Monster Sezonul 3: The Ed Gein Story (Recenzie) – Grotescul și morbidul se împletesc în moduri șocant de fascinante într-unul dintre cele mai tulburătoare seriale true crime lansate vreodată

by Alex Haulică · Published 23 octombrie 2025 · Updated 23 octombrie 2025

Fără doar și poate, serialul antologic Monster (intitulat alternativ Monsters) este unul dintre cele mai controversate și intens contestate proiecte de televiziune lansate vreodată, iar asta se datorează în mare parte felului în care Ryan Murphy (Grotesquerie) alege să aducă mereu pe micile ecrane povești care mai de care mai provocatoare, dar deopotrivă puternic ancorate în fascinația aparent inexplicabilă a publicului larg pentru grotesc și morbid, două elemente centrale care stau la baza acestei producții Netflix și care au dat naștere unui adevărat val de critici îndreptate asupra modului exploatator în care polivalentul creator alege să folosească tragedia victimelor unor criminali în serie notorii pentru a livra divertisment de o calitate/valoare cel puțin polarizantă. Cu toate acestea, infama antologie rămâne în continuare una dintre cele mai cunoscute și urmărite producții true crime ale platformei de streaming, iar toamna anului 2025 ne oferă cel de-al treilea sezon al acestui proiect, Monster: The Ed Gein Story aducând în lumina reflectoarelor o narativă multistratificată greu de privit, cu o distribuție absolut fenomenală și o metaforă intrinsecă profund revelatoare, dar al cărei nivel calitativ superior și mesaj central reflexiv nu poate fi accesat decât de un anumit segment nișat al publicului, pregătit mental și emoțional să asiste până la final în fața uneia dintre cele mai șocante și tulburătoare experiențe cinematografice ale tuturor timpurilor.

Monster: The Ed Gein Story urmărește povestea lui Ed Gein (Charlie Hunnam), primul criminal în serie al vremurilor noastre care a atins notorietatea în urma faptelor sale monstruoase din anii 1950, devenind cunoscut pentru o serie de crime odioase precum profanarea de morminte, necrofilie, mutilare, canibalism și folosirea rămășițelor umane pentru a confecționa obiecte de mobilier/decorative, dar și pentru moștenirea terifiantă pe care numele său a lăsat-o asupra mentalului colectiv, dar mai ales asupra industriei cinematografice, acolo unde viața sa a servit drept inspirație pentru numeroase producții care au schimbat cursul istoriei în moduri mai mult sau mai puțin fericite. Prin urmare, trăindu-și viața aparent liniștită într-un orășel de provincie din Wisconsin alături de autoritara sa mamă Augusta (Laurie Metcalf) și dezvoltându-și în paralel fascinația morbidă pentru latura întunecată a firii umane în compania prietenei sale Adeline (Suzanna Son), Ed pornește într-o odisee înfiorătoare cu scopul de a se descoperi pe sine și a-și satisface setea de cunoaștere cu privire la propria lui sexualitate reprimată, fără să realizeze că fantomele acțiunilor sale odioase vor ajunge să îl bântuie în moduri greu de imaginat, dar care îi vor imortaliza numele în galeria celor mai cunoscuți monștrii cu chip de om ai ultimului secol.

Înainte de a începe analiza propriu-zisă a seriei Monster: The Ed Gein Story, un lucru important care trebuie clarificat este acela că discuțiile cu privire la viața criminalului titular, precum și detaliile tulburătoare pe care această recenzie va trebui să le aprofundeze pentru a picta un tablou cât mai comprehensiv al acestei experiențe viscerale, nu sunt deloc adecvate unui public tânăr sau sensibil, așa că se recomandă ca fiecare cititor în parte să fie conștient de acest aspect înainte de a continua lectura întrucât materialul următor poate fi inadecvat, deranjant sau chiar traumatizant. Așadar, după ce Ryan Murphy a explorat povestea lui Jeffrey Dahmer și a fraților Menendez în cadrul acestui proiect true crime, creatorul și colaboratorii săi au făcut o incursiune și mai îndepărtată în timp până în anii 1950 pentru a dramatiza în stilul lor caracteristic povestea primului criminal în serie care a șocat o lume întreagă, urmărind originile modeste ale lui Ed Gein într-o familie în care radicalismul religios i-a inhibat personalitatea și i-a reprimat adevărata sexualitate în moduri abuzive, dar și perioada de după dispariția mamei sale, în care antagonistul central a experimentat gradual o descătușare psihologică dramatică și și-a dat frâu liber pornirilor sale întunecate pentru a semăna teroare în orașul izolat din Wisconsin în care trăiește, construind astfel una dintre cele mai complete și complexe ecranizări ale vieții acestuia realizate vreodată.

Din păcate, acest aspect constituie și una dintre cele mai controversate teme de discuție cu privire la acest proiect deoarece numeroase evenimente, discuții sau confruntări desfășurate pe ecran nu au nicio bază solidă în realitate și fac pur și simplu parte din efortul creativ al lui Murphy de a aborda povestea lui Ed Gein dintr-o perspectivă inedită, ale cărei ambiții provocatoare nu au făcut nimic altceva decât să polarizeze publicul mai mult decât oricare alt proiect de anul acesta, unii privitori fiind intrigați de temeraritatea necenzurată cu care serialul tratează istoria de viață a criminalului în serie (portretizând în mod explicit cele mai monstruoase crime ale sale, travestiurile sale grotești sau profanarea și mutilarea trupurilor victimelor sale), iar alții fiind complet dezgustați de aceleași elemente și contrariați de lipsa de măsură și tact cu care această narativă a fost ilustrată de-a lungul celor 8 episoade lansate. Desigur, la fel ca în cazul sezoanelor anterioare, nici acest proiect nu încearcă să convingă publicul că adevărul pus în scenă și dramatizat în scopuri artistice este cel absolut și nici că acțiunile lui Ed Gein sunt justificabile din pricina problemelor sale psihice sau a contextului abuziv în care a fost crescut, din contră, împinge limitele realului și ale imaginarului pentru a ne putea transporta în mintea fracturată a personajului principal cu scopul de a înțelege cauzele care au stat la baza faptelor sale, dar a-l condamna în egală măsură pentru lipsa de umanitate și empatie de care a dat dovadă întreaga sa viață, însă lăsând la latitudinea fiecărui privitor în parte să își tragă propriile concluzii în urma acestei experiențe problematice.

Totodată, serialul Monster: The Ed Gein Story se prezintă drept o narativă multistratificată, care nu urmărește doar odiseea terifiantă a criminalului de-a lungul anilor 1950, ci și impactul pe care povestea sa l-a avut asupra societății și care i-a trasat cu sânge o moștenire indubitabilă, Ed Gein fiind punctul de origine al unora dintre cei mai cunoscuți criminali în serie ai cinematografiei moderne, respectiv Norman Bates (Psycho), Leatherface (The Texas Chainsaw Massacre) sau Buffalo Bill (The Silence of the Lambs). Așadar, serialul își mută alternativ atenția în alte câteva direcții de dezvoltare fascinante, cea mai atent explorată fiind cea în care legendarul regizor Alfred Hitchcock (Tom Hollander) se confruntă cu moralitatea ideii de a lansa pelicula Psycho într-un context relativ convențional, dar și cu urmările imprevizibile ale deciziei sale, care vor schimba pentru totdeauna percepția publicului despre arta cinematografică și vor scrie istorie în moduri cel puțin surprinzătoare, dacă nu chiar ireversibile. De asemenea, creând o paralelă senzațională între faptele lui Gein și unele dintre cele mai iconice secvențe din cele trei producții deja menționate (crima din duș din Psycho, dansul drujbei din The Texas Chainsaw Massacre și dansul în piele umană din The Silence of the Lambs), Murphy întoarce o oglindă revelatoare asupra publicului ahtiat după asemenea tip de povești, provocându-ne pe fiecare dintre noi să reflectăm asupra felului în care relaționăm cu genul true crime, dar și asupra gradului de desensibilizare îngrijorător de scăzut al societății actuale în fața violenței și a ororilor înfăptuite de oameni asupra altor oameni.

Având în vedere cele discutate deja, era oarecum de așteptat ca anumite direcții de dezvoltare abordate să nu fie la același nivel calitativ superior, precum aventurile urbane ale lui Adeline Watkins sau povestea torționarei naziste Ilse Koch (Vicky Krieps), însă chiar și acestea contribuie semnificativ la desăvârșirea unui tablou narativ general deosebit de bine gândit, construit în jurul unei singure idei de bază, și anume identificarea adevăratului monstru din povestea lui Ed Gein (antagonistul în sine, persoanele din jurul său care i-au încurajat pornirile întunecate, persoanele care s-au folosit de renumele său în scopuri proprii sau cei aflați în prezent în fața ecranelor), a cărei adevărată semnificație este subliniată cu măiestrie în cel mai reprezentativ moment al proiectului, în care criminalul titular îndepărtează vălul diafan dintre realitate și ficțiune pentru a interacționa direct cu publicul și a ne pune față în față cu complicitatea faptelor noastre. Pe cale de consecință, ultimele 3 episoade ale sezonului se fac remarcate drept cele mai puternice și emoționante din întreaga experiență, urmărind momentul arestării lui Ed Gein și ultimii ani din viața acestuia petrecuți într-un sanatoriu în compania demonilor săi interiori, ceea ce a condus înspre un deznodământ satisfăcător, dar cu o structură compozițională neobișnuită (și o surpriză frumoasă pentru fanii serialului Mindhunter), care nu trebuie privit ca un elogiu adus personajului principal sau moștenirii sale îngrozitoare, ci trebuie tratat ca un semnal de alarmă cu privire la adevărata natură duală a societății actuale și la fragilitatea dezarmantă a firii umane.

Ultimul și unicul capitol pentru care producția Netflix este lăudată în unanimitate este cel al performanțelor actoricești, acestea fiind livrate de o distribuție mai mult decât capabilă de a transmite dincolo de ecran complexitatea emoțională a tuturor persoanelor mai mult sau mai puțin importante care au făcut parte din microuniversul criminalului titular, dar a căror prezență îndelungată/limitată s-a dovedit a fi cel puțin crucială, dacă nu chiar definitorie, pentru completarea parcursului involutiv al acestuia. Fără nicio urmă de îndoială, Charlie Hunnam (Rebel Moon) livrează cel mai bun rol al carierei sale în rolul lui Ed Gein, un personaj pentru care nu poți simți decât repulsie din cauza faptelor dezumanizante pe care le-a înfăptuit cu o seninătate inocentă, iar cameleonicul actor livrează o performanță excelentă în pielea unui om care a redefinit termenul de monstru în nenumărate feluri incalificabile, transformându-se complet din punct de vedere fizic (tonul ușor melodios al vocii, postura descentrată și perena figură temătoare/surprinsă) și interiorizând pe deplin nuanțele acestui personaj pentru a atrage simpatia publicului cu ajutorul carismei sale unice și a unei vulnerabilități infantile, chiar și atunci când acțiunile sale odioase trimit fiori reci pe șira spinării, dar mai ales într-unul dintre cele mai memorabile, autentice și sfâșietoare monologuri ale anului, care are loc în penultimul episod al serialului și îi oferă lui Hunnam posibilitatea de a străluci într-un mod mai mult decât meritoriu de a fi premiat pe viitor.

Referitor la ceilalți actori care fac parte din această distribuție, Laurie Metcalf (Hacks) se face remarcată în mod deosebit în rolul Augustei Gein, mama ultrareligioasă a lui Ed și principala sursă provocatoare de suferință/confuzie din viața acestuia, care are o contribuție importantă în incipitul proiectului, înainte de a deveni o voce imaterială care pare să întruchipeze impulsurile violente ale fiului său, iar veterana interpretă își face simțită prezența mult mai pregnant în momentele în care personajul său lipsește de pe ecran și face ca revederea ulterioară cu matroana familiei Gein să fie îndelung anticipată, în timp ce Suzanna Son (The Idol), Vicky Krieps (Old) și Lesley Manville (Disclaimer) apar gradual de-a lungul serialului în pielea personajelor Adeline, Ilse Koch și Bernice Worden, înlocuitoarele fizice/morale ale Augustei, influențând parcursul lui Ed Gein sub diverse forme și scoțând la suprafață cele mai dezgustătoare laturi ale sale, totul grație unor performanțe actoricești memorabil de ambigue. În plus, contribuția lui Tom Hollander (The White Lotus), unul dintre colaboratorii frecvenți ai lui Murphy, este neprețuită ca de obicei în rolul regizorului Alfred Hitchcock, surprinzând la perfecție cadență inconfundabilă în vorbire a legendarului cineast, precum și cinismul său artistic previzionar, iar Joey Pollari (Sugar) atrage toată atenția în haina timorată a actorului Anthony Perkins, în ciuda timpului său mult prea limitat pe ecran, explorând profunzimile iconicului actor din filmul Psycho și creând o paralelă uimitoare între experiența de viață a acestuia și rolul care va ajunge să îi definească întreaga carieră.

Ryan Murphy este unul dintre puținii creatori contemporani care au reușit să își construiască o carieră spectaculoasă în pofida numeroaselor critici care au ajuns să îi umbrească fiecare proiect în parte și a controverselor care mai de care mai diverse pe care producțiile semnate de el le-au stârnit de-a lungul timpului, însă antologia true crime Monster reprezintă în ochii unora apogeul carierei sale de invidiat, iar din perspectiva altora punctul culminant al unui declin îndelung așteptat, iar asta face ca natura provocatoare a proiectului să pară a fi mult mai sonoră decât în trecut deoarece radiografia morală pe care o propune de această dată ne face să ne îndoim de noi înșine, ceea ce nu poate stârni decât rumoare, confuzie și dezacord într-o societate atât de polarizată. Așadar, cel de-al treilea sezon al producției Netflix, intitulat The Ed Gein Story, ne aduce pe micile ecrane una dintre cele mai șocante și tulburătoare experiențe cinematografice lansate vreodată, formată dintr-o narativă multistratificată, o abordare temerară și o distribuție remarcabilă, dar al cărei mod de prezentare mult prea explicit nu face altceva decât să divizeze publicul în așa fel încât valoarea intrinsecă și calitatea superioară ale acestui proiect să se piardă într-un ocean de controverse dezamăgitoare, dar cel puțin elocvente în contextul delicat actual.