Until Dawn (Recenzie) – O adaptare inventivă și curajoasă, dar cu o poveste previzibilă și o distribuție modestă, a unui joc video horror revoluționar

by Alex Haulică · Published 26 iunie 2025 · Updated 26 iunie 2025

Ultimul deceniu a marcat o ascensiune oarecum nesigură a producțiilor ispirate din cele mai populare jocuri video ale momentului, unele dintre ele (The Last of Us sau Arcane: League of Legends) bucurându-se de mai mult succes decât altele (A Minecraft Movie sau Borderlands), însă asta nu i-a oprit pe numeroși creatori să se aventureze pe acest drum provocator și să încerce să revitalizeze o nișă profitabilă a acestei ramuri spectaculoase a cinematografiei moderne. Totuși, puțină lume pare să își aducă aminte că una dintre cele mai longevive și cunoscute francize de acest gen este Resident Evil, bazată pe seria de jocuri video horror cu același nume, care, deși a fost mereu controversată și aspru criticată, a demonstrat farmecul unic al acestor proiecte, o moștenire pe care cel mai nou film al lui David F. Sandberg (Shazam!) pare să o ducă mai departe în 2025. Astfel, pelicula Until Dawn oferă fanilor jocului original o experiență cinematografică intrigantă și captivantă, susținută de o direcție generală inventivă și un mod de prezentare curajos, dar care nu reușește să își valorifice adevăratul potențial din cauza unei abordări modeste.

Until Dawn urmărește povestea lui Clover (Ella Rubin), o tânără care, la un an după dispariția misterioasă a surorii sale, pornește în căutarea acesteia alături de grupul său de prieteni, format din Max (Michael Cimino), Nina (Odessa A’zion), Megan (Ji-young Yoo) și Abe (Belmont Camell), iar călătoria lor îi aduce într-o vale îndepărtată, acolo unde se presupune că Melanie (Maia Mitchell) ar fi fost văzută pentru ultima dată în viață. Cu toate acestea, lucrurile iau o întorsătură dramatică atunci când, explorând un centru de vizitatori abandonat, tinerii se trezesc vânați de un criminal mascat și omorâți rând pe rând în cele mai violente moduri posibile, ca mai apoi să se întoarcă aparent teferi și nevătămați în locul din care au pornit. Descoperind ulterior că locația în care se află este prinsă într-o buclă temporală inexplicabilă, iar fiecare ciclu în parte le aduce în cale noi pericole monstruoase și obstacole însetate de sânge, protagoniștii noștri trebuie să descurce ițele acestui puzzle supranatural înainte de a fi prea târziu pentru unul sau mai mulți dintre ei, iar singura regulă a jocului macabru este să supraviețuiască până la răsărit, în caz contrar sufletele lor vor deveni parte integrantă a însuși misterului pe care încearcă să îl dezlege.

Având în vedere faptul că jocul original Until Dawn este unul dintre cele mai bune, înfricoșătoare și populare jocuri video horror din toate timpurile, revoluționând industria entertainmentului în moduri care mai de care mai inedite și oferind fanilor acestui tip de povești o experiență viscerală de neuitat, comparabilă din multe privințe cu o veritabilă producție cinematografică de mare succes și structurată în așa fel încât să imite maniera de prezentare sau dinamica anumitor seriale contemporane. Prin urmare, misiunea lui Sandberg și a echipei sale a fost una deosebit de dificil de pus în practică, însă decizia de a adapta acest joc video sub o nouă formă, independentă de tabloul narativ complex propus de materialul sursă, a venit ca o gură de aer proaspăt pe cât de îndrăzneață, pe atât de polarizantă, care avea potențialul să ruineze întregul proiect în mâinile nepotrivite/neexperimentate. Cu toate acestea, majoritatea temerilor au fost înlăturate datorită unui scenariu neașteptat de bine scris, care îmbină mitologia originală a acestui univers cu noile linii narative dezvoltate (drama familială a lui Clover sau misterul buclei temporale), creând o paralelă interesantă între cele două narative și nuanțând anumite elemente importante din trecut pentru o mai bună aprofundare a temelor centrale ale acestei povești.

Una dintre cele mai complicate probleme cu care echipa creativă a proiectului s-a confruntat a fost aceea de a replica dimensiunea interactivă a jocului original, dar ideea de a adapta aceasă componentă ramificată sub forma unei bucle temporale oculte, în care fiecare ciclu aduce cu sine noi provocări terifiante, a fost una dintre cele mai inspirate și fascinante schimbări introduse pe tot parcursul filmului, permințându-i acestuia să se reinventeze constant și să treacă în revistă cele mai cunoscute și îndrăgite caracteristici ale genului horror într-o manieră care oferă același tip de tensiune și groază evocat de proiectul original, dar sub o altă interpretare și cu un alt aspect. Deși predictibilitatea poveștii face ca majoritatea momentelor apăsătoare și violente să fie lipsite de impactul emoțional scontat, acest lucru nu face neapărat un deserviciu major producției, iar asta se reflectă cel mai bine asupra deznodământului peliculei, care servește drept punct culminant al tuturor ororilor experimentate de protagoniști și încheie în mod satisfăcător majoritatea firelor narative dezvoltate, chiar dacă maniera subversivă în care conflictul general al filmului este rezolvat pare a fi în contradictoriu cu încercările clare de a lăsa o portiță deschisă pentru o eventuală continuare, mult mai ancorată în cadrul narativ arhicunoscut al jocului eponim.

Ultimul capitol unde producția Until Dawn se prezintă relativ modest este cel al performanțelor actoricești, livrate de o distribuție mai mult sau mai puțin cunoscută, dar capabilă într-o oarecare măsură să transmită dincolo de ecran teroarea profundă resimțită de personaje în anumite momente cheie, fără a intra în sfera ridicolului sau a exagerării ostentative. Fiind de altfel și cei mai experimentați actori din distribuție, Ella Rubin (The Idea of You) și Michael Cimino (Love, Victor) fac o treabă onorabilă în rolurile Clover și Max, doi tineri cu o legătură emoțională neconvingător conturată, dar capabili să recurgă la o serie de gesturi extreme pentru a-i proteja pe cei dragi, iar tinerii interpreți reușesc să suplinească eventualele goluri narative cu ajutorul carismei lor magnetice. În schimb, Odessa A’zion (Hellraiser), Ji-young Yoo (Expats) și Belmont Camell (The Alto Knights) livrează performanțe stereotipice, personajele lor fiind definite exclusiv printr-o singură trăsătură de caracter (Nina – intruzivă, Megan – emotivă, Abe – fricos) și având parcursuri evolutive mult prea abrupte pentru a putea fi convingătoare, în timp ce Peter Stormare (Twilight of the Gods) se face remarcat în rolul doctorului Alan Hill, de altfel și singurul punct comun al celor două proiecte omonime, cameleonicul actor adăugând noi valențe în interpretarea sa și completând portretul celui mai interesant și multifațetat personaj al acestei francize.

Așa cum era de așteptat, un număr din ce în ce mai mare de jocuri video populare la ora actuală devin surse de inspirație majore pentru o serie de producții cinematografice care se bucură de atenția publicului larg, dar al căror nivel calitativ prezintă anumite fluctuații dezamăgitoare, fapt care demonstrează că, deși există câteva exemple care au reușit să devină fenomene globale cel puțin la fel de cunoscute și profitabile precum omologii lor, formula optimă de prezentare a acestor proiecte temerare încă nu a fost descoperită pe deplin. Prin urmare, pelicula Until Dawn aduce în fața fanilor o reinterpretare inventivă, dar polarizantă, a materialului sursă, susținută de o direcție generală ambițioasă și o îndrăzneală creativă intrigantă, dar care suferă din cauza unei predictibilități narative clare și a unor performanțe actoricești modeste, construind un ansamblu de elemente al cărui adevărat potențial nu este valorificat așa cum ar fi meritat și care are prea puține elemente comune cu jocul video eponim pentru a putea fi considerat o adaptare fidelă a acestuia, chiar dacă însăși aceste schimbări curajoase constituie punctele forte ale proiectului.