I Know What You Did Last Summer (Recenzie) – Un film slasher stereotipic și lipsit de substanță, dar scos din anonimat cu ajutorul unei abordări revizioniste polarizante

by Alex Haulică · Published 8 octombrie 2025 · Updated 8 octombrie 2025

După ce arhicunoscutele filme Halloween și Friday the 13th au dat startul la începutul anilor 1980 fenomenului cinematografic supranumit slasher (povești horror în care un grup de personaje este vânat și omorât în moduri care mai de care mai brutale de un criminal misterios), a doua jumătate a anilor 1990 a schimbat semnificativ fața acestei nișe deosebit de populare odată cu lansarea proiectului Scream, o peliculă care a îmbinat pentru prima dată elemente din genul slasher cu cele ale unui murder mystery și care a influențat o nouă generație de filme horror, în rândurile căreia se numără și seria I Know What You Did Last Summer. Deși primul film al acestei francize s-a bucurat de o atenție moderată în rândurile privitorilor și a devenit în timp o emblemă a genului din care face parte, următoarele două filme și serialul cu același nume s-au dovedit a fi eșecuri totale și păreau să fi anulat orice șansă a seriei horror de a mai reveni la succesul de odinioară, însă vara anului 2025 ne aduce o nouă iterație a aceleiași povești de acum două decenii, folosind numele producției originale și o distribuție populară pentru a distrage atenția de la lipsa de originalitate sau substanță de care suferă în mod evident, dar care reușește să iasă din anonimat cu ajutorul unei singure decizii creative ale cărei ambiții revizioniste vor polariza publicul.

I Know What You Did Last Summer urmărește povestea unui grup de adolescenți, format din Ava (Chase Sui Wonders), Danica (Madelyn Cline), Teddy (Tyriq Withers), Milo (Jonah Hauer-King) și Stevie (Sarah Pidgeon), care se reunesc în noaptea în care doi dintre ei își sărbătoreau petrecerea de logodnă și ajung să provoace involuntar un accident rutier dramatic, soldat cu moartea celuilalt șofer. Luând decizia de a mușamaliza implicarea lor în acest incident și făcând un pact că niciunul dintre ei nu va dezvălui secretele acelei nopți, tinerii protagoniști pleacă pe drumuri separate pentru o perioadă, înainte de a reveni un an mai târziu în același loc pentru o ocazie specială, moment în care fantomele trecutului își fac apariția cu scopul de a-și găsi dreptatea de dincolo de mormânt. După ce Danica primește un mesaj care o face să înțeleagă că cineva le-a descoperit secretul, Ava și ceilalți adolescenți aplelează la ajutorul unor persoane care s-au aflat acum două decenii în aceeași situație și care i-ar putea ajuta să afle identitatea misteriosului hărțuitor, însă, atunci când acesta începe să îi elimine unul câte unul în cele mai oribile moduri posibile, eroii noștri trebuie să se lupte pentru propria supraviețuire înainte de a fi prea târziu.

Având în vedere că niciunul dintre proiectele I Know What You Did Last Summer nu s-a bucurat de aprecierea criticilor și a publicului, fiindu-le imputate de-a lungul timpului numeroase probleme de natură compozițională sau fiind percepute drept simple încercări șubrede de a copia formula populară a rivalilor din același domeniu, deși primul film eponim a devenit un așa numit cult classic (o producție cu o calitate îndoielnică și desprinsă de mainstream, dar care este apreciată de un grup de fani înrăiți) în rândurile milenialilor de pretutindeni, ideea de a lansa un nou proiect cu același nume în această vară nu doar că a ridicat numeroase semne de întrebare cu privire la necesitatea unui asemenea efort creativ modest, ci a fost privită la scară largă cu scepticism și percepută drept o tentativă neconvingătoare de a reaprinde interesul pentru această franciză inactivă. În mod surprinzător sau nu, regizoarea Jennifer Kaytin Robinson (Do Revenge) a preluat aproape în integralitate povestea primului film al seriei și a adus-o în modernitate pentru o nouă generație de fani, folosind aceeași premisă, aceleași tipologii de personaje, același ritm inconsecvent și aceeași abordare autocritică cu scopul de a replica succesul modest al producției originale, dar creionând astfel o experiență cinematografică lipsită de substanță, a cărei relevanță culturală se năruie sub imperiul unor ambiții incerte și a unor decizii creative dezamăgitoare.

Prin urmare, tabloul general al filmului este construit în jurul unui singur fir narativ central, respectiv încercările grupului de adolescenți de a-l demasca pe hărțuitorul lor vidicativ și de a scăpa cu viață (sau nu) din calea atacurilor sale sângeroase, însă încercările relativ admirabile ale scenariului de a incorpora în poveste și o sferă tematică ancorată în sensibilitățile societății actuale adaugă o nouă dimensiune intrigantă acestui proiect, contribuind astfel la o oarecare diferențiere între cele două producții omonime și consolidând caracterul de requel al celei proaspăt lansate, care reintrepretează povestea originală într-o manieră revizionistă, aducând/ignorând anumite elemente din trecut pentru a da startul unui nou capitol al francizei horror. Cu toate acestea, faptul că Robinson și colaboratorii săi au avut curajul de a implementa o răsturnare de situație șocantă în deznodământul filmului, care nu doar că recontextualizează întreaga narativă, ci dinamitează în moduri ireparabile moștenirea producției originale, merită recunoscut drept unul dintre cele mai inovative și controversate momente cinematografice ale anului 2025, ale cărui repercusiuni vor avea un impact major asupra felului în care fanii vor relaționa de acum înainte cu această franciză, umbrind astfel o concluzie care și așa nu era destul de mulțumitoare încât să garanteze lansarea unei posibile continuări, în ciuda tuturor eforturilor vădite de a pune bazele unei noi aventuri.

Referitor la capitolul performanțelor actoricești din acest proiect, distribuția este formată exclusiv din interpreți cunoscuți publicului tânăr, dar și din câteva nume care îi vor lua prin surprindere pe fanii francizei, însă niciunul dintre aceștia nu reușește să livreze o performanță măcar memorabilă, dacă nu chiar notabilă, ceea ce face ca întreaga producție să fie învăluită într-un aer de superficialitate, iar credibilitatea evenimentelor desfășurate pe ecran să aibă de suferit. Totuși, Chase Sui Wonders (The Studio) și Madelyn Cline (Outer Banks) fac o treabă onorabilă în rolurile protagonistelor Ava și Danica, două tinere unite de o prietenie aparent profundă, dar care ajung să își reanalizeze relația ca urmare a momentelor traumatizante prin care trec, în timp ce Tyriq Withers (Him), Jonah Hauer-King (The Little Mermaid) și Sarah Pidgeon (Tiny Beautiful Things) completează acest grup de personaje cu vivacitate, chiar dacă cei trei tineri actori ar fi putut depune un efort în plus pentru a nuanța portretele morale relativ șablonarde ale lui Teddy, Milo și Stevie. De cealaltă parte, Jennifer Love Hewitt (9-1-1) revine în pielea eroinei Julie pentru un rol minor, fiind o prezență irelevantă până în ultimele minute ale filmului care o aduc în prim plan pentru o confruntare dramatică, iar Freddie Prinze Jr. (Star Wars Rebels) este probabil actorul cu cea mai valoroasă contribuție, parcursul său evolutiv reflectând substratul tematic relevant al filmului, dar fiind mult prea puțin prezent pe ecran pentru ca rolul său să aibă impactul emoțional scontat.

După o absență de aproape două decenii de pe marile ecrane și o incursiune nefericită pe micile ecrane, șansele ca franciza I Know What You Did Last Summer să mai poată câștiga vreodată măcar o fărâmă din notorietatea de care s-a bucurat odinioară erau aproape nule, însă nu multă lume s-ar fi așteptat ca relansarea sa cinematografică să fie atât de banală și lipsită de originalitate, ceea ce ridică un puternic semnal de alarmă cu privire la viitorul acestei serii slasher sau la necesitatea unui asemenea viitor în condițiile date, mai ales într-un context în care notorietatea și profitabilitatea genului horror pare să fi atins noi culmi ale succesului. Așadar, filmul I Know What You Did Last Summer se face remarcat cu ușurință drept una dintre cele mai dezamăgitoare surprize ale anului 2025, oferind fanilor o experiență stereotipică și lipsită de substanță, mult prea similară cu producția originală pentru a-și putea valorifica sfera tematică actuală sau talentul neexplorat al actorilor principali, dar care reușește să iasă întrucâtva din anonimat cu ajutorul unei abordări revizioniste care va polariza publicul, dar care merită apreciată pentru temeraritatea creativă de care dă dovadă în încercarea de a moderniza această narativă pentru o nouă generație de fani.