Weapons (Recenzie) – O fabulă modernă cu o abordare terifiantă și o sferă tematică relevantă se face remarcată drept o nouă capodoperă a genului horror

by Alex Haulică · Published 9 octombrie 2025 · Updated 9 octombrie 2025

Genul horror a avut un parcurs evolutiv uluitor în a doua jumătate a deceniului trecut, reușind să sfideze superficialitatea cu care a fost tratat de-a lungul timpului și ajungând una dintre cele mai profitabile ramuri ale cinematografiei moderne, iar asta se datorează în mare parte anumitor voci creative tinere, precum Ari Aster (Eddington), frații Philippou (Bring Her Back) sau Robert Eggers (Nosferatu), care și-au folosit talentele unice și pasiunea pentru această nișă deosebit de ofertantă pentru a schimba percepția publică despre valoarea și relevanța sa în contextul actual. Din aceeași galerie selectă face parte și mai puțin cunoscutul Zach Cregger, un fost comediant devenit regizor, care a luat prin surprindere întreaga industrie acum 3 ani, atunci când filmul său de debut Barbarian s-a bucurat de un succes răsunător și i-a plasat numele pe buzele tuturor pasionaților de horror și nu numai, iar vara anului 2025 marchează întoarcerea spectaculoasă a acestuia pe marile ecrane, pelicula Weapons descriindu-se drept o fabulă modernă terifiantă, susținută de o abordare inovatoare și o direcție generală excelentă, care nu doar că merită apreciată pentru felul neconvențional în care își valorifică substratul tematic ambiguu, ci trebuie recunoscută drept una dintre cele mai inedite experiențe cinematografice de acest gen ale ultimului an, dar și o nouă victorie indubitabilă a unuia dintre cei mai fascinanți regizori contemporani.

Weapons urmărește povestea dramatică a unei comunități americane de provincie a cărei liniște este zdruncinată într-o noapte fatidică, atunci când 17 copii din aceeași clasă au dispărut din casele lor în condiții suspecte, lăsând în urmă numeroase întrebări fără niciun răspuns clar, dar și o serie de tensiuni sociale care amenință să cufunde întregul oraș în haos și anarhie. Aflându-se în centrul tuturor controverselor, tânăra Justine Gandy (Julia Garner), îndărătnica profesoară care preda la clasa cu pricina și care este bănuită a fi responsabilă pentru dispariția copiilor, decide să investigheze pe cont propriu acest caz misterios, în același timp în care vulcanicul Archer Graff (Josh Brolin), părintele unuia dintre băieții dispăruți, se folosește de toate resursele de care dispune pentru a da de urma fiului său, iar polițistul Paul Morgan (Alden Ehrenreich) și narcomanul James (Austin Abrams) descoperă inopinat că secretele de dincolo de fațada banală a orașului Maybrook sunt mult mai întunecate decât oricare dintre ei și-ar fi putut închipui vreodată. Așadar, protagoniștii noștri pleacă în această aventură terifiantă cu speranța de a găsi răspunsurile pe care întreaga comunitate le dorește cu ardoare, însă, atunci când o serie de evenimente neobișnuite le complică semnificativ misiunea și îi întoarce unul împotriva celuilalt, aceștia trebuie să colaboreze pentru a salva cel puțin 17 suflete inocente de sub vraja unui rău care a pus stăpânire pe oraș.

După ce Zach Cregger ne-a demonstrat prin intermediul filmului Barbarian că deține abilitățile necesare pentru a crea experiențe cinematografice de tip horror revoluționare, jucându-se cu așteptările publicului și sfidând convențiile tradiționale ale acestui gen pentru a da naștere unor povești care îmbină clasicul și modernul în moduri inovative, era oarecum de așteptat ca și următorul său proiect să fie cel puțin la fel de ambițios, însă Cregger s-a depășit pe sine din toate punctele de vedere în cazul peliculei Weapons, demonstrând astfel că succesul său anterior nu a fost doar o excepție surprinzătoare, ci o normă spectaculoasă de la care acesta nu se abate indiferent de tipul de groază pe care dorește să o trezească în sufletele privitorilor. De această dată, Cregger a adaptat anumite teme de discuție îngrijorătoare pentru societatea contemporană, precum degradarea morală individuală/colectivă, traumele transgeneraționale, incompetența autorităților sau violența în școli și cea domestică, pe care talentatul regizor le-a împachetat în ambalajul unei fabule moderne pentru a evidenția impactul emoțional al acestor subiecte de mare interes, folosind microuniversul orașului fictiv Maybrook pentru a reflecta tensiunile sociale cu care se confruntă lumea la ora actuală într-un spațiu relativ restrâns, dar surprinzând cu măiestrie diferitele moduri (auto)distructive în care membrii unei comunități unite pot reacționa în fața fricii și a paranoiei.

Tocmai din acest motiv, fiind și scenaristul acestei producții, polivalentul Cregger a ales să ne spună această poveste complexă sub o formă diferită de cea convențională, împărțind narativa în 6 capitole distincte care urmăresc secvențial perspectiva fiecărui protagonist în parte (Justine, Archer, Paul, James, Marcus și Alex), iar această structură de tip Rashomon (tehnică narativă de inspirație japoneză prin care aceeași poveste este spusă din mai multe perspective diferite pentru a-i putea înțelege toate nuanțele și cheile interpretative) s-a dovedit a fi neașteptat de eficientă în încercarea de a păstra suspansul acestei experiențe atipice și îi ajută pe privitori să se imerseze complet în evenimentele desfășurate pe ecran, provocându-ne să punem cap la cap piesele dispersate ale acestui puzzle cinematografic remarcabil pentru a elucida misterul central al filmului. Desigur, există posibilitatea ca această abordare îndrăzneață să nu fie pe placul privitorilor care își doreau o narativă mult mai clară și simplificată, însă absența sa ar fi diminuat considerabil impactul general al producției și ar fi anulat sentimentul de ambiguitate care stă la baza acestei experiențe viscerale, regizorul folosind violența fizică/emoțională, visele premonitorii abstracte și o mitologie ocultă parțial explicată pentru a consolida caracterul tematic atemporal al proiectului și a adăuga mereu noi straturi în compoziția unei povești care ne invită să ne creionăm o opinie proprie despre cele vizionate, fără a ne influența în vreun fel gândirea sau percepția.

Luând în considerare cele discutate deja, ideea de a începe filmul cu o narațiune impersonală și lipsită de emotivitate, livrată de o voce inocentă nedezvăluită, dar care pare să vorbească dintr-o zonă omniscientă înspăimântătoare, a fost exact lovitura de geniu de care această producție avea nevoie pentru a căpăta o nouă dimensiune intrigantă, și anume aceea a unui mit urban transmis din persoană în persoană până în momentul în care realitatea și ficțiunea devin neclare, imortalizând povestea dispariției celor 17 copii în analele orașului Maybrook și traumatizând pe veci o societate care și așa se afla pe o bază destul de șubredă, oglindind astfel la perfecție efectul straniu pe care filmul lui Cregger îl are asupra auditoriului său. În mod surprinzător sau nu, nici deznodământul acestui proiect nu se dezice de aceleași ambiții creative temerare, cel de-al șaselea și ultim capitol concentrându-se inițial pe perspectiva tânărului Alex pentru a ne oferi o serie de răspunsuri mult așteptate de-a lungul celor 5 capitole precedente, înainte ca o răsturnare de situație dramatică să îi aducă pe toți protagoniștii în același loc pentru o confruntare decisivă cu inamicul lor misterios, însă felul în care conflictul general este soluționat și regizat până la final (înlocuind tensiunea/teroarea cu o atitudine grotescă tulburătoare) va fi privit cu dezaprobare justificată de un anumit segment al publicului, chiar dacă acest contrast tonal greu de echilibrat constituie cheia de boltă a unei capodopere horror de o genialitate distinctivă.

În ceea ce privește performanțele actoricești livrate de o distribuție pe cât de numeroasă, pe atât de talentată, Julia Garner (The Fantastic Four: First Steps) și a sa Justine Gandy sunt piesele centrale ale filmului și intermediarul publicului în această poveste alambicată, cameleonica actriță ascunzând o latură întunecată și o neîncredere în sine dezarmantă în spatele unei măști binevoitoare și a unei nevoi obsesive de a-și face dreptate singură, chiar și atunci când sorții par a fi împotriva ei, iar acțiunile sale necugetate nasc mai multe probleme decât ar fi fost de dorit, ceea ce o transformă pe simpatica protagonistă pe parcursul filmului dintr-un element cauzator de haos într-unul cu care poți empatiza cu ușurință. În același timp, Josh Brolin (Outer Range) și al său Archer Graff sunt exact contrapunctul virulent de care această producție avea nevoie pentru a reliefa complexitățile morale ale unor persoane dispuse să se compromită moral pentru a gestiona situația dificilă în care se află, iar interpretarea duală livrată de extraordinarul actor surprinde cu naturalețe întregul spectru de emoții simțit de un părinte al cărui copil este dat dispărut, alternând ferocitatea scorțoasă a protagonistului cu vulnerabilitățile copleșitoare ale acestuia pentru a creiona portretul unui personaj pentru care nimic nu este imposibil atunci când vine vorba de unicul său fiu.

Referitor la ceilalți actori care fac parte din acest proiect, Alden Ehrenreich (Ironheart) face o treabă excelentă ca de obicei în rolul lui Paul Morgan, un agent de poliție cu o viață personală controversată și o carieră profesională neîmplinită, dar care se trezește implicat involuntar în misterul dispariției celor 17 copii și devine unul dintre pionii cruciali ai acestei povești, ceea ce i-a permis carismaticului actor să își folosească versatilitatea artistică pentru a câștiga simpatia privitorilor atât în momentele sale eroice, cât și în cele dezonorante. De cealaltă parte, Austin Abrams (Wolfs) și Benedict Wong (3 Body Problem) fură toată lumina reflectoarelor în rolurile James și Marcus, două figuri care contribuie semnificativ la dezvoltarea misterului central al filmului, chiar dacă traiectoria nefericită a destinului lor le umbrește parcursurile memorabile, în timp ce Cary Christopher (High Potential) livrează o performanță emoționant de matură în pielea tânărului Alex, singurul supraviețuitor al incidentului nocturn și personajul care deține cheie tuturor misterelor elaborate, iar Amy Madigan (Fringe) atrage toată atenția în a doua jumătate a filmului, mătușa Gladys fiind personajul cu cea mai enigmatică prezență din această poveste, dar a cărui contribuție valoroasă adâncește misterul evenimentelor bizare din Maybrook și îi permite veteranei interprete să livreze una dintre cele mai bune performanțe antagonistice ale anului.

Având în vedere că nu foarte multă lume cunoștea numele lui Zach Cregger acum un deceniu, faptul că polivalentul creator a avut o ascensiune atât de spectaculoasă în mai puțin de 5 ani nu poate fi decât îmbucurător pentru viitorul carierei sale, dar și pentru cel al industriei cinematografice în sine întrucât talentele sale unice au ajutat la evoluția surprinzătoare a genului horror contemporan, iar vocea sa va rămâne pentru mult timp de acum înainte una emblematică pentru o ramură a cărei notorietate și profitabilitate crește vizibil de la un an la altul. Așadar, șansele ca noul său film Weapons să fi fost un eșec total erau infime, însă puțini dintre noi s-ar fi așteptat ca acest proiect să se facă remarcat drept una dintre cele mai complexe și iconice experiențe cinematografice ale ultimului an, Cregger folosind o abordare neconvențională, o direcție generală excelentă, un substrat tematic relevant și o distribuție fantastică pentru a crea o fabulă modernă pe cât de terifiantă și inovatoare, pe atât de revoluționară și tulburătoare, meritorie de a fi amintită în galeria celor mai bune filme ale anului 2025, dar și o veritabilă capodoperă horror a cărei adevărată genialitate se regăsește în ambiguitatea sa interpretativă, nu în temeraritatea sa creativă.