House of Guinness (Recenzie) – O încrengătură narativă complexă, un simț estetic anacronic și o distribuție notabilă descriu una dintre cele mai captivante drame istorice ale ultimului an
Seria Peaky Blinders este una dintre cele mai bune și mai populare producții de televiziune ale deceniului trecut, opera lui Steven Knight (The Veil) devenind instant un adevărat fenomen cultural global, continuând cu succes eforturile creative ale predecesorilor săi direcți din aria proiectelor de tip dramă istorică/infracțională și contribuind major la consolidarea așa numitei Epoci de Aur a Televiziunii, iar asta se datorează în special felului unic în care polivalentul creator a împletit realitatea istorică a anilor 1920 cu povestea fictivă a familiei Shelby pentru a crea un produs final reprezentativ pentru tot ceea ce înseamnă arta cinematografică de cel mai înalt nivel calitativ posibil. După numeroase alte încercări de a-și demonstra talentul indiscutabil în alte direcții surprinzătoare, Knight revine în această toamnă la abordarea care l-a consacrat într-o nouă producție serializată fenomenală, drama istorică House of Guinness venind în siajul proiectului său legendar și aducând în prim plan povestea familiei irlandeze Guinness, dar folosind o încrengătură narativă complexă, un simț estetic anacronic și o distribuție notabilă pentru a livra una dintre cele mai bune, intrigante și provocatoare experiențe cinematografice ale anului 2025.
House of Guinness urmărește povestea dinastiei irlandeze titulare după ce moartea patriarhului acesteia la finele anilor 1860 a provocat un vid de putere într-un Dublin mistuit de revoltele mișcării feniane și de conflictele dintre diferitele comunități religioase ale orașului, iar cei patru moștenitori ai imperiului Guinness, respectiv Arthur (Anthony Boyle), Edward (Louis Partridge), Anne (Emily Fairn) și Benjamin (Fionn O’Shea), trebuie să își împartă averea și sferele de influență pentru a putea continua visul părintelui lor și a extinde afacerea cu bere pe care o conduc până în toate colțurile lumii. Cu toate acestea, disensiunile din familie și provocările individuale cu care se confruntă în această nouă paradigmă îi obligă pe protagoniști să pornească în direcții diferite, ceea ce îi ajută pe fiecare dintre ei să realizeze că lucrurile nu sunt atât de simple precum păreau la o primă impresie, iar datoria lor este aceea de a-și proteja cu orice preț moștenirea și numele în fața unor obstacole din ce în ce mai periculoase. Astfel, cei patru frați decid să îngroape securea războiului pentru a lupta împotriva celor care le vor răul, dar relațiile ilicite pe care le leagă, alianțele șubrede pe care le formează, planurile controversate pe care le pun la cale și deciziile autodistructive pe care le iau amenință să complice și mai mult situația delicată în care se află, iar singura cale de supraviețuire a eroilor noștri este aceea de a porni pe un drum clar, dar aparent fără nicio cale de întoarcere și la capătul căruia secretele lor așteaptă să iasă la iveală.
După ce serialul Peaky Blinders a explorat toate straturile contextului sociopolitic al anilor 1920-1930 de-a lungul a 6 sezoane formidabile și din perspectiva unică a membrilor familiei criminale Shelby, creatorul Steven Knight a făcut o incursiune și mai înapoiată în timp și a poposit în perioada de vârf a anilor 1860, folosind tensiunile civile/politice/religioase care mistuiau la acea vreme Irlanda și implicit orașul Dublin pentru a ancora povestea dinastiei Guinness (inspirată din viața mai mult sau mai puțin cunoscută a faimoșilor berari) într-o realitate istorică deosebit de ofertantă, care există aproape ca un personaj de sine stătător și evoluează/involuează gradual în funcție de ascensiunea sau decăderea protagoniștilor noștri, creând o paralelă extraordinar de bine gândită și implementată în jurul acestei relații simbiotice dintre real și imaginar. În mod evident, majoritatea evenimentelor desfășurate pe ecran, în special cele petrecute în spatele ușilor închise sau în culisele unor momente cruciale din trecutul statului irlandez, sunt trecute prin filtrul creativ al lui Knight și deci nu trebuie tratate drept adevăr istoric, însă diferitele moduri fascinante în care acesta a reușit să picteze în nuanțe atât de vibrante tabloul acelor vremuri (folosind tonuri cromatice mate și o scenografie specifică, dar apelând la o coloană sonoră modernă pentru a crea o disonanță anacronică între vechi și nou) joacă un rol important în imersarea privitorilor într-o lume ușor perceptibilă la nivel superficial, dar ale cărei profunzimi merită descoperite în ritmul haotic al personajelor principale pentru a păstra sentimentul de autenticitate evocat cu măiestrie.
Având în vedere cele menționate deja, tabloul narativ general al acestui sezon este construit în jurul încercărilor disperate ale fraților Guinness de a duce tradiția berară mai departe, pornind astfel în patru direcții de dezvoltare distincte, respectiv intenția lui Arthur de a intra în parlamentul britanic, ambiția lui Edward de a extinde afacerea familiei pe continentul american, dorința lui Benjamin de a se înrola în armată sau cea a lui Anne de a continua eforturile filantropice ale familiei, dar a căror complementaritate fenomenală i-a permis lui Knight să exploreze impactul dispariției figurii parentale din viața fiecărui protagonist și presiunea pusă pe umerii unor personaje nepregătite să preia frâiele acestei moșteniri, dar mai mult decât capabile să continue visul acesteia în cele mai neobișnuite și imprevizibile moduri posibile. Desigur, fiecare fir narativ în parte ajunge să se ramifice enorm, eroii noștri descoperind alternativ iubirea și suferința, succesul și eșecul, pacea și haosul, adevărul și minciuna sau încrederea și trădarea, iar toate aceste concepte stau la baza unor povești care reliefează cu abilitate epopeea victoriană a unei familii aflate într-unul dintre cele mai fierbinți puncte din istoria Dublinului și ale căror acțiuni au schimbat traiectoria conflictului dintre protestanți și catolici sau dintre mișcarea naționalistă și influența britanică, fără a uita însă să prezinte lucrurile și din perspectiva clasei muncitoare (Sean Rafferty), a frăției feniane (Ellen Cochrane) sau a criminalilor de peste ocean (Byron Hughes) pentru a construi o încrengătură narativă pe cât de complexă și ambițioasă, pe atât de captivantă și provocatoare.
Din fericire, Knight a reușit să găsească un echilibru aproape perfect între toate poveștile dezvoltate, folosind anumite salturi în timp spontane pentru a ridica mizele întregii narative și a schimba frecvent paradigma în care se află personajele noastre, iar toate aceste decizii creative îndrăznețe s-au dovedit a fi extrem de inspirate pe termen lung, mai ales după ce momentul înmormântării din episodul 1 și al nunții din episodul 4 au reunit întreaga familie în cadrul unor evenimente majore din viețile lor pentru o recalibrare morală imperios necesară, înainte de a-i despărți din nou pentru o bună perioadă de timp cu scopul de a pune sub lupă lecțiile de viață învățate sau ignorate în urma confruntărilor fizice/verbale/ideologice din trecut. Tocmai din acest motiv, era de așteptat ca și ultimul episod al acestui sezon să urmărească aceeași structură particulară, acțiunea fiind centrată în jurul unui meeting politic organizat de Arthur Guinness și la care participă întreaga sa familie, dar în culisele căruia numeroase piese sunt mutate pe tabla de șah a orașului într-o încercare disperată de a schimba din mers regulile jocului, ceea ce face ca deznodământul livrat să fie unul neașteptat de spectaculos și de subversiv, chiar dacă maniera ambiguă în care este soluționat va lăsa cu siguranță un gust amar în rândurile privitorilor care simțeau nevoia unei rezoluții mult mai clare, însă ale cărui sentimente de tensiune și suspans sunt în consens cu valoarea afectivă a proiectului și deci nu îi diminuează în niciun fel poleiala specială, mai ales pentru că ajută la creșterea anticipării următorului capitol al acestei experiențe intense.
Ultimul capitol unde producția House of Guinness livrează excelență pe toate planurile este cel al performanțelor actoricești, distribuția fiind formată exclusiv din actori de origine britanică/irlandeză cu scopul de a păstra autenticitatea istorică a serialului și veridicitatea culturală a acelor vremuri, dar fără a face niciodată acest lucru în mod ostentativ și păstrând accentele native ale interpreților pentru a imersa complet privitorii în această lume cu o ușoară tentă anacronistică. Așadar, Anthony Boyle (Manhunt) face o treabă minunată în rolul lui Arthur Guinness, cel mai mare fiu al dinastiei și liderul nedeclarat al grupului de protagoniști, dar totodată un bărbat arogant și care face eforturi uriașe de a-și păstra sexualitatea departe de ochii lumii, iar asta îl împinge pe haoticul (anti)erou la o serie de măsuri necugetate, care nu doar că îi periclitează viitorul alături de familia sa, ci și cariera politică nascentă, iar mereu surprinzătorul actor interpretează impecabil dualitatea morală a unui personaj dispus să se sacrifice pentru binele colectiv, dar doar în măsura în care acest lucru îi este benefic lui într-o imagine de ansamblu. În schimb, Louis Paltridge (Disclaimer) atrage atenția în rolul lui Edward Guinness, fratele mijlociu ambițios și obsedat de control, dar și cel cu cea mai clară viziune de viitor, al cărui parcurs evolutiv are un traseu intrigant în a doua jumătate a serialului, atunci când stoicul protagonist descoperă cealaltă latură a vieții și se lasă condus de emoțiile sale reprimate, fiind astfel cuprins de un conflict tradițional între rațiune și simțire, pe care talentatul actor îl livrează cu o vulnerabilitate aparte și un farmec misterios.
Referitor la ceilalți membri care fac parte din distribuție, Emily Fairn (Saturday Night) și Fionn O’Shea (Masters of the Air) completează cu succes nucleul de protagoniști al serialului din postura lui Anne, singura moștenitoare feminină a dinastiei Guinness și un suflet bolnăvicios, care își folosește averea și influența în slujba oamenilor de rând, și a lui Benjamin, mezinul problematic al familiei, dar care își găsește liniștea în domeniul militar, însă prezența celor două personaje pe ecran este aproape la fel de valoroasă precum absența lor sporadică, răpindu-le astfel din emoția parcursurilor lor individuale. În același timp, James Norton (The Nevers) livrează cea mai memorabilă performanță din acest proiect în haina lui Sean Rafferty, intendentul fabricii de bere Guinness și aliatul cel mai de preț al acestora, iar șarmantul actor reușește să ascundă o latură sensibilă și libertină în spatele unei măști abrazive și servile, strălucind atât în momentele pasionale ale poveștii, cât și în cele conflictuale, și având o chimie electrizantă cu seducătoarea Danielle Galligan (Shadow and Bone) și a sa Lady Olivia Hedges. Mai mult decât atât, Niamh McCormack (Willow) fură toată lumina reflectoarelor în rolul lui Ellen Cochrane, lidera intransigentă a mișcării feniane din Dublin, dar a cărui armură de gheață se topește ca urmare a unei legături romantice furtunoase cu unul dintre frații Guinness, iar Jack Gleeson (The Sandman) livrează o performanță amuzantă în rolul lui Byron Hughes, vărul bastard al familiei titulare și persoana de contact transatlantică a acestora, dar ale cărui planuri de expansiune au consecințe cel puțin dramatice.
Afirmația conform căreia serialul Peaky Blinders este una dintre cele mai bune și mai emblematice producții de televiziune ale ultimului deceniu, dacă nu chiar ale tuturor timpurilor, este una greu de combătut întrucât fabulosul creator Steven Knight a reușit să ridice o dramă istorică/infracțională la nivel de artă și i-a transformat pe membrii familiei Shleby în adevărate simboluri culturale ale cinematografiei moderne, reactivând interesul global pentru acest gen extrem de popular și lăsând în urma sa o moștenire greu de egalat în perioada următoare. În mod surprinzător, însuși Steven Knight a fost cel care a încercat să își egaleze performanța anterioară la mai bine de un deceniu de la acel moment prin lansarea recentă a serialului House of Guinness, o producție care nu se ridică momentan la același nivel calitativ stabilit de predecesorul său direct, dar care umple cu măiestrie un loc lăsat liber de dispariția acestuia de pe micile ecrane, oferind fanilor o nouă experiență cinematografică fascinantă, susținută de o încrengătură narativă ambițioasă, un simț estetic anacronic și o serie de performanțe actoricești notabile, construind astfel un tot unitar aflat în arealul perfecțiunii din toate punctele de vedere și meritoriu de a fi amintit în galeria celor mai bune, captivante și intense proiecte de televiziune ale anului 2025.
Evaluare serial HOUSE OF GUINNESS
- Actorie – 5/5
- Poveste – 5/5
- Regie – 5/5
- Scenariu – 5/5
- Imagine – 5/5
- Entertainment Value – 5/5











1 Response
[…] King & Conqueror strălucește este cel al performanțelor actoricești, iar James Norton (House of Guinness) și Nokolaj Coster-Waldau (Game of Thrones) livrează două roluri excelente în pielea celor doi […]