The Thursday Murder Club (Recenzie) – Un murder mystery captivant de atipic și de bine interpretat, dar cu o direcție narativă relativ previzibilă și o abordare nonconformistă

by Alex Haulică · Published 2 septembrie 2025 · Updated 2 septembrie 2025

În ultimii ani, industria divertismentului de calitate a suferit câteva schimbări majore, atât în ceea ce privește nivelul calitativ instabil al tuturor producțiilor lansate recent, cât și din cauza felului aparent indescifrabil în care publicul larg a ajuns să consume și să interacționeze cu arta cinematografică modernă, iar un rol important în acest proces l-a jucat ascensiunea alarmantă a platformelor de streaming, a căror influență continuă să trimită reverberații pozitive/negative în întreaga industrie. După o perioadă mai mult sau mai puțin fericită, platforma Netflix și-a demonstrat încă o dată în această vară relevanța și versatilitata, lansând producții precum Untamed sau KPop Demon Hunters care s-au bucurat de o susținere deosebită și au doborât numeroase recorduri de vizualizări, însă sfârșitul perioadei estivale a venit pe micile ecrane cu o nouă surprinză demnă de atenția noastră, pelicula The Thursday Murder Club, adaptare a romanului cu același nume scris de Richard Oseman, oferind privitorilor un nou murder mystery captivant, cu o abordare atipică, un mod de prezentare nonconformist și o distribuție notabilă, însă care nu reușește să livreze pe deplin ceea ce și-a propus din cauza unei direcții narative oarecum previzibile.

The Thursday Murder Club urmărește povestea a patru septuagenari dornici de aventuri, dar retrași din activitate într-un cămin de bătrâni prestigios din Marea Britanie, pe numele lor Elizabeth (Helen Mirren), Ron (Pierce Brosnan), Joyce (Celia Imrie) și Ibrahim (Ben Kingsley), care doresc să își satisfacă setea de cunoaștere și pasiunea pentru crime în cadrul clubului titular din care fac parte, deslușind misterele unor cazuri rămase nerezolvate de decenii întregi și încercând să-și găsească un nou scop în viață în contextul inedit în care se află. Cu toate acestea, pensionarea lor ia o turnură surprinzătoare în ziua în care unul dintre proprietarii căminului este găsit mort în condiții suspecte în propria casă, moment în care simpaticii protagoniști se hotărăsc să își folosească talentele unice pentru a încerca să rezolve o crimă adevărată înaintea autorităților, însă atunci când investigația lor capătă amploare și amenință să scoată la iveală o serie de secrete adânc ascunse în trecutul căminului de bătrâni și al celor care locuiesc în el, întreaga aventură alunecă pe o pantă primejdioasă, iar perseverenții detectivi amatori sunt singurii capabili să descurce ițele acestui caz alambicat înainte de a fi prea târziu pentru toți cei implicați, dar mai ales pentru a-și salva noua casă din mâinile celor care plănuiesc să o ducă la pierzanie cu orice preț.

Având în vedere că popularul roman The Thursday Murder Club a servit drept izvor de inspirație pentru mult așteptata producție Netflix, era oarecum de așteptat ca filmul regizat de Chris Columbus (Harry Potter and the Philosopher’s Stone) să adapteze cu fidelitate liniile narative trasate în materialul sursă, însă tocmai schimbările majore pe care echipa creativă a filmului nu a ezitat să le facă pentru a îmbunătăți povestea originală, precum îndepărtarea anumitor personaje episodice sau a unor fire narative adiacente din nevoia de a simplifica misterul central și așa destul de complex, adaugă plus valoare unui murder mystery cu o abordare neconvențională și o punere în scenă atipică. Așadar, urmărind aventurile unor protagoniști aflați la vârsta senectuții și într-un context deosebit de restrâns și de ofertant în egală măsură, producția de față reprezintă unul dintre cele mai ambițioase și riscante eforturi creative recente ale platformei de streaming, Columbus și colaboratorii săi fiind nevoiți să construiască un tablou narativ general bine echilibrat, care să împletească elementele preluate din materialul sursă cu cele nou introduse în poveste, fără a pierde din vedere sfera tematică unică a proiectului sau provocările distinctive pe care protagoniștii le-ar putea întâmpina pe parcursul investigației și care le-ar pune la încercare abilitățile individuale cultivate de-a lungul vieții, criticând astfel modul în care societatea actuală privește această categorie demografică, dar și caracteristicile tradiționale ale genului murder mystery în sine.

Pe cale de consecință, acest mod de prezentare destul de greu de controlat va diviza cu siguranță publicul în două tabere, una care va aplauda deciziile creative îndrăznețe luate de-a lungul filmului și va căuta cu entuziasm să pună cap la cap acest puzzle cinematografic intrigant alături de protagoniști, iar alta care se va arăta contrariată de felul în care misterul central al filmului s-a extins considerabil, ajungând să cuprindă mai multe victime, două cazuri aparent interconectate peste decenii și o conspirație formată din persoane cu interese soco-economice dubioase, fără ca multe dintre aceste fire narative să fie soluționate într-o manieră profund satisfăcătoare, însă caracterul jovial, atmosfera confortabilă și ambalajul excentric sunt doar câteva dintre aspectele fundamentale care vor atrage publicul de toată vârstele înspre această experiență nonconformistă. În mod surprinzător, scriitura relativ modestă a filmului a dat naștere unui deznodământ mult mai liniștit și mai subversiv decât ne-am fi putut gândi, încheind într-un mod previzibil investigațiile clubului titular, dar introducând anumite momente tensionate și interacțiuni înduioșătoare cu scopul de a îmbrăca întreaga rezoluție într-o haină afectivă fascinantă, ceea ce nu face nimic altceva decât să ne îmbie să sperăm că aventurile cinematografice ale îndrăgiților detectivi pensionari vor continua pe viitor cu la fel de multă vivacitate și cutezanță.

Ultimul capitol unde producția The Thursday Murder Club strălucește cu prisosință este cel al performanțelor actoricești, acestea fiind livrate de o distribuție formată din nume cunoscute din industrie, care se folosesc de stereotipurile persoanelor în vârstă și de cele ale detectivilor clasici pentru a creiona portretele unor personaje pe care nu ai cum să nu le îndrăgești, chiar și atunci când se află în centrul unor momente nu foarte admirabile sub perspectivă morală. Astfel, Helen Mirren (MobLand) și Celia Imrie (The Diplomat) sunt cele mai bune actrițe din această distribuție, Elizabeth și Joyce fiind două personaje diametral opuse ca atitudine și personalitate, una fiind o fostă agentă MI6 intransigentă, iar cealaltă o asistentă medicală sensibilă, dar care găsesc o punte comună de-a lungul filmului, ceea ce le oferă interpretelor ocazia de a-și pune în valoare talentele unice atât în momentele vulnerabile ale personajelor, cât și în cele dinamice sau investigative. Totodată, Pierce Brosnan (Black Bag) și Ben Kingsley (The Killer’s Game) livrează două roluri memorabile în pielea abrazivului sindicalist Ron și a blajinului psihiatru Ibrahim, contribuind preponderent la consolidarea sferei comice a peliculei, în timp ce alți actori fantastici, precum David Tennant (Good Omens), Jonathan Pryce (Slow Horses), Naomi Ackie (Mickey 17), Tom Ellis (Lucifer), Henry Lloyd-Hughes (We Were the Lucky Ones) și Richard E. Grant (The Franchise), fac o treabă excelentă în câteva roluri secundare de o importanță crucială, completând cu măiestrie lista de suspecți a protagoniștilor, dar și cea a ajutoarelor destoinice ale acestora.

Deși poveștile de tip murder mystery constituie unul dintre cele mai populare și mai intens explorate genuri din toate timpurile, publicul modern a devenit mult prea familiarizat cu particularitățile clasice ale acestuia pentru a mai putea fi surprins de toate trucurile la care apelează anumite voci creative în încercarea de a contribui la evoluția acestei ramuri ale cinematografiei, iar contextul volatil și lipsit de originalitate în care ne aflăm nu face altceva decât să exacerbeze această problemă dezamăgitoare, în ciuda tuturor eforturilor de a demonstra contrariul. Din fericire, pelicula The Thursday Murder Club vine ca o mângăiere caldă la sfârșitul unei veri pe cât de aglomerată, pe atât de spectaculoasă, oferind privitorilor o experiență de tip murder mystery inedită, cu o abordare atipică, un mod de prezentare nonconformist și o distribuție notabilă, care reușește întrucâtva să sfideze lipsa unei direcții narative surprinzătoare și o supraaglomerare compozițională evidentă pentru a livra un produs cinematografic de care publicul de toate vârstele se poate bucura în egală măsură și care ne aduce aminte cu succes valoarea intrinsecă a unei povești spuse bine, chiar și atunci când nu toate elementele sale componente lucrează în favoarea sa.