The Bear Sezonul 4 (Recenzie) – Un nou sezon aflat la limita dintre perfecțiune creativă și artă cinematografică al celei mai puternice drame culinare ale tuturor timpurilor

Christopher Storer (Ramy) este cu siguranța una dintre cele mai fascinante și relativ puțin cunoscute voci creative care s-au făcut remarcate în ultimul deceniu, dar acesta a atins adevăratul succes de abia în anul 2022, atunci când, în colaborare cu FX și platforma Hulu, a adus pe micile ecrane drama culinară The Bear, un regal cinematografic rar întâlnit în contextul actual, care îmbracă drama psihologică a personajelor în ambalajul unic al unei comedii plasate la locul de muncă, mai exact în haosul unei bucătării cu veleități de fine dining. După două sezoane care s-au bucurat de o atenție deosebită și de laude în unanimitate, cel de-al treilea sezon al producției a provocat o serie de controverse greu de anticipat, polarizând publicul într-un mod neobișnuit și ambiguizând viitorul proiectului în formula sa actuală, chiar dacă toate schimbările aduse de Storer și colaboratorii săi au ridicat serialul la rang de artă cinematografică modernă. Astfel, vara anului acesta ne aduce pe micile ecrane cel de-al patrulea sezon al producției The Bear, care menține aceeași traiectorie remarcabilă din trecut și conturează o nouă experiență de neuitat, susținută de o poveste captivantă, o abordare multistratificată și o distribuție excepțională, meritorie de a fi plasată în galeria celor mai puternice și profunde sezoane de televiziune ale anului 2025.

Sezonul 4 al serialului The Bear continuă aventurile lui Carmy Berzatto (Jeremy Allen White) și ale echipei de bucătari conduse de acesta, formată din Sydney (Ayo Edebiri), Richie (Ebon Moss-Bachrach), Marcus (Lionel Bryce), Tina (Liza Colón-Zayas), Ebraheim (Edwin Lee Gibson) și Gary (Corey Hendrix), care se trezesc la o răscruce de drumuri majoră după ce restaurantul titular a primit o recenzie dezamăgitoare din partea unei publicații de mare prestigiu, fapt pentru care Unchiul Jimmy (Oliver Platt) a decis să mai acorde afacerii doar trei luni pentru a ajunge pe linia de plutire, în caz contrar își va retrage finanțarea și va fi nevoit să închidă. Prin urmare, protagoniștii noștri pun cap la cap un plan de a restructura bucătăria lor, construind un meniu inedit și angajând noi ajutoare, însă presiunea setată de ultimatumul lui Jimmy atârnă greu pe umerii lor, iar succesul mult visat pare a fi doar o iluzie trecătoare, ceea ce îi face pe simpaticii bucătari să se gândească și la posibilitatea de a-și trăi viața în afara zidurilor restaurantului, dincolo de toate tensiunile și dezamăgirile acumulate în timp. Cel mai afectat de aceste schimbări este nimeni altul decât Carmy, care începe să aibă dubii cu privire la viitorul său culinar și pornește într-o călătorie introspectivă atipică, la capătul căreia acesta va înțelege care este drumul pe care îl are de urmat în viață, chiar dacă asta îl va pune față în față cu o alegere aparent imposibilă, respectiv să își aleagă în continuare pasiunea sau să se aleagă pentru prima dată pe sine.

Având în vedere faptul că traiectoria de până acum a serialului a fost una constantă, urmărind ascensiunea treptată a restaurantului The Bear de la un simplu local cu sandviciuri italienești până la un restaurant de fine dining și oglindind cu măiestrie parcursurile evolutive ale personajelor principale în cel al locației eponime în sine, era de așteptat ca, mai devreme sau mai târziu, Storer să propună o schimbare radicală de ritm, iar oportunitatea oferită de finalul ambiguu al sezonului anterior a fost exact cârligul narativ de care acesta avea nevoie pentru a continua odiseea protagonistului central al poveștii dintr-o perspectivă inedită și revigorantă. Astfel, tabloul general al acestui sezon este construit în jurul unui singur fir narativ principal (eforturile lui Carmy și ale echipei sale de a salva restaurantul de la pierzanie în doar trei luni), dar care este completat de o serie aparent interminabilă de povești secundare (conflictul interior al lui Sydney cu privire la viitorul său, încercările lui Richie de a face pace cu trecutul său pentru un nou început sau tentativele lui Carmy de a se descoperi pe sine prin intermediul celor din jurul său), care nu fac nimic altceva decât să adauge contur și complexitate tematică unei macronarative și așa fascinante, fără a o dilua în absolut niciun moment și contribuind semnificativ la desăvârșirea celui mai interesant, ambițios și contemplativ capitol al acestei capodopere cinematografice moderne.

Pe cale de consecință, această abordare controversată va polariza din nou publicul în două tabere, una satisfăcută de schimbarea radicală de traiectorie a serialului (mult mai concentrată pe dialoguri/monologuri înduioșătoare și momente de reconciliere dramatică decât pe tensiunile haotice inerente unei bucătării profesionale), iar cealaltă surprinsă în mod neplăcut de apetența lui Storer de a aduce în prim plan exact elementele fără de care proiectul s-ar fi năruit complet și de care publicul s-a îndrăgostit de la bun început (respectiv umorul distinctiv al personajelor, dimensiunea psihologică a evenimentelor și cinematografia impecabilă a secvențelor culinare), ceea ce ne dă de înțeles că intenția originală a serialului nu a fost înțeleasă pe deplin de un anumit segment al publicului, chiar dacă aceasta a fost subliniată în mod clar încă din primele minute ale proiectului. Indiferent de care parte a acestei baricade se situează fiecare privitor, punctele forte ale noului sezon le surclasează de departe pe cele percepute a fi slabe, totul conducând înspre un deznodământ impresionant de subversiv, construit în jurul unei singure scene de dialog, dar ale cărei mize șocante vor trimite reverberații majore, iar ambiguitatea curentă cu privire la viitorul serialului recontextualizează întreaga concluzie într-o manieră ambivalentă unică, care poate fi interpretată atât ca o rezoluție concludentă neașteptată a întregului proiect, cât și ca o încercare atent gândită de a pune bazele unui ultim sezon care să încheie această poveste definitiv.

Serialul creat de Christopher Storer a fost apreciat mereu pentru felul unic în care sunt scrise și structurate scenariile sale, iar asta se vede mai bine ca niciodată în acest sezon, care găsește un echilibru perfect între toate poveștile elaborate, mutând arareori focusul de pe Carmy pe celelalte personaje pentru a le oferi și acestora șansa de a se dezvolta în mod organic, cele mai bune exemple fiind Ebraheim, care este protagonistul unei povești proprii și își folosește toate resursele pentru a asigura viitorul restaurantului, sau Gary, care se bucură în sfârșit de atenția mult dorită și dă dovadă de o evoluție profesională uimitoare, dar contribuțiile lor nu mai sunt limitate la un singur episod centrat pe poveștile acestora (așa cum era obiceiul în trecut), ci întrepătrunse fantastic cu celelalte fire narative pentru a susține cu succes coerența narativ-tematică a sezonului. Totuși, există și două episoade care fac rabat de la această regulă, iar rezultatele sunt la fel de spectaculoase precum ne-am fi putut aștepta, episodul 4 (Worms) aducând-o în lumina reflectoarelor pe Sydney în habitatul său natural pentru a decide traiectoria destinului său cu ajutorul unui confident neobișnuit, iar episodul 7 (Bears) reprezentând cel mai bun episod al acestui sezon, care se concentrează asupra unui singur eveniment major, dar care le dă oportunitatea tuturor personajelor introduse de-a lungul celor 4 sezoane să interacționeze unele cu celelalte pentru a-și putea completa parcursurile evolutive cu emoția și profunzimea meritate.

Ultimul capitol unde producția The Bear strălucește cu desăvârșire este cel al performanțelor actoricești, acestea fiind livrate de o distribuție numeroasă (căreia i se adaugă și o listă uriașă de cameo-uri surprinzătoare care completează universul familiei extinse The Bear cu o vivacitate admirabilă, indiferent de mărimea sau complexitatea rolului lor), dar capabilă în unanimitate să livreze în mod constant unele dintre cele mai puternice performanțe ale ultimilor ani, dând dovadă de o excelență artistică rar întâlnită în contextul cinematografic actual. Fără doar și poate, Carmy Berzatto este rolul care va defini întreaga carieră a lui Jeremy Allen White (The Iron Claw), talentatul actor explorând de această dată o nouă latură a personajului său, mult mai centrată pe sine, dar și pe relația toxică a sa cu industria culinară, iar călătoria în care acesta pornește în afara bucătăriei îl aduce față în față cu trecutul său tumultos, ceea ce îi oferă lui White șansa de a aprofunda conflictul interior al tânărului bucătar, dar și de a scoate la suprafață și alte fațete mai puțin cunoscute ale sale, precum cea jovială sau milostivă. De cealaltă parte, Ayo Edebiri (Inside Out 2) face o treabă excelentă ca de obicei în pielea lui Sydney Adamu, un personaj cu o maturitate emoțională unică și măcinată de incapacitatea de a alege între a rămâne fidelă ambițiilor profesionale sau sentimentelor sale, iar asta o provoacă pe versatila interpretă să se lupte cu o serie de emoții copleșitoare pentru a completa parcursul evolutiv uimitor al talentatului șef bucătar.

În ceea ce-i privește pe ceilalți membri din distribuție, spre deosebire de sezonul anterior, Ebon Moss-Bachrach (Star Wars: Andor) are o contribuție mult mai importantă în noile episoade, Richie fiind motorul central al restructurării de personal a restaurantului titular și reușind cu greu să facă pace cu trecutul său pentru a putea merge pe un nou drum alături de noua sa familie, iar simpaticul interpret dă dovadă încă o dată că este unul dintre cei mai carismatici și subapreciați actori ai generației sale, lucru ușor observabil în momentele tensionate/emoționante ale recalcitrantului, dar devotatului șef de sală. Din păcate, personaje precum Natalie Berzatto sau Tina au roluri oarecum reduse în acest sezon, chiar dacă prezența lor este imperios necesară pentru a ancora evenimentele dramatice din bucătărie într-o realitate afectivă aflată la limita normalității, ceea ce le permite lui Abby Elliott (Teenage Mutant Ninja Turtles) și Lizei Colón-Zayas (IF) să livreze noi performanțe valoroase, în timp ce Oliver Platt (Chicago Med) și Jamie Lee Curtis (Star Trek: Section 31) completează această distribuție fabuloasă cu o maturitate artistică inedită, Unchiul Jimmy și Donna Berzatto fiind două figuri parentale diametral opuse, una loială și altruistă fără tăgadă, iar cealaltă absentă și dornică de iertare, dar fără de care componenta emoțională a sezonului nu ar fi avut prospețimea haotică de care avea nevoie pentru a putea fi credibilă.

În ciuda tuturor controverselor absurde care au ajuns să caracterizeze ultimele sezoane ale producției The Bear, nimeni și nimic nu poate anula meritele extraordinare ale unui serial care a revoluționat această industrie în vara anului 2022 și care continuă să facă acest lucru și după mai bine de 3 ani de la acel moment, oferind publicului cinefil o capodoperă aflată undeva la limita dintre perfecțiune creativă și artă cinematografică modernă, dar al cărei mesaj nu este atât de ușor de accesat sau înțeles de un public nedispus să facă acest lucru până la capăt. Astfel, sezonul 4 al dramei culinare create de Christopher Storer continuă odiseea fascinantă a restaurantului The Bear cu o poveste cel puțin la fel de profundă și polarizantă, dar care strălucește din toate punctele de vedere, mai ales datorită unei distribuții remarcabile, unei abordări multistratificate și a unei cinematografii impecabile, construind astfel un tot unitar care redefinește atributele perfecțiunii în moduri absolut spectaculoase, meritoriu de a fi plasat în panteonul celor mai bune și complexe sezoane de televiziune ale anului 2025 și confirmând pentru a patra oară consecutiv locul acestui serial în panteonul celor mai puternice proiecte de televiziune ale tuturor timpurilor.

Evaluare serial THE BEAR SEZONUL 4

1. Actorie – 5/5
2. Poveste – 5/5
3. Regie – 5/5
4. Scenariu – 5/5
5. Imagine – 5/5
6. Entertainment Value – 5/5

Scor Final – 5/5