Watson (Recenzie) – O dramă medicală inedită și cu o direcție narativă ambițioasă, dar cu o execuție neconvingătoare

by Alex Haulică · Published 5 iunie 2025 · Updated 5 iunie 2025

În istoria literaturii mondiale, Sherlock Holmes, seria de romane a britanicului Arthur Conan Doyle, ocupă unul dintre cele mai importante locuri, oferind cititorilor șansa unică de a intra în mintea celui mai popular și abil detectiv din toate timpurile, ale cărui aventuri îmbină caracteristicile clasice ale epocii victoriene cu o serie de povești/personaje captivante pentru a da naștere unui veritabil fenomen literal, care dăinuie cu aceeași vivacitate până în zilele noastre. Tocmai din acest motiv, de-a lungul timpului, au existat numeroase încercări, care mai de care mai ingenioase și mai îndrăznețe, de a aduce aventurile îndrăgitului detectiv pe micul/marele ecran (precum Sherlock sau Elementary), dar niciuna dintre acestea nu a cutezat să facă ceea ce ne propune cel mai nou proiect al creatorului Craig Sweeny (Star Trek: Section 31). Eliminându-l din start pe detectiv din poveste și aducându-l în prim plan pe destoinicul său ajutor John Watson (Morris Chestnut), serialul Watson se prezintă sub forma unei drame medicale inedite, susținută de o direcție narativă ambițioasă și o distribuție onorabilă, dar care nu reușește să își atingă adevăratul potențial din cauza unei execuții generale neconvingătoare și incomplete.

Watson urmărește povestea doctorului Jon Watson (Chestnut), care, la un an după ce a suferit un traumatism craniocerebral grav, în urma unei confruntări dintre detectivul Sherlock Holmes (Matt Berry) și adversarul său James Moriarty (Randall Park), se vede nevoit să continue misiunea pentru care mentorul/prietenul său și-a dat viața, deschizând o clinică medicală revoluționară în orașul Pittsburgh pentru a-i trata pe pacienții cu afecțiuni misterioase sau diagnostice neidentificabile. Având la dispoziție atât sprijinul fostei sale soții Mary Morstan (Rochelle Aytes), directorul medical al clinicii Holmes, și al acolitului său Shinwell Johnson (Ritchie Coster), cât și cel al echipei sale de tineri doctori, formată din neurologul Ingrid Derian (Eve Harlow), imunologul Sasha Lubbock (Inga Schlingmann) și gemenii Stephens și Adam Croft (Peter Mark Kendall), protagonistul nostru se confruntă cu o serie de dileme medicale din ce în ce mai bizare și mai provocatoare, dar anchetele sale se complică și mai mult după ce vicleanul Moriarty își face din nou apariția, iar Watson și ucenicii săi trebuie să îl oprească înainte ca planurile sale malefice să supună întreaga lume unui dezastru epidemiologic devastator.

Deși Craig Sweeny s-a aflat și în echipa creativă a proiectului de televiziune Elementary, care a încântat publicul timp de 7 sezoane de-a lungul ultimului deceniu, elementele comune dintre serialul precedent și cel proaspăt lansat sunt aproape minime, cel dintâi oferind publicului o reinterpretare modernă a mitologiei lui Sherlock Holmes, iar serialul Watson mutând focusul de pe faimosul detectiv pe doctorul Jon Watson, înlocuind misterele alambicate din trecut cu o serie de investigații medicale fascinante, cu scopul de a aduce în fața fanilor o nouă reinterpretare curajoasă a acestui univers cinematografic în continuă evoluție. Astfel, Sweeny și colaboratorii săi au construit un tablou narativ general cu structură antologică, firul narativ principal al serialului (eforturile lui Watson și a echipei sale de a dejuca planurile lui Moriarty) dezvoltându-se gradual pe fundal, în timp ce fiecare dintre cele 13 episoade ale sezonului a fost conturat în jurul câte unui nou caz pe care clinica Holmes îl are de rezolvat într-un timp relativ scurt și cu resurse aparent nelimitate, permițându-le creatorilor să propună în mod constant povești/personaje captivante, unele împrumutate din universul lui Conan Doyle, altele nemaiîntâlnite și bine venite în contextul dat, fără a simți neapărat presiunea de a rămâne mereu în interiorul șabloanelor trasate de predecesorii lor mult mai fideli seriei de romane cu Sherlock Holmes în rol principal.

Cu toate acestea, oricât de ambițioasă și ofertantă ar fi această abordare, serialul suferă din cauza unor probleme grave de execuție, întrucât majoritatea cazurilor elaborate sunt fie mult prea ușor rezolvate (cazul tinerei cu memoria de scurtă durată din episodul 7), fie sunt lipsite de creativitate sau logică (cazul bărbatului cu mâna extraterestră din episodul 10), iar asta nu face decât să strice atmosfera generală a poveștii și, în loc să adauge tensiune și conflict în interiorul grupului de protagoniști, se rezumă exclusiv la consolidarea sferei melodramatice a proiectului, în absența căreia întreaga producția ar fi fost mult mai veridică și relevantă (în special datorită temelor sociale de actualitate, care sunt presărate abil de-a lungul sezonului). Pe cale de consecință, nici misterul central al serialului nu este dezvoltat cu grija și respectul necesare pentru a putea fi demn de renumele seriei literare din care se inspiră, un lucru care se răsfrânge în mod negativ asupra deznodământului acestui sezon, care rezolvă conflictul dintre Watson și Moriarty într-o manieră mult prea abruptă și neverosimilă, încheind povestea într-o dinamică neobișnuită și contradictorie cu parcursurile tuturor personajelor de până atunci, iar încercările neconvingătoare de a pune bazele sezonului viitor deja confirmat nu au deloc efectul narativ/emoțional scontat.

Referitor la performanțele actoricești din acest proiect, Morris Chestnut (Rosewood) face o treabă excelentă în rolul lui John Watson, creionând portretul unul personaj obișnuit să trăiască în umbra mentorului său mult mai faimos, dar care ajunge să strălucească independent de influențele acestuia, împlinindu-și menirea de doctor-detectiv cu o prezență de spirit stoică, dar cu o latură vulnerabilă neașteptată, iar simpaticul actor reușește să surprindă toate nuanțele distinctive ale acestuia și să îl aducă în prim plan așa cum protagonistul ar fi meritat dintotdeauna. Totodată, Eve Harlow (Star Trek: Discovery) livrează o performanță memorabilă în rolul misterioasei doctorițe Ingrid Derian, chiar dacă nu toate eforturile sale actoricești sunt atât de credibile precum ar fi fost de dorit, iar Peter Mark Kendall (Kaleidoscope) se face remarcat în mod special atât în rolul timidului, dar intransigentului, Stephens Croft, cât și în cel al aventurosului, dar sufletistului, Adam Croft, gemenii fiind de altfel și cele mai interesante și carismatice personaje din întreaga distribuție. În schimb, Randall Park (The Residence) este oarecum irosit în rolul lui James Moriarty, vicleanul antagonist fiind o prezență mult prea limitată de-a lungul serialului pentru a-și putea valorifica meticulozitatea diabolică, iar acest minus dezamăgitor este accentuat și de o interpretare mult prea caricaturistică și inconsecventă livrată de cunoscutul comediant.

Chiar dacă Sherlock Holmes este o prezență relativ constantă pe marele/micul ecran încă de la apariția sa și până în ziua de azi, există foarte puține proiecte care îndrăznesc să mute focusul de pe acesta pentru a explora și alte personaje fascinante care gravitează în jurul său, unele din teama de a nu fi privite cu ochi buni de fanii devotați ai detectivului britanic, altele din reticența de a rescrie mitologia personajului literar într-o manieră care să îmbine spiritul clasic al acestor povești cu tendințele cinematografice moderne. Din fericire, Craig Sweeney nu s-a dat în lături de la acest lucru, însă, dacă primul său proiect s-a bucurat de un succes covârșitor, de această dată lucrurile sunt mult mai complicate, serialul Watson făcându-se remarcat drept o dramă medicală inedită, susținută de o direcție narativă temerară și o serie de performanțe actoricești memorabile, dar al cărui potențial uriaș este oarecum știrbit din cauza unei execuții generale neconvingătoare, marcând astfel doar o victorie modestă pentru acest proiect ambițios, dar incomplet.