Adolescence (Recenzie) – O miniserie cu un mesaj deosebit de relevant, o direcție narativă intrigantă și un mod de prezentare inedit

În ultimii ani, odată cu ascensiunea îngrijorătoare a rețelelor de socializare și a diferitelor figuri controversate care se erijează drept modele demne de urmat pentru tânăra generație, societatea modernă pare să fie ajuns la o răscruce de drumuri importantă, iar această fractură socială, mai mult sau mai puțin abstractă, a dat naștere unor conflicte fizice/morale/ideologice de neimaginat, ale căror protagoniști principali sunt din nefericire chiar cei însărcinați să învețe din greșelile înaintașilor lor și să conducă lumea înspre un nou început, și anume copiii noștri. Așadar, ca metodă de combatere artistică a acestui fenomen, platforma Netflix a lansat în această primăvară o nouă miniserie impresionantă, serialul Adolescence aducând în fața publicului o poveste captivantă și cu un mesaj deosebit de relevant în contextul social actual, susținută de o distribuție fabuloasă, o direcție narativă intrigantă și un mod de prezentare inedit, care nu doar că reușește să își atingă scopurile nobile într-un mod demn de toată atenția și admirația, dar și merită să ocupe un loc fruntaș în clasamentul celor mai bune seriale lansate în anul 2025.

Adolescence urmărește povestea lui Jamie Miller (Owen Cooper), un tânăr de doar 13 ani acuzat că și-a omorât cu brutalitate una dintre colegele de clasă, un eveniment de o gravitate majoră care declanșează o investigație amplă în tenebrele sistemului de învățământ contemporan, precum și în cele ale societății moderne, lăsându-i pe membrii familiei acestuia, pe colegii băiatului și pe detectivii/psihologii implicați să încerce să descurce ițele unui caz pe cât de simplu în aparență, pe atât de complicat în profunzime. Având în vedere faptul că producția se bazează pe o poveste inspirată din fapte reale, dar și din problemele cu care societatea noastră se confruntă la nivel global în fiecare zi, recenzia se va abține din a discuta foarte mult pe marginea tabloului narativ construit pentru a păstra intactă integritatea acestei experiențe cinematografice unice din toate punctele de vedere. Ceea ce se poate spune, totuși, este că evoluția poveștii lui Jamie Miller de la un episod la celălalt este una graduală și subversivă, fiecare episod surprinzând câte un moment semnificativ din perioada de timp imediat următoare a evenimentului declanșator (ziua arestării lui Jamie, investigația școlară și descoperirea mobilului crimei, ultima sesiune de terapie a protagonistului și prima aniversare a tatălui său după incidentul nefericit), totul culminând cu un deznodământ pe cât de sfâșietor și contemplativ, pe atât de impresionant scris și echilibrat pentru a reliefa cu măiestrie mesajul central al producției, dar și caracterul profund educativ al acesteia.

Ținând cont că miniseria este compusă doar din 4 episoade, iar perioada de timp pe care acestea o acoperă este una vastă, era destul de greu de decis care sunt momentele de maxim interes din cronologia cazului lui Jamie Miller, așa că echipa creativă a proiectului a folosit 4 zile cruciale din această perioadă pentru a pune lupa pe diferitele perspective ale celor implicați în caz, dar și pe o serie de dezvăluiri surprinzătoare din spatele acestei povești, care își găsesc originea chiar în probleme contemporane menționate anterior, respectiv pericolele comunității „incel”, ale misoginismului și manosferei, dar și influența negativă a rețelelor de socializare asupra tinerilor. Astfel, structura inedită a serialului, precum și modul de prezentare neconvențional propus (fiecare episod este filmat într-un singur cadru continuu), sunt două dintre elementele cele mai discutate ale acestui proiect, dar ajută publicul să se imerseze complet în povestea lui Jamie Miller, urmărindu-l pe acesta în diferite contexte pentru a găsi răspunsuri elocvente cu privire la fapta sa, dar fără a se concentra prea mult pe aspectele juridice ale procesului, ci pe moralitatea poveștii, pe felul în care acțiunile protagonistului au cutremurat comunitatea din care face parte și pe toxicitatea socială care a permis unui asemenea vlăstar virulent să se dezvolte nestingherit în mintea unui tânăr ușor influențabil de toți cei din jurul său, fie ei idoli, prieteni sau membri ai familiei.

Dacă sub aspect tehnic/narativ/tematic, serialul Adolescence este un adevărat regal cinematografic, nici la capitolul performanțelor actoricești producția nu se lasă mai prejos, toți actorii implicați în proiect livrând unele dintre cele mai emoționante și puternice performanțe ale anului, contribuind major la desăvârșirea unui proiect pe marginea căruia lumea va discuta mult timp de acum înainte. Fiind la debutul său cinematografic, Owen Cooper îl interpretează absolut impecabil pe protagonistul Jamie Miller, un tânăr cu o aură angelică și o sensibilitate aparte, dar care ascunde în interior umbra unei viclenii violente/promiscue și a unei moralități denaturate, iar asta îi permite cameleonicului actor să livreze un rol memorabil și complex, ale cărui adevărate intenții sunt mereu ambiguizate de tranzițiile radicale emoționale pe care acesta le face de la o scenă la cealaltă. În același timp, Stephen Graham (Venom: The Last Dance) face o treabă excelentă în rolul lui Eddie Miller, tatăl absent, dar iubitor al protagonistului nostru, un personaj care reprezintă intermediarul publicului în poveste și este martor (re)activ la evenimentele serioase desfășurate pe ecran, vulnerabilitățile acestuia fiind aduse în prim plan printr-o nouă interpretare remarcabilă a îndrăgitului actor britanic, iar felul nuanțat în care acesta lasă loc de interpretare cu privire la adevărata natură a bărbatului nu face decât să întărească ideea conform căreia parcursul evolutiv al lui Eddie este oglindit în cel al fiului său, chiar dacă în moduri complet diferite.

Chiar dacă mulți dintre noi nu pot accepta sau nu vor să accepte acest lucru din varii motive, societatea modernă trece printr-o perioadă critică, atât din punct de vedere economic, cât și ideologic, iar cea mai nouă colaborare dintre platforma Netflix și regizorul Philip Barantini (Boiling Point) ridică un puternic semnal de alarmă cu privire la declinul social pe care îl experimentăm zilnic, aducând în atenția publicului un crâmpei îngrijorător din realitatea noastră și reliefând pericolele la care se expune tânăra generație în mod continuu, ca urmare a degringoladei morale care a pus stăpânire pe viețile lor prin intermediul rețelelor de socializare. Așadar, proiectul Adolescence este una dintre cele mai frumoase și tragice surprize ale anului acesta, construind o poveste cu un mesaj profund, o direcție narativă intrigantă, un mod de prezentare inedit și o distribuție fantastică, valoroasă atât sub aspect tematic/tehnic, cât și sub aspect educativ/calitativ, meritorie de a fi menționată în galeria celor mai bune miniserii din toate timpurile, dar și drept una dintre cele mai complexe și puternice producții cinematografice ale anului 2025.

Evaluare

1. Actorie – 5/5
2. Poveste – 5/5
3. Regie – 5/5
4. Scenariu – 5/5
5. Imagine – 5/5
6. Entertainment Value – 5/5

Scor Final – 5/5