The Witcher: Sirens of the Deep – O încercare admirabilă și dinamică de a extinde franciza fantasy, dar cu o poveste lipsită de originalitate

by Alex Haulică · Published 10 martie 2025 · Updated 10 martie 2025

Din galeria celor mai expansive și populare francize fantasy din ultimele decenii, seria The Witcher ocupă un loc important, debutând sub forma unei hexalogii de romane (completată de două colecții de nuvele) scrise de autorul polonez Andrzej Sapkowski, continuând ulterior cu o trilogie de jocuri video extrem de apreciate și ajungând într-un final pe micul ecran, acolo unde se bucură de o atenție deosebită, dar și de numeroase controverse născute din motive mai mult sau mai puțin obiective. Dacă părerile sunt cât se poate de împărțite în ceea ce privește serialul The Witcher, încercările echipei creative a francizei de a extinde povestea lui Geralt din Rivia sunt admirabile și constante, iar anul 2025 ne aduce în prim plan o nouă producție cinematografică animată din acest univers, respectiv pelicula The Witcher: Sirens of the Deep, un proiect care menține aceeași linie polarizatoare cu care ne-am obișnuit deja, oferind publicului o aventură captivantă și dinamică, îmbrăcată într-un stil de animație fluid și cu o serie de performanțe vocale lăudabile, dar care suferă major din cauza unei povești lipsite de orice urmă de originalitate.

The Witcher: Sirens of the Deep urmărește cele mai noi aventuri ale faimosului vânător de monștri Geralt din Rivia (Doug Cockle), care, alături de destoinicul trubadur Jaskier (Joey Batey), ajunge în aparent liniștitul oraș pescăresc Bremervoord și este angajat să investigheze o serie de atacuri misterioase, în spatele cărora pare a se afla un popor subacvatic cu care oamenii poartă un război acerb de câteva secole. Bazându-se atât pe ajutorul unor prieteni mai vechi, dar și pe sprijinul unor noi aliați, Geralt se vede nevoit să descurce ițele acestei conspirații cu implicații majore pentru ambele popoare beligerante, înainte ca acest conflict să escaladeze în moduri brutale și să amenințe să destabilizeze pacea precară dintre oameni și monștri, o misiune care se dovedește a fi și mai complicată decât ne-am fi așteptat după ce relația secretă dintre moștenitorul tronului din Bremervoord și prințesa sirenă iese la iveală, oferindu-le inamicilor celor două lumi oportunitatea de care aveau nevoie pentru a-și duce planurile necurate la bun sfârșit.

Având ca sursă de inspirație nuvela A Little Sacrifice din volumul Sword of Destiny scris de Andrzej Sapkowski, echipa creativă a proiectului a reușit să construiască o adaptare cât de cât fidelă materialului sursă (există și unele devieri semnificative de la liniile narative originale ale poveștii, dar gravitatea lor nu este atât de mare încât să altereze povestea de bază a filmului), care introduce un tablou general deosebit de intrigant și ofertant, dar care suferă din cauza unei lipse clare de originalitate (lucru ce poate fi imputat și povestirii originale). Așadar, conflictul politic/armat dintre omenire și poporul subacvatic este inspirat într-o proporție covârșitoare din povestea The Little Mermaid scrisă de Hans Christian Andersen, dar și din adaptarea cinematografică a studiourilor Disney, fără a aduce niciun adaos semnificativ la această poveste arhicunoscută, dar îmbrăcând-o într-un ambalaj mult mai violent și întunecat pentru a menține intactă integritatea francizei din care face parte, chiar dacă acest mod de prezentare nu este întotdeauna cel mai fericit sau potrivit pentru evenimentele derulate pe ecran.

Tocmai din acest motiv, povestea de iubire tragică dintre Agloval (Camrus Johnson) și Sh’eenaz (Emily Carey), precum și investigația lui Geralt în profunzimile conflictului dintre cele două lumi sunt două fire narative majore care nu au impactul scontat și își pierd din farmecul inerent în mod gradual, totul culminând cu un deznodământ pe cât de interesant și dinamic (susținut și de un stil de animație impresionant, care ajută la conturarea unui război maritim spectaculos din punct de vedere vizual), pe atât de nesatisfăcător din foarte multe privințe. Din fericire, lucrurile se prezintă mai bine la nivelul performanțelor vocale ale acestei producții, Doug Cockle, interpretul lui Geralt din Rivia din seria de jocuri video, întorcându-se după o pauză semnificativă în rolul vânătorului de monștri, livrând o nouă performanță impecabilă și surprinzând toate nuanțele unei personaj care, dincolo de armura sa fioroasă și implacabilă, ascunde un suflet altruist și o discreție carismatică, în timp ce restul actorilor implicați în proiect se dedică în totalitate personajelor lor și livrează performanțe admirabile, mai ales Joey Batey (Knightfall), care fură toată lumina reflectoarelor în pielea simpaticului și devotatului trubadur Jaskier.

După cum se poate observa, lucrurile sunt cât se poate de delicate în ceea ce privește viitorul francizei The Witcher pe micul ecran în formula actuală, iar cea mai nouă încercare a platformei Netflix de a extinde acest univers nu este nici pe departe doza de adrenalină și inovație de care această serie cinematografică avea nevoie pentru a reveni la popularitatea de odinioară și a recâștiga respectul fanilor înrăiți sau al celor dezamăgiți de direcția creativă nesatisfăcătoare spre care a pivotat proiectul în ultimii ani. Totuși, pelicula The Witcher: Sirens of the Deep, în ciuda unei povești lipsite de originalitate și a unor decizii creative neinspirate, reușește să construiască o adaptare oarecum fidelă a materialului sursă și să contureze o aventură cinematografică intrigantă și dinamică, susținută de un stil de animație spectaculos și o serie de performanțe vocale lăudabile, dar ale cărei eforturi nu sunt suficiente pentru a resuscita o franciză care și-a pierdut strălucirea de la început din motive mai mult sau mai puțin explicabile și elocvente.