Squid Game Sezonul 3 (Recenzie) – Un sezon final spectaculos de brutal și profund, dar cu o direcție narativă polarizantă, al celui mai popular serial coreean din toate timpurile

by Alex Haulică · Published 1 iulie 2025 · Updated 1 iulie 2025

Popularitatea uriașă pe care au acumulat-o recent producțiile coreene este una care își găsește originile în nevoia publicului larg de a descoperi culturi și povești noi, care reușesc de cele mai multe ori să replice succesul omologilor lor hollywoodieni prin felul unic în care sunt construite pentru a livra experiențe cinematografice de un nivel calitativ superior și cu o savoare proaspătă. De departe, serialul care a plasat Coreea de Sud pe harta celor mai interesante și expansive tinere voci ale cinematografiei moderne este Squid Game, fenomenul care a luat cu asalt întreg mapamondul în ultimii ani și care a doborât numeroase recorduri de vizualizări cu ambele sezoane lansate până acum, ținând publicul cu sufletul la gură cu ajutorul unei narative nemiloase și a unui substrat tematic fascinant. Astfel, la doar 6 luni de la lansarea celui de-al doilea sezon, producția semnată de Hwang Dong-hyuk revine pe micile ecrane pentru un treilea și ultim sezon, care se laudă cu o direcție narativă mult mai ambițioasă și mai polarizantă decât în trecut, dar care dă dovadă de aceeași excelență creativă de netăgăduit, fapt pentru care îndrăgitul serial își încheie parcursul în același mod spectaculos de profund, dar mult mai controversat decât ar fi fost de dorit, care unora li se va părea meritoriu de a fi recunoscut drept unul dintre cele mai bune sezoane de televiziune ale anului 2025, iar altora un eșec total care ruinează întregul efort artistic.

Sezonul 3 al serialului Squid Game continuă aventurile lui Seong Gi-hun (Lee Jung-jae) în cadrul celui de-al doilea joc eponim în care s-a implicat, având ca scop final distrugerea organizației conduse de misteriosul Hwang In-ho (Lee Byung-hun) și terminarea definitivă a competiției traumatizante care i-a marcat viața, dar încercările de rebeliune ale acestuia de la sfârșitul sezonului anterior au avut un final dezastruos și un efect nefavorabil, Gi-hun pierzând cel mai loial aliat al său din arenă, precum și voința de a mai lupta. În timp ce protagonistul nostru se confruntă cu o stare depresivă îngrijorătoare, competiția continuă cu încă trei jocuri dezumanizante care îi obligă pe el și pe ceilalți competitori rămași în viață, precum Cho Hyun-ju (Park Sung-hoon), Kim Jun-hee (Jo Yuri), Lee Myung-gi (Yim Si-wan), Kang Dae-ho (Kang Ha-neul) și Jang Geum-ja (Kang Ae-sim), să lupte pentru supraviețuire încă o dată, chiar dacă balanța puterii pare să se fi înclinat în favoarea adversarilor lor, iar victoria devine o posibilitate viabilă doar atunci când instinctul animalic și lăcomia înving în fața fricii și a compasiunii umane. Cu toate acestea, într-o competiție în care regulile se schimbă de la un moment la altul, iar adevăratele alianțe sunt testate în moduri neobișnuite, apariția unui nou obstacol surprinzător îi va provoca pe toți cei implicați să își reanalizeze caracterul și să decidă dacă valoarea premiului final poate fi cuantificată în lacrimile însângerate ale celor care și-au dat viața în interiorul arenei în slujba umanității.

Având în vedere faptul că sezoanele 2 și 3 ale producției coreene au fost filmate simultan ca parte a unui întreg, decizia de a împărți această poveste în două părți distincte a fost una îndrăzneață, dar și extrem de controversată, lăsând sezonul anterior cu un deznodământ fragmentat, concentrat mai mult pe stabilirea unor baze solide de la care să pornească următoarele episoade decât pe încheierea firelor narative dezvoltate, și provocând ultimele episoade ale serialului să parcurgă într-un ritm accelerat și nemilos a doua parte a narativei, ceea ce ne poate lăsa cu impresia că ideea de a scinda această poveste nu a fost neapărat cea mai bună sau optimă abordare posibilă. Prin urmare, controversele care au apărut în precedență din aceleași motive răsună mult mai sonor în acest sezon, unele dintre ele fiind valide, precum inconsecvența narativă a anumitor povești care păreau a fi importante, dar care nu au avut un parcurs satisfăcător (investigația detectivului Jun-ho, conflictul lui Gi-hun cu In-ho și efectele trădării sale asupra psihicului protagonistului sau eforturile lui No-eul de a-l salva pe jucătorul 246 din arena de joc), dar multe dintre ele găsindu-și explicația în modul de prezentare ambițios pe care l-a conturat creatorul Hwang Dong-hyuk, care mimează paralelismul narativ-tematic al jocurilor titulare din trecut pentru a comprima într-o manieră subversivă parcursurile evolutive ale tuturor competitorilor într-un timp limitat.

Din fericire, punctele slabe ale acestui sezon sunt nesemnificative într-o imagine de ansamblu, iar asta se datorează exclusiv măiestriei artistice a lui Dong-hyuk, polivalentul creator construind cu atenție și măsură un tablou narativ deosebit de complex, dependent și complementar cu cel din sezonul anterior, dar spectaculos de brutal și profund pe cont propriu, completând o macronarativă în continuă schimbare și expansiune într-un mod impresionant din mai toate punctele de vedere, dar care nu își sacrifică integritatea tematică extraordinară în favoarea convențiilor hollywoodiene cu care publicul contemporan este obișnuit. Astfel, în afară de aspectele mai puțin fericite deja enumerate, niciun alt moment de-a lungul celor 6 episoade nu este irosit dintr-o nevoie absurdă de a dilua povestea dincolo de cadrul general al producției, iar răsturnările de situație dramatice introduse la jumătatea sezonului nu fac altceva decât să reconfigureze întreaga poveste, propunând o schimbare de ritm/atitudine drastică și conturând o sferă emoțională diferită de toate celelalte de până acum, mult mai axată pe efectele acesteia asupra tuturor protagoniștilor, în relație cu cerințele dezumanizante ale competiției în sine, dar și pe felul în care acest element narativ crucial ajunge să definească intenția tematică a proiectului, respectiv conflictul ideologic dintre luminile și umbrele din interiorul fiecărei ființe umane în parte.

După ce sezonul anterior s-au focusat doar pe trei dintre jocurile sângeroase ale celei de-a doua ediții ale competiției titulare, respectiv Red Light/Green Light, Six-Legged Pentathlon și Mingle, noul sezon aduce în prim plan alte trei jocuri palpitante, și anume Hide and Seek, Jump Rope și Sky Squid Game, care reușesc să țină atenția publicului lipită de ecran de la început până la final și le oferă competitorilor șansa unică de a-și pune în valoare atât calitățile admirabile, cât și carențele morale, în contexte din ce în ce mai provocatoare, dar perfecte pentru a reliefa intenția originală a serialului fenomen, fără a uita, însă, să recalibreze sistemul de valori instabil al personajelor în funcție de cerințele scenariului și de traseul ambiguu al jocurilor în sine. Pe cale de consecință, deznodământul acestui sezon, și implicit al întregului serial, este unul care va polariza cu siguranță publicul din motive mai mult decât evidente, unii privitori fiind plăcut surprinși de direcția ambițioasă, dar extrem de potrivită din punct de vedere narativ-tematic, pe care serialul pornește după concluzia sfâșietoare a ultimului joc, iar alții fiind complet dezamăgiți de felul neobișnuit în care este structurat ultimul episod, precum și de o dezvăluire spectaculoasă de ultim moment, care de altfel menține intactă sfera tematică incorect înțeleasă de anumiți privitori și pune bazele unei eventuale expansiuni globale ale acestui proiect, chiar dacă modul de prezentare al acesteia nu este neapărat cel mai fericit și nici cel mai satisfăcător în condițiile de față.

Ultimul capitol unde producția Squid Game strălucește în mod deosebit este cel al performanțelor actoricești, livrate de o distribuție numeroasă și relativ puțin cunoscută, dar capabilă în unanimitate de a livra unele dintre cele mai emoționante și complexe performanțe ale ultimului an, chiar dacă anumiți interpreți sunt mult mai puțin implicați în poveste decât ar fi trebuit sau meritat. După un sezon 2 care l-a adus pe Gi-hun în ghearele depresiei și deznădejdii, protagonistul nostru revine pe micile ecrane cu o voință slăbită și o nevoie virulentă de răzbunare, iar mereu fabulosul Lee Jung-jae (Star Wars: The Acolyte) livrează o nouă performanță impecabilă, care scoate în evidență conflictul interior fascinant al jucătorului 456 și nuanțează aparenta superioritate morală a acestuia în moduri neașteptat de subversive și costisitoare din punct de vedere emoțional, elemente care contribuie enorm la completarea parcursului evolutiv al unuia dintre cei mai interesanți și integri protagoniști ai ultimilor ani. Din păcate, Lee Byung-hun (Terminator Genisys) are o prezență mult mai redusă în acest sezon, dar captează toată lumina reflectoarelor de fiecare dată când antagonistul In-ho apare pe ecran, ceea ce îi oferă cameleonicului actor oportunitatea de a alterna cele două fațete ale personajului său într-o manieră captivantă, dând dovadă de cruzime în spatele măștii sale antagonistice și de empatie dincolo de aceasta, chiar dacă portretul personajului său rămâne în continuare învăluit în mister și intrigă.

Referitor la ceilalți membri care fac parte din distribuție, Park Sung-hoon (The Bequeathed) se face din nou remarcat în pielea personajului Hyun-ju, unul dintre pilonii principali de susținere ai sentimentului de umanitate colectivă, dar care are un parcurs evolutiv cu un final mult prea abrupt, din cauza căruia talentele sale impresionante nu sunt valorificate la fel de bine ca în sezonul anterior, în timp ce Kang Ae-sim și Jo Yuri livrează noi performanțe vulnerabile, Geum-ja și Jun-hee fiind despărțite de decenii întregi de experiențe de viață tragice, dar unite de același devotament matern feroce, amândouă contribuind la definirea noii sfere emoționale a serialului. În schimb, Yim Si-Wan devine o figură mult mai importantă în acest sezon, Myung-gi devenind unul dintre cei mai periculoși jucători din a doua jumătate a competiției, ceea ce îi oferă carismaticului actor șansa de a creiona portretul unui personaj dispus să recurgă la orice tertip pentru a-și împlini scopurile nefaste, chiar și la sacrificarea uneia sau mai multor persoane dragi, iar Wi Ha-jun (Gyeongseong Creature) și Park Gyu-young (Sweet Home) livrează două roluri memorabile în pielea detectivului Hwang Jun-ho și a soldatului Kang No-eul, ambele personaje având călătorii diferite în afara arenei de joc, dar care ajută într-o manieră relativ șubredă la completarea tabloului general al sezonului, chiar dacă interpretările lor nu sunt atât de versatile precum ar fi fost de dorit pentru a conferi credibilitate și emoție momentelor dramatice la care iau parte în anumite momente cheie.

După ce serialul Squid Game a cucerit întreaga planetă în toamna anului 2021, așteptările publicului larg cu privire la continuarea acestei povești au fost unele copleșitoare, iar acest lucru l-a obligat pe creatorul Hwang Dong-hyuk să extindă cadrul narativ/tematic al serialului pentru a explora aceleași laturi întunecate ale umanității, dar din perspective complet noi și cu o atenție deosebită acordată efectelor psihologice ale unei asemenea experiențe traumatizante asupra unei garnituri de personaje cu năzuințe adânc împământenite în realitatea zilelor noastre. Tocmai din acest motiv, direcția ambițioasă a proiectului a provocat rumoare în rândurile fanilor, iar criticile nu au întârziat să apară, cel de-al treilea și ultim sezon al producției coreene venind ca o înglobare a tuturor aspectelor pozitive și negative ale serialului, oferind privitorilor o poveste brutal de profundă, susținută de o distribuție notabilă, un mod de prezentare unic și o direcție regizorală fermă, al cărei caracter polarizant nu își găsește neapărat explicații în interiorul serialului, ci în afara acestuia sau chiar în străfundurile fiecăruia dintre noi, fapt pentru care fenomenul Squid Game își încheie parcursul în cel mai spectaculos și controversat mod posibil, dar care merită cu prisosință un loc în galeria celor mai bune și complexe sezoane de televiziune ale anului 2025.