Wicked – Un musical plin de culoare și emoție, susținut de o poveste expansivă și două performanțe actoricești notabile

wickedProducțiile cinematografice de tip musical sunt unele dintre cele mai populare și controversate proiecte din toate timpurile, bucurând și polarizând publicul în egală măsură cu numeroase momente muzicale spectaculoase și pline de culoare, dar și cu povești expansive care evocă în sufletele privitorilor o varietate impresionantă/contrastantă de emoții. Astfel, nu mică a fost mirarea că pelicula Wicked, adaptare a producției de pe Broadway cu același nume și prequel al legendarei povești The Wizard of Oz, s-a făcut rapid remarcată drept una dintre cele mai îndrăgite experiențe cinematografice ale ultimului an, conturând un ansamblu de elemente notabil, format dintr-o poveste fascinantă, piese muzicale memorabile, o direcție regizorală inedită și performanțe actoricești centrale fantastice, care îi oferă producției un loc printre cele mai emblematice filme ale anului 2024, precum și titulatura de cel mai bun musical din ultimii ani.

Wicked urmărește povestea vrăjitoarelor debutante Elphaba (Cynthia Erivo) și Glinda (Ariana Grande), două figuri feminine complet diferite, dar unite de dragostea pentru magie, care se înrolează în prestigioasa Universitate Shiz din Tărâmul Oz pentru a-și rafina talentele vrăjitorești sub îndrumarea faimoasei Madame Morrible (Michelle Yeoh). Cu toate acestea, diferențele vizibile dintre cele două protagoniste dau naștere unor conflicte cu implicații majore atât pentru relația lor, cât și pentru întreaga societate în care trăiesc, iar asta le oferă tinerelor vrăjitoare ocazia de a se descoperi una pe cealaltă dincolo de fațada pe care o afișează în public și a le aduce mai aproape de împlinirea destinului lor. În același timp, o forță antagonistică misterioasă lucrează în culisele Tărâmului cu scopul de a destabiliza societatea oziană și a aduce populația animalelor în sclavie și necuvântare, iar singurele care pot opri această lovitură de stat monstruoasă sunt chiar Elphaba și Glinda, dar viziunile lor unice despre viață se dovedesc a fi două elemente cruciale pentru a salva sau distruge liniștea și pacea întregii lumi magice.

Având în vedere povestea deosebit de expansivă și intrigantă a spectacolului de pe Broadway, regizorul Jon M. Chu (In the Heights) și colaboratorii săi au luat decizia de a împărți proiectul Wicked în două părți distincte, lansate la distanță de numai un an una de cealaltă, pentru a putea cuprinde toate detaliile fascinante ale acestei călătorii cinematografice desăvârșite din toate punctele de vedere. După cum se poate observa, abordarea lui Chu a fost una neașteptat de inspirată, mai ales pentru că arcul narativ explorat în această primă parte este unul crucial pentru a putea înțelege complexitățile tabloului general al acestei povești, iar asta i-a oferit regizorului șansa de a intra în profunzimile Tărâmului Oz și a relației de prietenie/rivalitate dintre Elphaba și Glinda, lăsând publicul să asimileze gradual totalitatea evenimentelor desfășurate pe ecran sau în fundal, chiar dacă, în anumite momente, acestea sunt oarecum greu de urmărit și de înțeles din cauza felului unic în care sunt intercalate sau suprapuse cu numeroasele momente muzicale ale filmului, care distrag arareori atenția de la lucrurile ce contează cu adevărat.

Referitor la momentele muzicale presărate de-a lungul celor aproape 3 ore ale filmului, acestea fac parte integrantă din structura de bază a acestuia, fiind folosite de cele mai multe ori pentru a livra scene de epozițiune extrem de importante într-o manieră antrenantă sau pentru a contura parcursul evolutiv al anumitor personaje într-un mod mult mai emfatic și mai colorat decât în mod obișnuit, dar frecvența ridicată și chiar obositoare cu care apar, oportun sau inoportun, pe tot parcursul filmului s-ar putea dovedi deranjantă pentru un anumit segment al publicului, mult mai interesat de povestea protagonistelor decât de maniera de prezentare neconvențională a acestei producții. Totuși, nivelul calitativ al tuturor momentelor muzicale, precum și calitatea impecabilă a sunetului și a efectelor vizuale folosite, nu pot fi contestate în niciun fel, acestea fiind ingenios utilizate pentru a reda culoarea și vivacitatea Tărâmului Oz și a locuitorilor săi, fără a pierde din vedere în niciun moment spectaculozitatea fiecărei coregrafii puse în scenă, care adaugă un plus valoare caracterului memorabil al majorității pieselor prezente în acest proiect.

Luând în considerare faptul că povestea originală este prezentată în formă fragmentară din motivele deja menționate, existau anumite suspiciuni conforma cărora deznodământul acestei prime părți nu avea cum să fie satisfăcător din niciun punct de vedere deoarece parcursul evolutiv al tuturor personajelor nu poate ajunge la o finalitate clară, oricât de mult sau de bine ar fi comprimate anumite evenimente în acest sens. Din fericire, toate temerile fanilor au fost spulberate în ultimele minute ale filmului, care au concluzionat primul act al proiectului într-o manieră inedită și perfect pusă în scenă din punct de vedere narativ/emoțional, concentrându-se pe redefinirea relației dintre Elphaba și Glinda, dar și pe noul capitol din viețile acestora care stă să fie explorat în a doua parte, iar ultima secvență muzicală a filmului, respectiv legendara piesă Defying Gravity, se face remarcată drept una dintre cele mai iconice și palpitante secvențe cinematografice ale ultimului an, nu doar pentru emoțiile covârșitoare redate cu măiestrie în versuri, ci și pentru felul uluitor în care imaginile desfășurate pe ecran vorbesc de la sine în absența cuvintelor.

Ultimul capitol unde producția Wicked strălucește cu desăvârșire este cel al performanțelor actoricești, livrate de o distribuție absolut fabuloasă și neașteptat de versatilă, toți cei implicați în proiect ridicându-se pe măsura așteptărilor fanilor și construind personaje pe cât de colorate și memorabile, pe atât de complexe și interesante. Fără doar și poate, Cynthia Erivo (The Outsider) este motorul central al acestui proiect și nucleul emoțional al poveștii, actrița conturând portretul Elphabei cu o naturalețe aparte, care ascunde numeroase traume în spatele unei măști implacabile, dar care învață să se descopere pe sine și să își accepte destinul datorită relației înduioșătoare pe care o dezvoltă cu rivala sa Glinda. De asemenea, fiind o artistă completă, Erivo face o treabă excepțională și în momentele muzicale ale filmului, acaparând complet atenția publicului cu o prezență scenică magnetică și un timbru vocal impresionant, care o ajută pe polivalentă actriță să fie recunoscută pentru versatilitatea sa artistică fantastică și să o aducă în discuție pentru eventuale nominalizări în circuitul premiilor prestigioase de anul acesta.

În același timp, Ariana Grande (Don’t Look Up) sfidează toate temerile publicului și livrează cel mai bun rol al carierei sale în continuă ascensiune, aceasta interpretând-o impecabil pe efervescenta vrăjitoare Glinda, inițial preocupată exclusiv de statutul său social și de superficialitățile unei vieți de huzur, dar care descoperă cu ajutorul Elphabei că viața merită trăită cu autenticitate și sensibilitate, iar asta îi oferă talentatei artiste ocazia să își dezvăluie valențele actoricești într-o manieră inedită, îndepărtând gradual scutul lipsit de substanță al protagonistei pentru a scoate la iveală cele mai frumoase calități ascunse ale acesteia. De cealaltă parte, Michelle Yeoh (The Brothers Sun) și Jeff Goldblum (Kaos) livrează două personaje cu intenții misterioase, Madame Morrible și Vrăjitorul din Oz având prezențe oarecum limitate pe ecran, dar care le permit experimentaților actori să ambiguizeze moralitățile unor figuri autoritare intrigante, iar Jonathan Bailey (Bridgerton) fură toată atenția publicului de fiecare dată când intră în lumina reflectoarelor, Fiyero fiind o prezență deosebit de carismatică și de complexă, al cărui potențial adevărat, dincolo de câteva momente muzicale uimitoare, așteaptă să fie explorat pe deplin în următorul film.

Deși, la momentul anunțării, ideea de a adapta în manieră cinematografică unul dintre cele mai populare și apreciate musicaluri din toate timpurile a fost una privită cu scepticism, regizorul Jon M. Chu și echipa sa au găsit un mod deosebit de creativ și spectaculos de a reda pe marele ecran aventurile fascinante ale vrăjitoarelor Elphaba și Glinda, împlinind visele tuturor fanilor producției originale și desăvârșind un proiect demn de a fi amintit în panoplia celor mai iconice filme ale anului 2024. Construind o poveste expansivă și emoționantă, susținută de o coloană sonoră memorabilă, momente artistice impecabile și performanțe actoricești notabile, pelicula Wicked avea la dispoziție toate datele necesare pentru a livra o experiență cinematografică de neuitat, care nu va rămâne în mentalul colectiv doar ca unul dintre cele mai bune musicaluri lansate vreodată, ci și ca un pionier al acestui gen cinematografic lăudat și contestat în egală măsură.

Evaluare

  1. Actorie – 5/5
  2. Poveste – 5/5
  3. Regie – 5/5
  4. Scenariu – 5/5
  5. Imagine – 5/5
  6. Entertainment Value – 5/5

Scor Final – 5/5

4 Responses

  1. 1 martie 2025

    […] mai mult nici mai puțin de 13 nominalizări, urmat îndeaproape de peliculele The Brutalist și Wicked cu 10 nominalizări fiecare, iar producțiile Conclave și A Complete Unknown încheie acest top […]

  2. 8 iunie 2025

    […] Split Fiction, adaptare a popularului joc video cu același nume, proiectul regizat de Jon M. Chu (Wicked) urmând să ajungă în fața camerelor în cel mai scurt […]

  3. 13 iulie 2025

    […] Hot Wheels, inspirat din linia de jucării cu același nume a companiei Mattel, iar Jon M. Chu (Wicked) a confirmat deja că va fi la cârma acestui […]

  4. 5 septembrie 2025

    […] celor 12 episoade, dar interpreții care merită măcar a fi menționați sunt Cynthia Erivo (Wicked), polivalenta artistă întruchipând cinci personaje pe cât de asemănătoare fizic, pe atât de […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *