lor sau povestea celor 6 episoade ale serialului sunt momentan învăluite în mister.
-
Your Friendly Neighborhood Spider-Man – 29 ianuarie 2025
După ce anunțul oficial al acestui serial l-a numit un prequel al poveștii lui Spider-Man din MCU, desfășurat înainte de aventurile sale alături de faimoșii Avengers, ultimele detalii cu privire la acest proiect par să indice faptul că animația se va concentra pe povestea unui nou Peter Parker/Spider-Man, aflat undeva într-un alt univers, înconjurat de un nou set de personaje interesante și noi aventuri inedite din perioada incipientă a carierei celui mai cunoscut erou Marvel. Lăudându-se cu un nou stil de animație unic în industria cinematografică actuală, asemănător paginilor vibrante ale unei benzi desenate clasice, dar și cu o distribuție formidabilă, din care fac parte actori precum Hudson Thames (What If…?) sau Colman Domingo (The Madness), serialul promite să livreze una dintre cele mai captivante și atipice producții cu supereroi de anul acesta.
-
Spider-Noir – Data lansării necunoscută
Ideea de a avea un nou Spider-Man pe micile ecrane a fost una deosebit de inspirată, iar faptul că polivalentul Nicolas Cage (Longlegs) va fi în spatele măștii faimosului erou Marvel face ca serialul Spider-Noir să fie una dintre cele mai așteptate și discutate producții ale anului 2025, aducând în prim plan o variantă unică a lui Spider-Man, care activează într-un univers paralel ca detectiv privat pe timp de zi și supererou mascat pe timp de noapte, oprind inamici care mai de care mai variați pe străzile orașului New York. Chiar dacă povestea serialului este încă învăluită în mister, din distribuție fac parte nume cunoscute din industrie, precum Brendan Gleeson (Joker: Folie à Deux), Jack Houston (Mr. Mercedes) sau Amanda Schull (Suits), câteva motive mai mult decât relevante pentru a putea plasa producția cu supereroi într-un loc superior în acest top.
-
Blade Runner 2099 – Data lansării necunoscută
Deși filmul Blade Runner 2049 a surprins publicul amator de science-fiction acum 8 ani, pelicula regizată de Denis Villeneuve (Dune: Part Two) nu s-a bucurat de încasări îmbucurătoare la box office, oprind prematur expansiunea anticipată a seriei. Cu toate acestea, platforma Amazon Prime Video a anunțat că se pregătește să lanseze în 2025 următorul capitol al francizei, sub forma unui proiect de streaming cu o poveste misterioasă și o distribuție fabuloasă, printre care se numără nume cunoscute, precum Michelle Yeoh (Wicked) și Hunter Schafer (Euphoria), detalii care nu fac decât să crească așteptările publicului cu privire la o nouă întoarcere în universul distopic fascinant al uneia dintre cele mai marcante producții science-fiction din toate timpurile.
-
Alien: Earth – Data lansării necunoscută
Renașterea francizei Alien după o perioadă lungă de pauză și incertitudini continuă odată cu lansarea primul proiect de televiziune al seriei de filme horror, care se așteaptă să fie lansat pe micile ecrane în vara anului acesta, dar despre povestea căruia se știu foarte puține detalii. Avându-l la cârmă pe creativul Noah Hawley (Fargo), serialul Alien: Earth promite să aducă în prim plan un nou capitol intrigant din istoria conflictului dintre umanitate și temuții extratereștri Xenomorphi, care va avea loc de această dată pe planeta Pământ și va schimba tot ceea ce știam despre trecutul misterioasei companii Wyland-Yutani, care se află în spatele tuturor evenimentelor desfășurate de-a lungul francizei.
-
IT: Welcome to Derry – Data lansării necunoscută
După ce dilogia IT s-a bucurat de un succes răsunător la finele deceniului anterior, interesul fanilor lui Stephen King pentru universul fascinant construit în jurul antagonistului titular a crescut considerabil, iar serialul HBO/Max urmează să aducă în premieră povestea de origine a lui Pennywise, interpretat de același cameleonic Bill Skarsgaard (Nosferatu). Nu se știu foarte multe detalii despre surprizele pe care Andy și Barbara Muschietti (The Flash) ni le-au pregătit în acest proiect de televiziune inedit, mai ales că trecutul lui Pennywise rămâne încă un mister și după mai bine de 40 de ani de la prima sa apariție, dar felul în care duo-ul creativ a dat viață filmelor anterioare indică faptul că și acest serial va păstra același ton înfricoșător și violent, care îi va aduce pe fanii poveștii originale pentru o nouă aventură pe străzile bântuite ale orașului Derry.
-
A Knight of the Seven Kingdoms – Data lansării necunoscută
Și după mai bine de 5 ani de la încheierea controversată a serialului original, franciza Game of Thrones pare mai puternică și mai activă ca niciodată, iar asta se va vedea din plin în 2025, atunci când cel mai nou spinoff al seriei, intitulat A Knight of the Seven Kingdoms și bazat pe seria de nuvele scrise de același George R.R. Martin, va avea ocazia să exploreze un univers deja familiar privitorilor din perspectiva unor personaje neașteptate și a unor evenimente cu potențial imens de a schimba destinul celor 7 Regate. Ser Duncan the Tall și Egg sunt protagoniștii acestui nou capitol din istoria Westerosului, iar aventurile lor fascinante prin locuri mai puțin cunoscute și pline de obstacole inedite la tot pasul, precum și implicarea lor directă în unele dintre cele mai importante și tragice momente ale francizei, vor face deliciul publicului anul viitor.
-
Daredevil: Born Again – 4 martie 2025
Întoarcerea supereroului Daredevil pe micul ecran a fost una neașteptat de lungă, dar însăși această anticipare face ca proiectul Daredevil: Born Again să ocupe primul loc în acest top, nu doar pentru oportunitățile inedite pe care serialul le are de a explora un nou univers din perspectiva eroului titular, ci și pentru curajul de care această producție dă dovadă pentru a explora unele dintre cele mai tulburătoare și violente povești din istoria francizei MCU. Charlie Cox (Treason) se întoarce în pielea eroului Matt Murdock/Daredevil, alături de mare parte din distribuția serialului precedent, precum Vincent D’Onofrio (Echo) sau Jon Bernthal (The Bear), în rolurile antagoniștilor Wilson Fisk/Kingpin și Frank Castle/The Punisher, care se pregătesc să livreze un nou capitol fascinant din povestea unuia dintre cei mai populari eroi Marvel.