Materialists (Recenzie) – O deconstrucție intrigantă a romantismului modern, al cărei caracter alegoric nu este valorificat pe deplin din cauza unei direcții generale feerice
Celine Song (pe numele său real Song Ha-Young) este una dintre cele mai noi și talentate voci creative ale ultimilor ani, regizoarea canadiană devenind un nume sonor în industria cinematografică odată cu lansarea filmului Past Lives în anul 2023, o dramă romantică inspirată din povestea sa de viață, care a trezit în sufletele privitorilor sentimentul că iubirea încă poate fi un subiect de maxim interes pentru publicul de toate vârstele sub o formă diferită, dincolo de comediile romantice stereotipice lansate frecvent fără prea mare vâlvă pe diferite platforme de streaming. Așadar, după aproape 2 ani de la acel moment, Song revine pe marile ecrane în vara anului 2025 cu un nou proiect cinematografic fascinant, pelicula Materialists făcându-se remarcată drept o deconstrucție intrigantă a romantismului modern și o critică aspră adusă la adresa superficialității relaționale, dar al cărei potențial nu este valorificat pe deplin din cauza unei direcții generale mult prea feerice pentru a putea acorda credibilitate acestei alegorii inedite, care se bazează exclusiv pe farmecul magnetic al distribuției pentru a-și ambiguiza adevăratul mesaj.
Materialists urmărește povestea lui Lucy (Dakota Johnson), o tânără ambițioasă din New York, cu o viață personală plină de neîmpliniri sufletești/materiale, dar angajată de mare succes pe post de pețitoare la una dintre cele mai cunoscute firme de acest gen din metropola americană, al cărei parcurs ia o turnură neașteptată în ziua în care participă la nunta unuia dintre cuplurile formate de ea în trecut, acolo unde îl întâlnește nu doar pe șarmantul milionar Harry (Pedro Pascal), cu care are o chimie excelentă și leagă o relație mai mult decât interesantă, ci și pe fostul său iubit John (Chris Evans), un actor aspirant, dar cu o situație financiară precară. Fiind prinsă între dorința de a forma un cuplu perfect cu noul său pretendent și nevoia de a fi împreună cu cel pe care îl iubește cu adevărat, Lucy pornește într-o călătorie introspectivă care o obligă să se confrunte direct cu percepția sa denaturată asupra romantismului, cu provocările unei vieți de cuplu nefericite, cu superficialitatea meseriei sale și cu presiunile unei societăți care favorizează bunăstarea materială în defavoarea celei sufletești, însă alegerea finală pe care o are de făcut amenință să schimbe destinele tuturor celor implicați în moduri cel puțin dramatice, dacă nu chiar înduioșătoare.
După ce Celine Song a schimbat percepția publicului asupra dramelor romantice contemporane prin intermediul peliculei sale semiautobiografice Past Lives, care a demonstrat că uneori sentimentele profunde și pasiunile intense sunt insuficiente atunci când sincronizarea dintre două persoane îndrăgostite nu le este favorabilă, o idee pe care talentata regizoare o deconstruiește cu succes și în cel mai nou proiect al său, pelicula Materialists venind aproape ca o continuare spirituală a filmului anterior (inspirația biografică, sfera tematică și tipologia personajelor sunt doar câteva elemente comune celor două producții). Totuși, conceptul de romantism modern este privit dintr-o perspectivă complet nouă, concentrată mai mult pe obstacolele ideologice ale dating-ului în secolul XXI (aspecte referitoare la înfățișarea, statutul social/financiar sau confortul material al partenerilor) decât pe fructificarea sentimentelor unor persoane cu valori și dorințe comune, iar această abordare cinică și chiar satirică pe alocuri nu va fi pe gustul tuturor privitorilor, chiar dacă reflectă la perfecție contextul social actual și ne provoacă pe fiecare dintre noi să pornim în aceeași călătorie introspectivă ca Lucy pentru a găsi propriile răspunsuri cu privire la dilemele amoroase ale protagonistei, dar și la poziția noastră în raport cu situațiile de viață portretizate.
Tocmai din acest motiv, caracterul feeric al producției curente pare a fi în conflict cu narativa propusă întrucât poveștile elaborate de-a lungul filmului nu reușesc să susțină pe deplin ambițiile creative ale lui Song, scenariul scris de aceasta împărțindu-și atenția în trei direcții divergente, (încercările lui Harry de a simula o relație perfectă cu Lucy, eforturile lui John de a-i demonstra lui Lucy că poate fi bărbatul pe care aceasta și-l dorește sau planurile dezastruoase ale lui Lucy de a-i găsi un partener adecvat ultimei sale cliente), dar care se completează reciproc în moduri neobișnuite, construind un tablou general alegoric în care povestea evoluează într-un ritm accelerat de la o secvență la cealaltă, uitând adesea să lase momente de respiro care să îi invite pe toți cei implicați să reflecteze asupra evenimentelor desfășurate pe ecran. În plus, pelicula prezintă câteva momente de acest gen de abia în a doua jumătate a experienței, acolo unde cuplurile Lucy/Harry și Lucy/John sunt protagonistele unor secvențe de dialog revelatoare, care îndepărtează vălul idilic de pe ochii personajelor/privitorilor pentru a explora substratul tematic bogat al filmului, totul în slujba unei concluzii oarecum previzibile și convenționale, care încheie într-un mod abrupt toate firele narative dezvoltate și învelește întreaga poveste într-un ambalaj comercial care, din păcate, ambiguizează adevăratul mesaj al producției, chiar dacă acesta pare clar la o primă impresie.
Capitolul unde proiectul Materialists strălucește în mod deosebit este cel al performanțelor actoricești, acesta fiind de altfel și punctul de atracție principal al filmului deoarece, în absența unor interpreți cu un magnetism personal și o chimie electrizantă, întreaga poveste s-ar fi năruit încă de la început, iar asta adaugă plus valoare unei drame romantice care avea nevoie de naturalețe și autenticitate pentru a putea suplini întrucâtva lipsurile compoziționale evidente. Prin urmare, Dakota Johnson (Madame Web) reușește să câștige inimile tuturor privitorilor în rolul lui Lucy, o tânără copleșită de idealurile sale romantice superficiale, însă care se vede dispusă să învețe din greșelile trecutului pentru a-și putea găsi fericirea în brațele bărbatului potrivit, deși acest lucru nu pare a fi atât de ușor de pus în practică precum o făcuse să creadă meseria sa, iar frumoasa actriță livrează această misiune cu farmecul ingenuu caracteristic, atrăgând susținerea publicului chiar și atunci când deciziile sale o plasează într-o lumină deloc favorabilă. De cealaltă parte, Pedro Pascal (Eddington) face o treabă memorabilă ca de obicei în rolul lui Harry, un milionar carismatic și bărbatul visurilor oricărei femei, dar care ascunde un secret bizar în spatele unei fațade aparent perfecte, în timp ce Chris Evans (Red One) livrează o performanță modestă în pielea personajului John, un actor la început de drum și cu un statut financiar incert, dar ale cărui imperfecțiuni îi scot în evidență determinarea și candoarea în moduri care vor cuceri cu siguranță publicul feminin.
Într-un context social în care conexiunile umane par a fi dictate doar de foloasele materiale pe care ambii parteneri le pot obține de pe urma persoanelor cu care interacționează, faptul că există voci ca Celine Song care au ambiția de a deconstrui ideea de romantism modern pentru a ne provoca să reflectăm la percepția noastră denaturată asupra conceputului de iubire nu poate fi decât îmbucurător, chiar dacă riscurile asumate în acest sens nu sunt mereu bine primite de publicul larg. Așadar, pelicula Materialists vine în siajul ultimei drame romantice a regizoarei canadiene, însă fără a se dedica aceluiași spectacol fascinant al sentimentelor profunde de iubire, făcându-se mai mult remarcată pentru felul îndrăzneț în care încearcă să deconstruiască miturile superficiale ale dating-ului modern cu ajutorul unei distribuții fermecătoare, însă al cărei caracter alegoric nu este valorificat pe deplin din cauze unei direcții generale feerice și a unei ambiguizări neinspirate a mesajului său central, marcând astfel doar o victorie modestă pentru polivalenta creatoare.
Evaluare film MATERIALISTS
- Actorie – 4/5
- Poveste – 3/5
- Regie – 3/5
- Scenariu – 3/5
- Imagine – 4/5
- Entertainment Value – 4/5