FUBAR Sezonul 2 (Recenzie) – O comedie cu spioni cu o poveste relativ bine închegată și performanțe actoricești memorabile, dar cu o direcție generală inconsecventă

Arnold Schwarzenegger (Secret Level) este cu siguranță unul dintre cele mai populare și emblematice nume din industria cinematografică a anilor 1980, îndrăgitul culturist devenit actor fiind figura reprezentativă a câtorva dintre cele mai mari francize ale acelei perioade, precum Predator sau Terminator, dar și a unor filme importante care au redefinit imaginea clasică a eroului de acțiune, respectiv Commando sau Conan the Barbarian. Din păcate, odată cu intrarea sa în politică la începutul anilor 2000, cariera uriașului austriac a ajuns la un impas, din care acesta nu pare să își fi revenit nici măcar în ziua de azi, după mai bine de un deceniu de la terminarea mandatului său de guvernator al statului California, dar ultimii ani au marcat o revenire oarecum nesigură a actorului în lumina reflectoarelor, iar asta se datorează în special serialului FUBAR, o comedie de acțiune care aduce în modernitate suflul clasic al celor mai iconice proiecte din trecutul său. După un prim sezon distractiv, dar polarizant, producția Netflix revine în 2025 cu un nou sezon cel puțin la fel de controversat, dar cu o poveste mult mai bine închegată și performanțe actoricești memorabile, care oferă fanilor un tur de forță intrigant și dinamic, dar cu o direcție generală relativ inconsecventă, prin filmografia spectaculoasă a lui Schwarzenegger.

Sezonul 2 al serialului FUBAR urmărește aventurile lui Luke Brunner (Schwarzenegger) și ale echipei de agenți CIA pe care acesta o conduce, formată din fiica sa Emma (Monica Barbaro), tehnicianul Barry (Milan Carter), duo-ul problematic Roo (Fortune Feimster)/Aldon (Travis Van Winkle) și agenta NSA Tina (Aparna Brielle), după ce indentitățile lor adevărate au fost dezvăluite pe dark web la sfârșitul sezonului anterior de către vicleanul Boro (Gabriel Luna), ceea ce i-a forțat pe spioni să se ascundă într-o casă conspirativă a agenției până când pericolul care planează asupra familiilor lor va fi înlăturat. Cu toate acestea, lucrurile escaladează în mod surprinzător atunci când o fantomă din trecutul amoros al lui Luke revine în viețile lor, pe numele său Greta Nelso (Carrie-Anne Moss), o agentă secretă de origine germană devenită terorist internațional, care a fost angajată de misteriosul Dante Cress pentru a distruge patru centrale nucleare care ar provoca o catastrofă globală devastatoare, iar excentricii noștri protagoniști sunt singurii capabili să oprească acest plan de destabilizare a ordinii mondiale, pornind într-o cursă contra timp plină de adrenalină și suspans în jurul lumii, care nu le va testa doar abilitățile profesionale, ci și legăturile familiale în moduri pe cât de dramatice și înduioșătoare, pe atât de imprevizibile și primejdioase.

Având în vedere că primul sezon al acestei producții a fost aspru criticat din varii motive, ca de exemplu disonanța tonală dintre momentele amuzante și cele serioase sau lipsa de dinamism a anumitor coregrafii de luptă, dacă privim întregul proiect din perspectiva unei comedii de acțiune/unui sitcom la locul de muncă care nu urmărește să revoluționeze acest gen cinematografic în vreun fel, atunci lucrurile se prezintă diametral opus, iar asta se datorează în mare parte creatorului Nick Santora (Reacher) și a colaboratorilor săi, care au reușit să construiască în noul sezon o poveste mult mai bine închegată și mai coerentă, dar care suferă în continuare din cauza aceleiași direcții generale inconsecvente care a semănat discordie în precedență. Prin urmare, serialul este mult mai captivant în momentele în care scenariul se concentrează pe firul narativ principal al sezonului (eforturile lui Luke și ale echipei sale de a dejuca planul malefic al duo-ului Dante Cress/Greta Nelso) decât în episoadele care se focusează preponderent pe alte fire narative neinspirate (aventurile bizare ale lui Carter și Donnie, relația neobișnuită dintre Aldon și animalul său de companie sau povestea agentului inamic aflat sub acoperire în echipa lui Luke), iar această diluare creativă provoacă o serie de probleme de care producția nu reușește să se dezică cu succes până la sfârșit, oricât de multe eforturi observabile/admirabile sunt făcute în acest sens.

Așa cum ne-am obișnuit deja din sezonul anterior, secvențele de acțiune continuă să fie un capitol polarizant pentru acest proiect deoarece coregrafiile de luptă sunt arareori repetitive, nu foarte bine puse în scenă și lipsite de credibilitate/realism, dar deciziile creative luate în acest sens par să fi pus accent exclusiv pe substratul comic atașat fiecărui conflict în parte și pe oportunitățile pe care aceste momente le oferă creatorilor de a construi scene inspirate din cariera lui Schwarzenegger (faimoasa replică “I’ll be back” din The Terminator este folosită de două ori, dar impactul său este diminuat tocmai din acest motiv, în timp ce narativa de tip True Lies dintre Luke/Emma și Luke/Greta are ramificații mai mult sau mai puțin diferite decât ar fi fost de dorit), nu pe consolidarea unei dimensiuni dinamice optime unui asemenea tip de proiect. Totuși, escaladarea graduală a conflictului general îi conferă acestui sezon o anumită cadență palpitantă, în ciuda numeroaselor momente în care tensiunea acestei curse contra timp este întreruptă de câteva situații comice absurde sau lipsite de orice urmă de relevanță, iar asta conduce spre un deznodământ cel puțin surprinzător, dacă nu chiar satisfăcător, construit în jurul unei răsturnări de situație subversive, care recontextualizează întregul sezon într-o manieră fascinantă și care îi permite echipei creative să livreze o concluzie ambivalentă, potrivită pentru a încheia definitiv acest proiect, dar și pentru a continua aventurile agenților CIA într-un eventual sezon viitor.

Referitor la capitolul performanțelor actoricești, Arnold Schwarzenegger face o treabă onorabilă în pielea agentului Luke Brunner, care trebuie să facă pace între cele două vieți ale sale pentru a-și putea salva viitorul personal/profesional de la pierzanie, o misiune pe care îndrăgitul actor austriac o livrează cu o carismă aparte și un simț al umorului cinic, în timp ce Monica Barbaro (A Complete Unknown) strălucește din nou în rolul Emmei Brunner, care are un parcurs evolutiv similar cu cel al tatălui său, dar care gestionează lucrurile cu o sensibilitate abrazivă și o intransigență periculoasă, însă fermecătoarea actriță nu reușește să aducă nimic nou în portretul unui personaj destul de greu de susținut sau înțeles. Totodată, Milan Carter (Marvel’s Runaways), Fortune Feimster (Velma) și Travis Van Winkle (Road House) fură toată atenția în rolurile lui Barry, Roo și Aldon, excentricii agenți CIA fiind protagoniștii unor povești oarecum interesante, dar suplinind eventualele goluri narative cu o spontaneitate umoristică memorabilă, iar Guy Burnet (3 Body Problem) și Carrie-Anne Moss (Star Wars: The Acolyte) fac o treabă extraordinară în rolurile lui Theodore Chips și Greta Nelso, două personaje cu loialități ambigue și intenții greu de descifrat, iar cameleonicii actori au o chimie incredibilă cu ceilalți membri ai distribuției, chiar dacă personajele lor suferă din cauza unor parcursuri evolutive mult prea abrupte și convenabile.

Deși Arnold Schwarzenegger a intrat într-un con de umbră în ultimele decenii, acesta având doar câteva apariții limitate în franciza de acțiune The Expendables sau în documentarul autobiografic Arnold, numele său a rămas asociat permanent unei anumite nișe spectaculoase a comediilor de acțiune de mare succes, iar asta l-a condus pe multitalentatul actor înspre proiectul FUBAR, care este de altfel și primul serial de televiziune/streaming din care acesta a făcut parte vreodată, o mișcare care pare că i-a revitalizat cariera într-o manieră mai mult decât onorabilă. Așadar, sezonul 2 al serialului Netflix oferă publicului o aventură cel puțin la fel de distractivă și de polarizantă precum cea din sezonul anterior, formată dintr-o poveste mult mai bine închegată și o serie de performanțe actoricești memorabile, dar care suferă major din cauza unei direcții generale inconsecvente și a unei disonanțe tonale oarecum iritante, în absența cărora proiectul ar fi putut deveni cu ușurință una dintre cele mai inventive și palpitante comedii cu spioni ale ultimului deceniu, însă potențialul său de a avea succes rămâne încă neexplorat pe deplin.

Evaluare serial FUBAR (S2)

1. Actorie – 4/5
2. Poveste – 3/5
3. Regie – 3/5
4. Scenariu – 3/5
5. Imagine – 4/5
6. Entertainment Value – 4/5

Scor Final – 4/5