Play Dirty (Recenzie) – Un film de acțiune dinamic și captivant, dar care nu reușește să aducă nimic valoros într-un gen cinematografic supraaglomerat și stereotipat

by Alex Haulică · Published 30 octombrie 2025 · Updated 30 octombrie 2025

Regizorul Shane Black (Iron Man 3) este una dintre vocile creative care și-au construit un renume important în domeniul filmelor de acțiune, îmbinând dinamismul inerent acestui gen cinematografic extrem de popular cu o abordare revigorantă și adânc înrădăcinată în comicul de situație al producțiilor clasice de tip heist movie (filme cu/despre jafuri), al celor polițiste de tip buddy cop (The Nice Guys) sau al filmelor detective noir (Kiss Kiss Bang Bang). După o absență relativ îndelungată de pe marile ecrane, talentatul regizor revine în atenția publicului în toamna anului 2025 cu un nou film realizat în colaborare cu platforma de streaming Amazon Prime, proiectul Play Dirty, inspirat din seria de romane Parker scrise de Richard Stark, fiind un thriller de acțiune captivant de dinamic și cu influențe neo-noir intrigante, dar care nu reușește să aducă nimic inovativ sau valoros într-un gen cinematografic pe cât de aglomerat, pe atât de stereotipat.

Play Dirty urmărește povestea lui Parker (Mark Wahlberg), un expert în arta tâlhăriei și una dintre cele mai infame figuri de pe scena infracționalității newyorkeze, a cărui viață trăită mereu în afara limitelor legii ia o turnură complet neașteptată în ziua în care, în timpul ultimului jaf organizat de acesta, noua recrută Zen (Rosa Salazar) se întoarce împotriva sa, omorându-i întreaga echipă, luându-i câștigurile furate și lăsându-l la un pas de moarte. Din fericire, rana provocată a fost una superficială, așa că Parker pornește pe urmele trădătoarei cu intenții virulente, dar descoperă în schimb că aceasta face parte dintr-o grupare misterioasă care plănuiește unul dintre cele mai mari jafuri din istorie cu scopul de a răsturna un regim sudamerican opresiv. Astfel, tentat să facă parte din această mișcare amplă și să își obțină răzbunarea visată, Parker apelează la ajutorul prietenului său Grover (LaKeith Stanfield) pentru a pune la cale un plan de a fura o celebră comoară scufundată din custodia Națiunilor Unite, însă asta îl aduce în atenția unei cabale criminale din trecutul său, care vrea să profite de această situație pentru a-și regla conturile cu antieroul nostru, declanșând o cursă contra timp devastatoare pe străzile metropolei americane.

Deși cariera lui Shane Black a intrat pe o traiectorie nefericită în ultimul deceniu, faptul că pelicula de acțiune Play Dirty marchează revenirea acestuia după o absență de 7 ani nu pare a fi o pură întâmplare întrucât această nouă ecranizare a seriei Parker este croită exact după tiparele sale artistice inconfundabile, împletind o narativă multistratificată de tip heist movie cu o abordare neo-noir tradițională (reprezentată de o serie de monologuri interne și o coloană sonoră jazz specifică), însă a cărui prospețime umoristică nu mai este atât de bine valorificată ca în trecut, chiar dacă va atrage cu siguranță atenția celor în căutare de o experiență cinematografică relaxantă. Totuși, filmele lui Black nu au strălucit niciodată sub aspect compozițional-tematic, superficialitatea captivantă fiind de altfel și unul dintre elementele de bază ale acestui film și permițându-i creatorului să pună în scenă unele dintre cele mai dinamice și spectaculoase secvențe de acțiune din ultima vreme (scena deraierii trenului marfar este excelent pusă în scenă și regizată într-un singur cadru continuu), în ciuda faptului că întreg contextul din jurul lor nu se ridică la același nivel calitativ și absurdizează semnificativ toate evenimentele dramatice desfășurate pe ecran.

Mai mult decât atât, aglomerarea narativă care caracterizează tabloul general al proiectului Amazon Prime nu este nici ea un punct forte deoarece aventurile criminale ale lui Parker se ramifică într-o pluritate de direcții de dezvoltare intrigante, respectiv conflictul dintre el și gruparea mafiotă condusă de Lozini (Tony Shalhoub), misiunea sub acoperire a lui Zen și a grupării insurgente sudamericane sau planul de răzbunare a protagonistului îndreptat asupra fostei sale aliate, însă fără ca vreuna dintre aceste povești să fie suficient de bine explorată pentru a putea contribui la desăvârșirea unei imagini de ansamblu coerente și convingătoare, dar care ajunge să se descrie drept haotică, exagerată și copleșitoare. În mod surprinzător sau nu, deși există câteva răsturnări de situație interesante sau secvențe care reușesc să iasă din anumite tipare șablonarde pentru a atrage atenția publicului, nici deznodământul acestui film nu este unul care să uimească în vreun fel aparte, încheind majoritatea firelor narative într-o manieră relativ satisfăcătoare și punând bazele unei eventuale continuări congruente cu materialul sursă extrem de ofertant, însă a cărui finalitate livrată într-o cheie ambiguă nu face decât să îi răpească unui moment cheie mult așteptat orice urmă de impact emoțional ar fi putut avea și să devalorizeze întreaga experiență.

Referitor la capitolul performanțelor actoricești, Mark Wahlberg (Flight Risk) face o treabă onorabilă ca de obicei și în rolul lui Parker, un protagonist carismatic și binevoitor, dar capabil să își înlăture inamicii în cele mai violente moduri posibile pentru a-și atinge țelurile mai mult sau mai puțin nobile, iar asta îl provoacă pe versatilul actor să acceseze o latură mai întunecată a șarmului său unic, deși interpretarea sa este adesea în antiteză cu emoția particulară atașată anumitor scene, dar și cu trăsăturile clare ale personajului literar portretizat. În schimb, LaKeith Stanfield (The Changeling) fură toată lumina reflectoarelor în rolul lui Grover, tâlharul pasionat de teatru și cel mai de preț aliat al lui Parker, fabulosul actor livrând o performanță multifațetată și fiind protagonistul celor mai memorabile momente ale filmului, în timp ce Rosa Salazar (Alita: Battle Angel) se descurcă admirabil în pielea trădătoarei Zen, un antagonist cu veleități eroice, dar cu un parcurs evolutiv lipsit de credibilitate, iar Keegan-Michael Key (Transformers One), Chukwudi Iwuji (Peacemaker) și Tony Shalhoub (The Marvelous Ms. Maisel) completează această garnitură actoricească în câteva roluri secundare cruciale, dar ale căror apariții sporadice nu le permit talentaților interpreți să depășească limitele tiparului stereotipic în care au fost încadrați.

Absența lui Shane Black de pe marile ecrane a fost una cel puțin dezamăgitoare, mai ales pentru că filmul The Predator, ultimul proiect regizat de acesta înaintea unui hiat de mai bine de 7 ani, nu s-a bucurat de cele mai strălucitoare recenzii și părea să îi fi schimbat iremediabil cariera talentatului creator, așa că anunțul că Black va reveni pe micile ecrane în toamna anului 2025 cu o nouă producție de acțiune croită special după sensibilitățile sale artistice inconfundabile a fost exact vestea dătătoare de speranță pe care fanii acestuia o așteptau de atâta timp. Din păcate, pelicula Play Dirty nu se ridică nici pe departe la înălțimea calitativă a ultimelor sale filme de acest gen și trece aproape neobservată într-o mare aparent inepuizabilă de thrillere moderne lipsite de originalitate, oferind privitorilor o experiență dinamică și captivantă, dar al cărei potențial este diminuat din cauza unei narative supraaglomerate, unei abordări stereotipice și unor performanțe actoricești modeste, fapt pentru care întoarcerea fantasticului regizor în atenția publicului larg nu este cea fulminantă preconizată, ci una care continuă seria de eșecuri categorice ale acestuia.