Star Trek: Strange New Worlds Sezonul 3 (Recenzie) – O odisee spațială fragmentară și provocatoare, dar cu o direcție generală ambițioasă, o distribuție versatilă și o cinematografie spectaculoasă

by Alex Haulică · Published 22 septembrie 2025 · Updated 22 septembrie 2025

După o absență de mai bine de un deceniu de pe micile ecrane, franciza Star Trek a revenit în atenția publicului în anul 2017, odată cu lansarea serialului Star Trek: Discovery, care a dat startul unei renașteri fabuloase a longevivei serii science-fiction, soldată în anii următori cu numeroase succese notabile (Star Trek: Picard), expansiuni intrigante (Star Trek: Lower Decks) și povești revigorante (Star Trek: Prodigy), însă singura producție care s-a bucurat de aprecierea unanimă a fanilor a fost Star Trek: Strange New Worlds, unul dintre cele mai spectaculoase debuturi cinematografice ale anului 2022. Aducând un suflu nou imperios necesar acestei francize și transportând publicul în cea mai îndrăgită perioadă istorică a aventurilor navei USS Enterprise, proiectul Strange New Worlds s-a făcut remarcat drept unul dintre cele mai bune seriale science-fiction ale ultimului deceniu, dar și din întreaga serie de care aparține, iar vara anului 2025 ne aduce următorul capitol al acestei odisei spațiale, care păstrează același caracter fragmentar provocator din trecut, susținut de o direcție generală ambițioasă, o distribuție versatilă și o cinematografie impecabilă, însă care a fost primit de fani cu o oarecare consternare dezamăgitoare, diminuând astfel strălucirea unuia dintre cele mai puternice sezoane de televiziune ale anului.

Sezonul 3 al serialului Star Trek: Strange New Worlds continuă aventurile căpitanului Christopher Pike (Anson Mount) și ale echipajului aflat la bordul navei spațiale USS Enterprise, format din secundul Una Chin-Riley (Rebecca Romijn), ofițerul Spock (Ethan Peck), specialista în comunicații Uhura (Celia Rose Gooding), șefa securității La’An (Christina Chong), pilotul Erica Ortegas (Melissa Navia), doctorii Joseph M’Benga (Babs Olusanmokun) și Christine Chapel (Jess Bush) și inginerul Scotty (Martin Quinn), după ce finalul sezonului anterior i-a adus în conflict deschis cu misterioasa Hegemonie Gorn, iar curajoșii noștri protagoniști au fost nevoiți să recurgă la o serie de măsuri disperate pentru a salva întreaga galaxie din calea celui mai periculos inamic al Federației. Din păcate, conflictul nu a fost lipsit de sacrificii și consecințe tragice, iar căpitanul Marie Batel (Melanie Scrofano) a fost cea mai afectată de urmările acestei confruntări ample, fiind infectată cu o serie de paraziți ai speciei Gorn, iar Pike și colegii săi trebuie să traverseze galaxia de la un capăt la celălalt pentru a găsi leacul de care partenera sa de viață are nevoie înainte de a fi prea târziu, pornind într-o aventură care îi învață pe toți cei aflați la bordul navei Enterprise noi lucruri unii despre alții, dar și despre universul în care trăiesc, chiar dacă asta îi aduce în atenția unui nou adversar primordial care amenință să rescrie destinul galaxiei în moduri dramatice.

Având în vedere că noul val de seriale Star Trek a abandonat în mare parte caracterul episodic pe care producțiile originale l-au perfecționat de-a lungul anilor, construind narative sezoniere care îmbină abordarea clasică a seriei (fiecare episod fiind dedicat unei aventuri singulare, cu un început și un sfârșit clare, având impact limitat asupra conflictului general al sezonului) cu tendințele artistice moderne (fiecare episod descriindu-se drept o piesă distinctă, dar crucială dintr-un puzzle ale cărui mistere sunt dezvăluite gradual de-a lungul sezonului), schimbarea de perspectivă propusă de noii arhitecți ai francizei s-a dovedit a fi pe cât de ambițioasă, pe atât de controversată, divizând publicul în două tabere, una atrasă de spectacolul vizual și de poveștile revoluționare conturate, iar cealaltă contrariată de felul în care anumite decizii creative provocatoare au diminuat farmecul unic al acestei odisei spațiale transgeneraționale. Tocmai din acest motiv, lansarea serialului Strange New Worlds a venit ca o gură de aer proaspăt de care expansivul proiect avea nevoie în acest moment al existenței sale, creatorul Alex Kurtzman și colaboratorii săi găsind un echilibru perfect între cele două dimensiuni ale francizei, oferind fanilor de toate vârstele experiențele cinematografice la care aceștia au visat mereu și recreând cu măiestrie o sferă compozițională excelentă, formată dintr-o cinematografie impecabilă, o scriitură distractivă/emoționantă, o regie polivalentă și un substrat tematic atemporal, care a definit această serie iconică de la originile sale modeste și până în prezent.

Din păcate, pe cât de apreciate și populare au fost primele două sezoane ale serialului Strange New Worlds, pe atât de polarizant s-a dovedit a fi cel de-al treilea sezon al producției Paramount+, dar motivele din spatele acestei recepții dezamăgitoare din partea publicului larg nu se datorează nivelului calitativ al noilor episoade, ci anumitor factori externi (grevele scenariștilor de la Hollywood, instabilitatea creativă a industriei cinematografice din ultimii ani sau modul volatil în care publicul modern relaționează cu arta cinematografică în sine) care au împiedicat fanii să se bucure de aventurile vibrante și neconvenționale cuprinse într-un sezon cel puțin la fel de impresionant și de temerar precum cele precedente. Mai mult decât atât, structura narativă a sezonului a fost una care a provocat o oarecare instabilitate compozițională, în special pentru că primul episod a servit drept continuare a conflictului dintre Federație și Gorn lăsat nesoluționat la sfârșitul sezonului anterior, însă consecințele acestei confruntări incipiente s-au ramificat în moduri deosebit de intrigante în episoadele succesive (chiar dacă acestea s-au concentrat preponderent pe construirea unei noi narative complexe), ceea ce adaugă plus valoare eforturilor creative aparent neinspirate făcute de Kurtzman și echipa sa, invitându-i astfel pe fanii vechi și noi ai francizei să perceapă lucrurile dincolo de canoanele clasice ale genului science-fiction, indiferent cât de bine realizată sau nu ar fi această nouă incursiune spațială a navei Enterprise.

Prin urmare, tabloul narativ general al acestui sezon este format din numeroase aventuri individuale fascinante, precum călătoria transdimensională/transtemporală în interiorul templului Vezda din episodul 5, prima misiune a comandantului James Kirk (Paul Wesley) la cârma unei nave spațiale din episodul 6 sau eforturile Ericăi Ortegas de a scăpa cu viață dintr-un peisaj dezolant alături de companionul său Gorn din episodul 9, dar și din câteva experiențe mai mult sau mai puțin fericite la bordul navei Enterprise, respectiv aventura holografică de tip murder mystery noir din episodul 3, reportajul documentaristic despre integritatea Flotei Spațiale din episodul 7 sau problemele întâmpinate ca urmare a transformării colective în Vulcani din episodul 8, aduse laolaltă de același caracter experimental rar întâlnit în contextul cinematografic actual, dar intrinsec configurației de bază clasice a francizei create de Gene Roddenberry acum 60 de ani. Având în vedere cele menționate deja, faptul că acest sezon nu s-a ridicat pe măsura așteptărilor setate de predecesorii săi direcți nu este deloc o surpriză, oricât de întemeiate sau nedrepte ar fi toate criticile îndreptate asupra sa, iar deznodământul acestui bloc narativ este unul care menține aceeași notă controversată prin felul în care confruntarea dintre Federație și misterioșii Vezda este soluționată în cel mai emoționant și abrupt mod posibil, însă cea mai mare calitate a acestei concluzii e că ajută la încheierea multor fire narative dezvoltate de-a lungul celor 3 sezoane lansate până acum, deschizând astfel porțile spre noi aventuri captivante dincolo de frontiera spațială.

Pe lângă o direcție narativă ambițioasă și un limbaj vizual fenomenal, care împing limitele imaginației echipei creative acolo unde puține alte producții reușesc să ajungă în aceleași condiții favorabile (veridicitatea și spectaculozitatea tuturor lumilor, speciilor extraterestre și conflictelor spațiale portretizate completează această experiență cinematografică desăvârșită), serialul Strange New Worlds se laudă și cu una dintre cele mai numeroase și cameleonice distribuții ale ultimilor ani, fiecare interpret în parte având ocazia să strălucească atât individual, cât și ca parte a unui colectiv pe parcursul întregului sezon, chiar și în momentele în care contribuția lor este limitată din cauza cerințelor neobișnuite ale scenariului. Fără doar și poate, Anson Mount (Marvel’s Inhumans) livrează cel mai bun rol al carierei sale în pielea carismaticului Christopher Pike, unul dintre cei mai influenți și mai empatici căpitani din istoria Flotei Spațiale, a cărui viață personală este adusă în prim plan în acest sezon sub forma poveștii de dragoste cu Marie Batel, care îl provoacă pe protagonist să treacă dincolo de limitele legislației galactice pentru a o salva din calea unui inamic invizibil, iar asta îi oferă talentatului actor ocazia de a explora latura vulnerabilă a unui lider aparent intransigent, dar care reușește să revină la cârma navei Enterprise cu la fel de multă vivacitate și determinare de dinainte de a trece prin această experiență tragică, prevestitoare a destinației finale cunoscute spre care eroul se îndreaptă vertiginos cu fiecare aventură trăită.

În ceea ce-i privește pe ceilalți membri ai echipajului navei USS Enterprise, Spock și La’An sunt două dintre personajele cu cea mai interesantă evoluție din acest sezon, stoicii protagoniști ajutându-se unul pe altul pentru a scăpa de traumele emoționale din trecut și dezvoltând o frumoasă (dar intens contestată) poveste de dragoste purtată în pași de dans, iar Ethan Peck (The Midnight Sky) și Christina Chong (Black Mirror) au o chimie electrizantă încă de la bun început, ceea ce le-a permis cameleonicilor actori să livreze cele mai emoționante și interesante performanțe ale lor de până acum. În schimb, Celia Rose Gooding (Breakwater) și Rebecca Romijn (The Librarians) au numeroase contribuții valoroase de-a lungul sezonului, însă Nyota Uhura și Una Chin-Riley trec în plan secund în aceste ultime episoade lansate, iar farmecul unic al interpretelor este singurul element care reușește să suplinească adesea lipsa unor momente cheie care să aibă vreun impact real asupra narativei conturate sau a evoluției lor individuale, în timp ce Babs Olusanmokun (Dune: Part Two), Jess Bush (Skinford: Chapter 2), Melissa Navia (New Amsterdam) și Martin Quinn (Soul) sunt câteva dintre cele mai constante prezențe actoricești de pe ecran, doctorul M’Benga, asistenta Chapel, pilotul Erica și inginerul Scotty având nu de puține ori ocazia de a fura lumina reflectoarelor de pe camarazii lor, iar carismaticii interpreți fac o treabă excelentă în a fructifica fiecare moment aflat în toiul acțiunii pentru a explora complexitatea celor care lucrează în slujba Flotei Spațiale, indiferent de costurile fizice/emoționale atașate acestei misiuni nobile.

Referitor la celelalte personaje care completează cu succes această distribuție fabuloasă, Paul Wesley (The Vampire Diaries) face o treabă admirabilă ca de obicei în pielea tânărului comandant James T. Kirk, simpaticul actor având de această dată misiunea de a dezvolta veleitățile de conducător ale personajului său, ceea ce îl aduce pe tenacele Kirk periculos de aproape de figura sa iconică din serialul Star Trek: The Original Series, atât la nivel comportamental, cât și moral/ideologic. De cealaltă parte, Melanie Scrofano (Wynonna Earp) revine în acest sezon dintr-o postură mult mai privilegiată decât în trecut, căpitanul Marie Batel alăturându-se echipajului navei Enterprise din motive medicale, dar devenind una dintre cele mai puternice aliate ale lor în lupta împotriva antagoniștilor Vezda, chiar dacă asta o plasează pe un drum cu final nefericit, iar relativ subapreciata actriță se achită de această misiune dificilă cu la fel de multă sensibilitate și naturalețe cu care ne-a obișnuit deja în rolurile sale precedente. Desigur, spațiul și timpul sunt mult prea limitate pentru a putea vorbi pe îndelete despre toți actorii fantastici care își fac apariția în acest sezon, dar cei care merită a fi măcar menționați pentru rolurile memorabile pe care le livrează sunt Cillian O’Sullivan (Daredevil: Born Again), Carol Kane (Poker Face), Rhys Darby (Love, Death & Robots) și Patton Oswalt (Suits LA), care reușesc să câștige inimile sau să atragă disprețul privitorilor de pretutindeni cu performanțele lor aflate la limita dintre dramatic și tragicomic.

Odinioară un etalon al creativității nelimitate și al posibilităților infinite oferite de genul science-fiction, franciza Star Trek s-a străduit de multe ori de-a lungul deceniilor să rămână relevantă într-un context cinematografic atât de competitiv și de volatil precum cel actual, dar asta i-a impulsionat pe diverșii arhitecți care au cultivat potențialul acestei serii în timp să încerce să găsească o formulă optimă prin care să îmbine spiritul clasic al serialului original cu tendințele artistice moderne pentru a crea o punte transgenerațională, demonstrând pe această cale puterea și valoarea unui asemenea proiect expansiv și după mai bine de o jumătate de secol de la lansare. Deși noul val de producții Star Trek pare să se apropie de un sfârșit prematur, serialul Strange New Worlds rămâne în continuare nava amiral a îndrăgitei francize, oferind privitorilor de toate vârstele experiențe cinematografice de neuitat prin intermediul celui de-al treilea sezon proaspăt lansat, care surprinde prin felul fragmentar și provocator cu care abordează aventurile navei USS Enterprise dincolo de frontiera spațială, însă care se folosește de o direcție generală ambițioasă, o distribuție versatilă și o cinematografie impecabilă pentru a construi un sezon de televiziune pe cât de bun și neconvențional, pe atât de controversat și polarizant, al cărui caracter experimental intrinsec nu îi diminuează strălucirea de netăgăduit, ci îi valorifică potențialul spectaculos.