Eden (Recenzie) – O radiografie socială intrigantă, bazată pe fapte reale și îmbrăcată în haina unui thriller de supraviețuire mediocru

by Alex Haulică · Published 7 noiembrie 2025 · Updated 7 noiembrie 2025

Ron Howard este un nume care a scris istorie atât în spatele camerelor, fiind regizorul unor producții de mare succes (Apollo 13 sau The Da Vinci Code) sau a unor proiecte care au obținut cele mai înalte onoruri din industrie (A Beautiful Mind), cât și în fața camerelor din postura de actor (The Studio sau Happy Days), iar asta l-a ajutat pe polivalentul creator să devină una dintre cele mai apreciate și versatile figuri ale cinematografiei moderne, chiar dacă steaua sa a început să apună în ultimele decenii din cauza unor proiecte mai mult sau mai puțin fericite din care a făcut parte. Cu toate acestea, vara anului 2025 ne aduce pe marile ecrane un nou proiect regizat de Howard, pelicula Eden oferind privitorilor ocazia unică de a urmări o radiografie socială intrigantă, inspirată din fapte reale și îmbrăcată în haina unui thriller de supraviețuire mediocru, care nu îl va urca pe talentatul regizor înapoi pe piedestalul său de odinioară, însă care merită măcar acordat atenție pentru felul îngrijorător de actual în care oglindește realitatea șubredă în care încă trăim.

Eden urmărește povestea familiei Wittmer, formată din ambițiosul visător Heinz (Daniel Brühl), viitoarea mamă Margaret (Sydney Sweeney) și tânărul bolnăvicios Harry (Jonathan Tittel), care se hotărăște să urmeze exemplul faimosului doctor Friedrich Ritter (Jude Law) și a soției acestuia Dora Strauch (Vanessa Kirby) și să se mute pe o insulă izolată din Arhipelagul Galapagos pentru a scăpa de presiunile sociale ale noului instaurat regim fascist și ale unei lumi aflate în pragul celui de-al Doilea Război Mondial, dar descoperind că micuța comunitate din care vor să facă parte este cel puțin la fel de periculoasă și volatilă ca cea pe care au lăsat-o în urmă. Totul se schimbă dramatic, însă, în ziua fatidică în care misterioasa baroneasă Elosie Bosquet de Wagner Wehrhorn (Ana de Armas) ajunge pe malurile insulei Floreana cu gânduri mărețe, iar acțiunile sale egoiste amenință să zdruncine liniștea și așa precară a lumii utopice pe care familiile Wittmer și Ritter s-au străduit din răsputeri să o construiască în timp, întorcându-i pe vecini unul împotriva celuilalt și provocându-i pe protagoniștii noștri să se confrunte cu natura lor umană întunecată.

Având în vedere că povestea acestui film este bazată pe fapte reale, inspirându-se din mărturiile supraviețuitorilor și scrierile rămase din perioada interbelică pentru a pune cap la cap puzzle-ul evenimentelor tragice petrecute pe insula Floreana, ideea de a folosi o abordare cvasidocumentaristică pentru a picta un tablou cât mai fidel al anilor 1930 a fost una deosebit de inspirată, urmărind treptat eforturile familiei Wittmer de a-și construi un cămin, a-și procura hrana și a supraviețui în fața pericolelor naturale/umane, utilizând în paralel monologurile filosofice ale doctorului Ritter pentru a ancora narativa în contextul social delicat al acelor vremuri, dar și într-o realitate atât de familiară nouă din punct de vedere tematic. Astfel, realizând o paralelă intrigantă între microuniversul izolat al protagoniștilor noștri și macrocosmosul din afara granițelor Arhipelagului Galapagos, Howard și colaboratorii săi au reușit să realizeze o radiografie socială fascinantă, a cărui atemporalitate impresionantă și relevanță îngrijorătoare nu fac altceva decât să întoarcă o oglindă asupra societății moderne și implicit asupra fiecărui privitor în parte, ceea ce face ca efortul creativ propus să aibă o valoare indiscutabilă și să ridice semnale de alarmă cu privire la traiectoria nefericită pe care se află omenirea în prezent sau la stagnarea sa evolutivă.

Din păcate, pe cât de captivant este filmul Eden sub aspect tematic, pe atât de inconsecvent este acesta la nivel narativ deoarece tabloul general construit își împarte atenția în trei direcții de dezvoltare diferite, respectiv încercările familiei Wittmer de a începe o nouă viață și de a-și crește copii în siguranță, tentativele familiei Ritter de a-și alunga oaspeții nepoftiți prin orice mijloace posibile sau planurile lui Eloise de a-și îndepărta adversarii pentru a-și împlini dorințele meschine, acestea fiind întrepătrunse unele într-altele cu ingeniozitate, dar fiind mult prea diluate în mod inutil (pelicula are un timp de rulare de peste 2 ore, iar monotonia nu întârzie să apară în a doua parte a poveștii) pentru ca adevăratul impact al experienței conturate să fie transmis cu eficacitate. Așa cum era de așteptat, efectele tuturor deciziilor creative menționate se resimt puternic în deznodământul filmului, acolo unde tensiunile dintre personaje ating un punct de fierbere mult anticipat și culminează într-o serie de momente alarmant de violente, al căror substrat tematic ar fi meritat pus în valoare cu mai multă atenție la detalii pentru a nu-și pierde din relevanță și emoție, dar care încheie totuși aventurile protagoniștilor într-o manieră satisfăcătoare, apelând la un montaj format din imagini arhivate cu scopul de a umple golurile narative rămase neexplorate pe deplin.

Ultimul capitol unde producția regizată de Ron Howard surprinde este cel al performanțelor actoricești, Daniel Brühl (The Franchise) și Sydney Sweeney (Echo Valley) livrând două performanțe centrale memorabile în rolurile lui Heinz și Margaret Wittmer, două personaje aflate în căutarea unui viitor mai bun pentru familia lor, dar slab pregătite pentru a trăi într-un context atât de necruțător, descoperind pe parcurs care sunt metodele imorale la care trebuie să recurgă pentru a supraviețui și mulându-se perfect după peisajul natural cu scopul de a-și vedea visul împlinit. De cealaltă parte, Jude Law (Black Rabbit) și Vanessa Kirby (The Fantastic Four: First Steps) alcătuiesc un cuplu actoricesc de excepție, Friedrich Ritter și Dora Strauch oscilând frecvent între rolurile de protagoniști/antagoniști ai proiectului, dar făcându-se remarcați pentru felul cinic în care privesc viața și societatea per ansamblu, în timp ce mereu fermecătoarea Ana de Armas (Ballerina) fură toată lumina reflectoarelor în pielea machiavelicei Eloise Bosquet, antagonista centrală a filmului și persoana cu cea mai intrigantă prezență din această distribuție, arătându-se dispusă să renunțe la umanitatea sa pentru a-și aduce planurile la îndeplinire, indiferent de sacrificiile pe care le are de făcut în acest sens sau de distrugerile pe care le lasă în urma sa.

Deși cariera lui Ron Howard a avut dintotdeauna suișuri și coborâșuri, se pare că ultimul deceniu nu i-a fost deloc favorabil îndrăgitului cineast, având foarte puține succese regizorale/actoricești, dar aflându-se în echipa unor producții care au dezamăgit profund, iar lansarea lipsită de prea mare fast a celui mai nou film al său nu face nimic altceva decât să întărească această afirmație. Așadar, pelicula Eden oferă publicului larg o experiență cinematografică de tip thriller de supraviețuire, care propune o radiografie socială intrigantă și un substrat tematic valoros, susținute de o distribuție onorabilă și o abordare cvasidocumentaristică, însă al cărei adevărat potențial rămâne din păcate neexplorat din cauza unor decizii creative neinspirate și a unei direcții narative mult prea diluate, fapt pentru care cea mai nouă încercare a talentatului regizor de a reveni la renumele său de odinioară va trece neobservată pe sub radarul cinefililor de pretutindeni, chiar dacă ar fi meritat să fie urmărită pentru mesajul său atemporal.