The Institute (Recenzie) – O producție science-fiction cu un mister central intrigant, dar cu o abordare mult prea familiară și o execuție modestă

by Alex Haulică · 5 septembrie 2025

Deși Stephen King s-a făcut remarcat în ultima jumătate de secol drept unul dintre cei mai prolifici și inventivi autori contemporani, dobândind cu timpul titulatura de maestru al genului horror și fiind geniul din spatele unora dintre cele mai populare și emblematice povești de acest tip (IT sau The Shining), talentul său incontestabil nu s-a limitat doar la acest domeniu, polivalentul creator explorând cu la fel de mare succes o sumedenie de alte genuri spectaculoase, precum dark fantasy (The Dark Tower), dramă polițistă (The Outsider), dramă postapocaliptică (The Stand) sau thriller psihologic (Misery). Din galeria celor mai recente romane lansate de acesta, povestea The Institute s-a bucurat de o atenție deosebită, iar vara anului 2025 și platforma MGM+ ne aduc pe micile ecrane prima adaptare serializată a acestui volum science-fiction, producția cu același nume oferind privitorilor o experiență cinematografică familiară din multe privințe, însă cu un mister central intrigant și o distribuție onorabilă, al cărei potențial observabil nu a reușit să fie valorificat pe deplin de echipa creativă din cauza unei execuții modeste și a unei abordări stereotipate.

The Institute urmărește povestea lui Luke Ellis (Joe Freeman), un tânăr cu o minte sclipitoare și un viitor luminos, însă a cărui viață ia o turnură neașteptată într-o noapte fatidică, în care este răpit din propriul său pat de o grupare periculoasă și ținut captiv în interiorul Institutului, o clădire plină de copii de aceeași vârstă cu el și care împart aceleași talente neobișnuite cu acesta. După o discuție revelatoare cu Ms. Sigsby (Mary-Louise Parker), conducătoarea neînduplecată a unității, și o mai bună înțelegere a felului abuziv în care Institutul face experimente pe locatarii săi pentru a le potența puterile telepatice latente, Luke concepe un plan de evadare alături de noii săi prieteni Kalisha (Simone Miller), Nick (Fionn Laird), Avery (Viggo Hanvelt) și George (Arlen So), dar provocările pe care le întâmpină pe parcurs complică enorm această misiune, iar supraviețuirea lor pare doar un vis îndepărtat. Totodată, într-un oraș învecinat, fostul agent de poliție Tim Jamieson (Ben Barnes) încearcă să își construiască o nouă viață după un eveniment nefericit din trecut, însă întâmplarea face ca drumul său se se intersecteze cu o serie de mistere care leagă micul oraș de înfiorătorul Institut, unind destinul său și al tânărului Luke Ellis în moduri pe cât de imprevizibile, pe atât de dramatice, iar cei doi protagoniști și aliații lor trebuie să coopereze pentru a descurca ițele unei conspirații ale cărei tentacule se ramifică la nivel global.

Având în vedere că romanul The Institute a fost lansat în anul 2019, într-o perioadă în care serialul fenomen Stranger Things are la apogeul său de popularitate și relevanță culturală, povestea propusă de Stephen King pare să aibă numeroase elemente comune cu îndrăgita producție Netflix (existența unor copii cu puteri telekinetice/telepatice și a unei instituții misterioase dedicate studierii acestora), iar acest aspect se reflectă și în nou lansatul serial MGM+, care urmărește cu fidelitate liniile narative trasate în materialul sursă, însă ale cărui sentiment de familiaritate evocat în rândurile privitorilor și abordare relativ stereotipată în contextul cinematografic actual ajung să îi afecteze parcursul într-un mod negativ, nu pentru că această poveste nu ar avea valoare individuală, ci pentru că oferă o variațiune pe aceeași temă limitată bugetar și restrânsă compozițional. Desigur, orice asociere între cele două producții nu ar trebui să influențeze în niciun fel calitatea sau atractivitatea vreuneia dintre ele, mai ales pentru că aventurile lui Luke și Tim vin ca o gură de aer proaspăt care îmbină cu abilitate vechiul și noul într-un ambalaj singular, răsturnând convențiile genului din care face parte și simplificând pe alocuri povestea originală pentru a da naștere unui produs final care nu aduce nimic nou sau revoluționar, dar care oferă o perspectivă ușor diferită asupra unei narative emblematice pentru genul horror/science-fiction.

Prin urmare, tabloul general construit de Jack Bender (From) și de colaboratorii săi aduce în prim plan o poveste captivantă, care are la bază un mister central deosebit de intrigant și de complex (scopul Institutului și adevăratele intenții ale celor care îl conduc, precum și ramificațiile grave ale acestora asupra întregii lumi), însă felul dezordonat în care acesta este prezentat și ulterior dezvoltat încetinește considerabil ritmul și așa inconsecvent al proiectului, divizând producția în trei părți distincte: o parte incipientă cu o atmosferă tensionantă și o dimensiune psihologică pregnantă, o parte mediană repetitivă și cu o direcție generală neconvingător de convenabilă și o parte finală cu mize uriașe și o cadență dinamică. În mod surprinzător, deși schimbările de direcție propuse de echipa creativă sau diferitele răsturnări de situație deopotrivă șocante și fade nu au fost mereu cele mai inspirate (investigația lui Tim este diluată de anumiți factori externi lipsiți de substanță, iar planurile de scăpare ale tinerilor își pierd adesea impactul din cauza unor puneri în scenă banale), întreaga aventură culminează cu un deznodământ neașteptat de emoționant și de satisfăcător, care adaugă o dimensiune mult mai amplă macronarativei conturate și deschide universul spre noi posibilități de explorare în cel de-al doilea sezon deja confirmat, dar care s-ar putea nărui foarte ușor în absența unei povești mult mai coerente decât cea proaspăt lansată.

În ceea ce privește performanțele actoricești din acest proiect, Joe Freeman face o treabă excelentă în rolul lui Luke Ellis, un tânăr înzestrat cu abilități cognitive unice și cu o angoasă adolescentină molipsitoare, iar talentatul actor aflat la debutul său cinematografic reușește să surprindă toate nuanțele unui personaj pe umerii căruia stă responsabilitatea vieților celor care îl urmează în revolta împotriva Institutului, precum și povara unor puteri telekinetice în continuă evoluție care îl transformă într-o armă dorită de mai multe figuri misterioase, ceea ce îi permite acestuia să interpreteze la perfecție atât vulnerabilitatea jună, cât și cinismul protagonistului. De cealaltă parte, Ben Barnes (Shadow and Bone) livrează un nou rol memorabil în pielea lui Tim Jamieson, un agent de poliție neînduplecat și cu un simț civic puternic dezvoltat, pregătit să meargă până în pânzele albe pentru a face dreptate și a salva sufletele nevinovate ale tinerilor ținuți captivi în clădirea titulară, însă valențele sale eroice nu sunt puse mereu în valoare așa cum ar fi meritat, ceea ce îl obligă pe îndrăgitul interpret să suplinească lipsurile de la nivelul scenariului cu ajutorul carismei sale unice, în timp ce talentații actori Mary-Louise Parker (Mr. Mercedes) și Julian Richings (Chapelwaite) completează acest tablou din postura de antagoniști centrali ai sezonului, Ms. Sigsby și Stackhouse reprezentând obstacolele emoționale/fizice pe care protagoniștii le au de înfruntat pentru a putea obține libertatea mult râvnită, iar versatilii interpreți acaparează toată atenția de fiecare dată când apar pe ecran în pielea perfizilor conducători ai Institutului.

Operele literare ale lui Stephen King au reprezentat mereu o mină inepuizabilă de inspirație pentru numeroase voci creative contemporane, care, deși și-au lăsat amprenta asupra materialului sursă în moduri mai mult sau mai puțin fericite, au încercat măcar să le ofere fanilor acestuia oportunitatea de a aștepta anual cu sufletul la gură cele mai noi adaptări cinematografice ale poveștilor fabuloase scrise de legendarul maestru al genului horror, chiar și atunci când proiectele lansate nu s-au bucurat de atenția sau de recunoașterea cuvenite. Așadar, anul 2025 pare a fi unul dintre cei mai aglomerați ani din carierea longevivului autor, iar serialul The Institute continuă cu modestie seria de victorii clare ale acestuia pe micul/marele ecran, producția science-fiction oferind publicului larg șansa de a urmări o poveste arhicunoscută dintr-o perspectivă diferită, susținută de o distribuție onorabilă și un mister central deosebit de intrigant, însă al cărei potențial de a lua prin surprindere pe toată lumea cu abordarea sa matură este diminuat din cauza unui mod de prezentare mult prea familiar și a unei execuții relativ neconvingătoare, care nu fac nimic altceva decât să evidențieze problemele pe care serialul trebuie să le remedieze în viitor pentru a ieși din umbra predecesorilor săi și a livra un produs final memorabil, dacă nu chiar inovativ.