Hallow Road (Recenzie) – Un thriller psihologic minimalist și emoționant, dar cu o direcție narativă restrictivă și un substrat tematic ambiguu

by Alex Haulică · 26 septembrie 2025

Anul 2025 s-a făcut remarcat în mod special drept anul în care genul horror a demonstrat că este unul dintre cele mai populare, versatile și viabile genuri cinematografice moderne, iar asta s-a datorat atât unor producții spectaculoase care au readus în atenția publicului o serie de francize care au scris istorie, precum The Conjuring: Last Rites sau Final Destination: Bloodlines, cât și unor proiecte noi care au rescris regulile clasice ale acestei nișe profitabile pentru a livra conținut terifiant de cea mai bună calitate, cum ar fi Bring Her Back sau Sinners. În mod evident, există și câteva exemple care au trecut neobservate pe sub radarul amatorilor de horror, fie pentru că au abordat subiecte comune într-o formă nesatisfăcătoare, fie pentru că au suferit din cauza unei strategii de marketing deficitare, iar acesta este și cazul filmului Hallow Road, cel mai nou lungmetraj al regizorului Babak Anvari (Wounds), care se descrie drept un thriller psihologic minimalist și emoționant, dar al cărui potențial adevărat rămâne un mister din cauza unei direcții narative restrictive și a unei sfere tematice aflate la granița fină dintre ambiguitate și confuzie.

Hallow Road urmărește povestea lui Maddie (Rosamund Pike) și Frank (Matthew Rhys), doi părinți îngrijorați pentru soarta unicei lor fiice Alice (Megan McDonnell), cu care tocmai au avut un conflict verbal intens din cauza unui secret major care a ieșit la suprafață, care se trezesc în toiul nopții cu un apel șocant din partea acesteia prin care tânăra îi anunță că a lovit cu mașina o fată necunoscută pe un drum forestier rar frecventat, iar aceasta pare să își fi pierdut viața în urma coliziunii violente. Determinați să își ajute odorul înainte ca autoritățile să ajungă la locul faptei, Maddie și Frank pornesc în căutarea fiicei lor cu cealaltă mașină a familiei, drumul până la destinație dovedindu-se a fi unul plin de dezvăluiri surprinzătoare cu privire la adevărata natură a relației dintre cei doi protagoniști, dar și dintre aceștia și copilul lor care se luptă cu dependența de droguri, însă toată situația capătă noi proporții alarmante în clipa în care Alice le transmite telefonic că lucrurile nu sunt atât de clare precum păreau la început, iar apariția unui nou set de călători misterioși le complică misiunea celor doi părinți disperați, care trebuie să se confrunte cu demonii lor interiori pentru a-și salva fiica din ghearele unui inamic neobișnuit înainte de a fi prea târziu.

Deși Babak Anvari este un regizor relativ necunoscut, iar proiectele sale nu s-au bucurat până în prezent de vreo atenție deosebită din partea publicului, creatorul britanic-iranian continuă să lanseze filme care îmbină vulnerabilitățile umane ale unor personaje aflate în situații de criză cu o serie de elemente care frizează linia fină dintre realitate și halucinație, presărând numeroase momente supranaturale pe parcurs pentru a ridica mizele experiențelor cinematografice propuse, chiar și atunci când acest melanj intrigant nu este reflectat întotdeauna într-o manieră optimă în produsul final. În mod surprinzător sau nu, acesta este și cazul peliculei Hallow Road, care aduce în prim plan un thriller psihologic deosebit de emoționant și de tensionat, folosind caracterul fragmentar al poveștii spuse de Alice și anxietatea în continuă creștere a lui Maddie/Frank pentru a creiona o incursiune terifiantă în mintea unor personaje profund afectate de situația în care se află, dar și de traumele personale care au condus la acest eveniment nefericit (frica părinților de a-și pierde copilul sau a copilului de a pierde conexiunea sufletească cu părinții săi), desăvârșind astfel un tablou general inedit ca formă și structură, însă insuficient valorificat până la final.

Prin urmare, mesajul central al filmului este ambiguizat în mod oarecum dezamăgitor din nevoia lui Anvari și a colaboratorilor săi de a plasa această experiență neobișnuită într-un context aproape oniric, apelând la ajutorul unei abordări minimaliste (acțiunea are loc în timp real, preponderent în mașina protagoniștilor, cu un număr limitat de personaje și conversații purtate exclusiv prin intermediul telefonului) și la cultura folclorică irlandeză (prin trimiteri către zâne și alte spirite ale pădurii, însă fără a le adresa posibila prezență în vreun fel) pentru a ancora sfera tematică a proiectului într-o realitate ușor diferită de cea în care trăim, provocându-ne astfel să punem la îndoială veridicitatea evenimentelor desfășurate pe ecran și a multor interacțiuni supranaturale avute de protagoniștii noștri în a doua jumătate a călătoriei cu mașina. Tocmai din acest motiv, faptul că echipa creativă a ezitat să ofere răspunsuri clare cu privire la natura acestei aventuri terifiante nu a făcut decât să restricționeze potențialul narativ al proiectului, totul culminând cu un deznodământ incert, construit în jurul unei ultime răsturnări de situație tragice, care îi oferă fiecărui privitor în parte șansa de a găsi o posibilă ieșire din acest labirint interpretativ pe cât de neconvingător sub aspect compozițional, pe atât de ambițios din perspectivă tehnică.

Singurul capitol unde producția Hallow Road reușește să strălucească este cel al performanțelor actoricești, acestea fiind livrate de o distribuție restrânsă numeric, dar capabilă în unanimitate de a transmite dincolo de ecran starea mentală/emoțională precară a protagoniștilor, precum și complexitatea unor personaje care își ascund latura întunecată în spatele unei măști binevoitoare și a unei vieți familiale aparent perfecte. Așadar, Rosamund Pike (The Wheel of Time) face o treabă excelentă în rolul lui Maddie, un paramedic afectat de un eșec profesional din trecut, ale cărui consecințe severe se răsfrâng în mod nefericit și asupra relațiilor sale personale, iar fermecătoarea actriță își demonstrează încă o dată talentul uriaș în pielea unei mame distante, pregătită să își lase copilul să suporte consecințele acțiunilor sale chiar și cu prețul libertății. În schimb, Matthew Rhys (Watchmen) atrage toată atenția în rolul lui Frank, un părinte dispus să facă orice sacrificiu pentru a-și salva fiica din situația delicată în care se află, dar care se lasă copleșit de emoția momentului în așa fel încât moralitatea sa este compromisă într-un ritm accelerat, iar versatilul actor livrează una dintre cele mai bune performanțe ale sale din ultimul timp, surprinzând la perfecție suferința și disperarea unui tată pus față în față cu fragilitatea sa comportamentală.

Având în vedere că producțiile horror lansate anul acesta s-au dovedit a fi gura de aer proaspăt de care această industrie volatilă avea nevoie pentru a-și recăpăta stabilitatea creativă/financiară de odinioară, faptul că Babak Anvari și alți regizori independenți asemenea lui continuă să își facă simțită prezența pe marele ecran, în ciuda limitărilor cu care sunt nevoiți să opereze în mod normal, nu poate fi decât îmbucurător pentru cinefilii de pretutindeni, chiar dacă nu toate eforturile artistice ale acestora reușesc să atingă nivelul calitativ superior imperios necesar pentru a supraviețui într-un context cinematografic atât de competitiv și necruțător. Din păcate, pelicula Hallow Road face parte din această categorie mai puțin fericită, recent lansatul thriller psihologic bazându-se pe o abordare minimalistă și o distribuție notabilă pentru a pune în scenă o aventură aflată la limita dintre ambiguitate și confuzie, care nu reușește să își valorifice potențialul evident din cauza unei direcții narative restrictive și a unui substrat tematic neconvingător, oferind astfel privitorilor doar o experiență atipică și emoționantă, dar lipsită de strălucire și impact.