MobLand (Recenzie) – O incursiune fascinantă în lumea mafioților britanici, susținută de o poveste ambițioasă și subversivă, precum și de o distribuție impresionantă

by Alex Haulică · Published 25 iunie 2025 · Updated 25 iunie 2025

Guy Ritchie (The Gentlemen) este una dintre cele mai distinctive și îndrăznețe voci creative contemporane, polivalentul regizor aflându-se în spatele unor producții cinematografice cu o identitate unică, caracterizate printr-un simț al umorului aparte și o apetență spre portretizarea cât mai detaliată a lumii interlope britanice, dar fără a pierde din vedere în niciun moment componenta umană/afectivă a tuturor personajelor controversate care se perindă pe ecran sub bagheta sa artistică. După ce anii trecuți au fost unii mai mult sau mai puțin fericiți pentru Ritchie, având în vedere eșecul de la box office al filmului The Ministry of Ungentlemanly Warfare și recenziile nefavorabile pe care le-a obținut recent lansata peliculă Fountain of Youth, regizorul britanic revine pe micile ecrane cu un nou proiect de televiziune croit după sensibilitățile sale artistice, serialul MobLand, creat în colaborare cu Ronan Bennett (The Day of the Jackal), oferind fanilor acestui gen cinematografic o incursiune fascinantă în inima criminalității londoneze, susținută de o poveste ambițioasă, o direcție generală subversivă și o distribuție impresionantă, care reușește să se strecoare cu dibăcie în topul celor mai bune și complexe producții ale anului 2025.

MobLand urmărește povestea lui Harry Da Souza (Tom Hardy), un reparator destoinic al celebrului clan mafiot Harrigan, condus de cuplul Conrad (Pierce Brosnan) și Maeve (Helen Mirren), care se vede nevoit să intervină pentru a face pace între cei pentru care lucrează și un alt clan mafiot influent, condus de vicleanul Ritchie Stevenson (Geof Bell), după ce Eddie Harrigan (Anson Boon), unicul fiu al moștenitorului Kevin Harrigan (Paddy Considine), este implicat într-o altercație tragică, soldată cu moartea misterioasă a singurului moștenitor al familiei Stevenson. Acest eveniment dramatic declanșează războiul devastator care ardea mocnit de decenii întregi între cele două clanuri rivale, pe durata căruia străzile londoneze vor fi pătate cu sângele unor persoane nevinovate, dar și a celor care și-au vândut sufletul pentru a-și duce planurile mârșave la bun sfârșit, însă escaladarea neașteptată a conflictului amenință să scoată la iveală și o serie de secrete tulburătoare din trecutul familiei Harrigan, care vor schimba pentru totdeauna soarta tuturor celor implicați, dar și fața criminalității britanice în moduri absolut suprinzătoare, iar Harry se dovedește a fi singurul om capabil să stingă focurile răzbunării înainte de a fi prea târziu.

Așa cum Ritchie ne-a obișnuit deja de-a lungul filmografiei sale inedite, proiectele cu și despre lumea infracțională din Marea Britanie sunt arealul în care acesta se simte cel mai confortabil, iar curajul de a colabora cu mereu surprinzătorul Ronan Bennett pentru acest serial ambițios indică faptul că, deși această producție a fost concepută inițial ca un spinoff al popularului serial Ray Donovan, îndrăzneala sa artistică nu cunoaște limite, oferindu-le celor doi creatori oportunitatea de a ignora premisa originală a proiectului și de a construi de la zero un univers ficțional ușor perceptibil de publicul larg, dar cu un aer clasic evocativ al filmelor cu mafioți de odinioară, în care onoarea și loialitatea erau monedele de schimb oficiale, dar a căror valoare își pierde strălucirea din cauza mediului violent și înșelător în care sunt tranzacționate. Prin urmare, echipa creativă a proiectului a conturat un tablou general deosebit de expansiv și complex, format din numeroase fire narative care se dezvoltă concomitent pe tot parcursul sezonului (problemele familiale ale lui Harry, planul lui Maeve de a pune mâna pe putere, lupta dintre Kevin și trecutul său, dar și investigația polițistă asupra clanului Harrigan), dar care sunt echilibrate cu măiestrie pentru a nu dilua povestea centrală a serialului (conflictul dintre familiile Harrigan și Stevenson), construind astfel o aventură pe cât de ambițioasă și diversă, pe atât de intrigantă și palpitantă.

Chiar dacă această abordare multistratificată poate părea pe alocuri mult prea complicată și autosuficientă, ceea ce ar putea aliena o parte din publicul care nu este dispus să urmărească dramele aparent telenovelistice ale familiei Harrigan, acest lucru joacă de fapt un rol important în consolidarea proiectului MobLand drept o tragedie shakespeariană modernă, în care teme precum iubirea, trădarea, ambiția, lăcomia și răzbunarea alcătuiesc o sferă compozițională excepțional de bine gândită și implementată, dar care are nevoie de o întindere narativă mult mai amplă și de un ritm ușor neconvențional pentru a-și putea îndeplini obiectivele într-o manieră cel puțin optimă, dacă nu chiar fantastică. Totodată, prin faptul că serialul folosește cu măsură dinamica deja caracteristică a producțiilor semnate de Guy Ritchie, majoritatea secvențelor de acțiune sunt relativ scurte și tensionate, dar extrem de bine coregrafiate și regizate, astfel încât momentele de o violență excesivă nu par să fi fost introduse în mod ostentativ și fac parte integrantă din configurația de bază a proiectului, totul culminând cu un deznodământ absolut spectaculos, care surprinde prin felul subversiv și exploziv în care rezolvă majoritatea conflictelor elaborate, dar și prin prisma dezvăluirilor șocante care recontextualizează întreaga narativă și care ajută scenariul să pună bazele unui sezon viitor mult mai imprevizibil și fascinant decât cel tocmai încheiat.

În ceea ce privește performanțele actoricești din acest proiect, toți interpreții livrează performanțe memorabile pe tot parcursul sezonului, unii reușind să capteze mai bine latura comică a personajelor lor decât cea dramatică, iar alții găsind o punte de echilibru între cele două emisfere ale protagoniștilor pentru a nuanța portretele unor antieroi cu o complexitate morală unică, dar cu o voință de fier și ambiții pe măsura vicleniei lor distructive. Fără nicio urmă de îndoială, Tom Hardy (Venom: The Last Dance) strălucește cu desăvârșire în rolul lui Harry Da Souza, un personaj capabil să facă orice pentru a-și duce sarcina de lucru la capăt, dar pe chipul căruia se citesc mereu amărăciunea și saturația pe care acesta le simte din pricina meseriei sale și a costurilor mentale/emoționale care vin la pachet cu aceasta, iar versatilul actor se achită de această misiune în mod uluitor, atât în momentele vulnerabile sau cinice, cât și în cele dinamice și solicitante din punct de vedere fizic. În același timp, un alt punct forte al acestui proiect este nimeni altul decât Paddy Considine (House of the Dragon), care, deși la început nu părea a fi confortabil în pielea lui Kevin Harrigan, reușește să adauge gradual contur interpretării sale aparent inconsecvente și să îl transforme pe moștenitorul clanului Harrigan într-o adevărată forță de nestăvilit, completând parcursul evolutiv al unui personaj care face pace cu trecutul său doar pentru a-și demonstra sie însuși că merită să obțină puterea și respectul de care a fost vitregit întreaga sa viață.

Referitor la ceilalți membri care fac parte din distribuție, Pierce Brosnan (Black Bag) face o treabă excelentă în pielea lui Conrad Harrigan, liderul volatil al clanului Harrigan și o figură controversată pe scena criminalității londoneze, dar legendarul actor se ridică pe măsura așteptărilor și livrează un rol pe cât de aprig și înfumurat, pe atât de incompetent și caraghios, care îi permite lui Brosnan să își demonstreze încă o dată talentul de netăgăduit. De cealaltă parte, Helen Mirren (1923) se desfată complet în rolul lui Maeve Harrigan, adevăratul maestru păpușar al tuturor evenimentelor desfășurate pe ecran, fantastica actriță folosindu-și experiența scenică pentru a creiona portretul unui antagonist machiavellic într-un mod parodistic și cu o vivacitate aflată la limita dintre iluzie și delir, însă ale cărei mașinațiuni periculoase reprezintă cele mai interesante puncte focalizatoare ale proiectului. În același timp, Anson Boon (Shadowplay) se face remarcat în pielea personajului Eddie Harrigan, un tânăr care se hrănește cu violență și haos, dar care ascunde un suflet inocent în spatele măștii aroganței, iar Geof Bell (His Dark Materials) și Janet McTeer (Kaos) completează cu succes acest tablou actoricesc impresionant, Richie Stevenson și Kat McAllister fiind doi poli opuși ai criminalității internaționale, dar dând dovadă de un sistem de valori mult mai concret și mai onorabil decât cel al protagoniștilor serialului.

Deși cariera lui Guy Ritchie a avut mereu o traiectorie sinusoidală, atingând culmile succesului în mod uluitor, înainte de a ajunge în abisul mediocrității și apoi din nou pe vârful aisbergului, dar această inconsecvență creativă nu pare să îl fi descurajat pe regizorul britanic, din contră, îi alimentează acestuia ambiția de a reveni de fiecare dată cu și mai multă ingeniozitate și versatilitate decât înainte, chiar dacă subiectele pe care le abordează sub o formă sau alta sunt oarecum asemănătoare, iar asta i-ar putea provoca anumite probleme în viitor. Din fericire, serialul MobLand reprezintă exact doza de adrenalină și imprevizibilitate de care Ritchie avea nevoie în această etapă dificilă a carierei sale, proiectul de televiziune oferind privitorilor o experiență cinematografică inedită și captivantă, susținută de o poveste ambițioasă, o direcție generală subversivă, o coloană sonoră vibrantă și o distribuție impresionantă, un tot unitar cu foarte puține cusururi și meritoriu de a fi plasat în galeria celor mai bune producții ale anului 2025, măcar pentru temeraritatea compozițională de care dă dovadă din plin, dacă nu pentru felul spectaculos în care tratează scena infracționalității londoneze cu un suflu deopotrivă clasic și modern.