The Witcher Sezonul 4 (Recenzie) – O întoarcere nesperat de bună, cu o abordare fidelă materialului sursă și o performanță centrală surprinzător de captivantă, a celui mai controversat serial fantasy al momentului

by Alex Haulică · 17 noiembrie 2025

După ce serialul Game of Thrones a schimbat pentru totdeauna fața cinematografiei moderne și a transformat genul fantasy în cea mai populară mină de aur contemporană, majoritatea platformelor de streaming au încercat în ultimii ani să replice succesul legendar al producției HBO, însă multe dintre aceste exemple fie au fost abandonate prematur din motive care mai de care mai diverse (The Sandman sau Shadow and Bone), fie s-au dovedit a fi mult mai polarizante și aspru criticate decât ar fi meritat (The Rings of Power sau The Wheel of Time), niciunul dintre aceste eforturi creative admirabile nereușind să se ridice la același nivel calitativ notabil stabilit de predecesorul lor. În această galerie relativ subapreciată, serialul The Witcher, adaptare a seriei de romane scrise de Andrzej Sapkowski și prequel al popularei trilogii de jocuri video cu același nume, a fost una dintre producțiile moderne cu cel mai mare potențial în acest sens, chiar dacă numeroasele controverse care au umbrit calitatea proiectului i-au diminuat gradual strălucirea inedită, iar toamna anului 2025 ne aduce pe micile ecrane următorul capitol al unei povești pe cât de complexă, pe atât de fascinantă, care nu doar că uimește prin felul nesperat de bun cu care tratează materialul sursă și schimbările de culise, ci și prin modul deosebit de captivant în care propune o nouă abordare pentru a contura o experiență cinematografică provocator de valoroasă.

Sezonul 4 al serialului The Witcher continuă aventurile faimosului Geralt of Rivia (Liam Hemsworth) după ce evenimentele de la sfârșitul sezonului anterior l-au adus față în față cu vrăjitorul Vilgefortz (Mahesh Jadu), maestrul păpușar din spatele complotului care a însângerat întregul Continent, iar vânătorul de monștri a fost înfrânt în luptă și separat de familia sa. Cu toate acestea, atunci când află că fiica sa adoptivă Ciri (Freya Allen) ar fi ținută captivă în ținutul Nilfgaard de către Împăratul Emhyr var Emreis (Bart Edwards), eroul nostru pornește într-o nouă aventură plină de obstacole supranaturale și provocări nebănuite, adunând un grup de proscriși devotați cauzei sale, format din bardul Jaskier (Joey Batey), elfa Milva (Meng’er Zhang), gnomul Zoltan (Danny Woodburn), războinicul Cahir (Eamon Farren) și vampirul Regis (Laurence Fishburne), cu scopul de a opri ascensiunea răului înainte de a fi prea târziu. În același timp, Yennefer of Vengerberg (Anya Chalotra) încearcă să adune o oaste de vrăjitoare înaintea confruntării finale cu Vilgefortz, însă planurile magului o obligă pe aceasta să apeleze la ajutorul unor figuri mai mult sau mai puțin prietenoase pentru a obține o victorie decisivă, iar neînfricata Ciri se găsește într-un context primejdios, ceea ce o determină pe tânăra prințesă să lupte pentru supraviețuire în compania tâlharilor Șobolani, dezvoltându-și latura întunecată și trezindu-se urmărită de un nou adversar formidabil, chiar dacă drumul anevoios pe care se află pare că o duce tot mai departe de destinul său măreț, dar și de revederea cu părintele său, totul în timp ce războiul care se desfășoară în jurul lor capătă amploare în cele mai imprevizibile moduri imaginabile.

Înainte de a începe discuția propriu-zisă cu privire la acest sezon, un lucru esențial care trebuie menționat este că serialul The Witcher este o adaptare a seriei de romane fantasy scrise de autorul polonez Andrzej Sapkowski și, deși este considerată de mulți drept un prequel direct al trilogiei de jocuri video eponime, aceasta nu este restricționată de limitele narative impuse de celelalte proiecte adiacente francizei, ceea ce înseamnă că eventualele incongruențe dintre producția Netflix și jocuri nu doar că sunt observabile, ci vor constitui un element ușor criticabil pentru un anumit segment al publicului, care nu se arată dispus să accepte nici configurația de bază a proiectului și nici necesitatea luării anumitor decizii creative pentru a transforma materialul scris într-un produs artistic audio-vizual optimizat. În mod absolut evident, nu toate schimbările propuse de Lauren Schmidt-Hissrich (The Umbrella Academy) și de colaboratorii săi s-au dovedit a fi cele mai inspirate, câteva dintre acestea conducând narativa mult prea departe de sursa de inspirație principală și alienând astfel o mare parte din publicul țintă al serialului fantasy (unele dintre ele s-au dovedit a fi ireparabile și au alterat semnificativ direcția generală a serialului, iar anumite eforturi de redresare ulterioare nu au fost nici ele primite atât de bine de către fani), dar jucând un rol important în a evolua/moderniza povestea originală și contribuind major la o explorare mult mai amănunțită a universului fictiv în care trăiește Geralt of Rivia, însă tocmai acest caracter provocator s-a dovedit a fi sezon după sezon și cel mai mare inamic al proiectului, umbrind astfel valoarea inedită și strălucirea dramatică a unuia dintre cele mai bune seriale fantasy moderne.

Având în vedere că producția Netflix se apropie de final, proaspăt lansatul sezon 4 se dedică întru totul unei adaptări cât mai fidele a două dintre cele mai populare romane din seria lui Sapkowski, respectiv Baptism of Fire și The Tower of the Swallow, iar echipa creativă a serialului a combinat poveștile celor două cărți pentru a construi un tablou narativ general cât mai apropiat de cel original, adaptând direct aventurile lui Geralt pe drumul spre Nilfgaard și experiențele lui Ciri alături de Șobolani, dar creând o poveste complet nouă pentru Yennefer din nevoia de a păstra intact trio-ul de protagoniști, iar felul în care aceste trei fire narative principale au fost întrepătrunse și echilibrate a fost unul aproape perfect, lăsând fiecare poveste în parte să se dezvolte natural și oferindu-le privitorilor ocazia de a înțelege toate straturile intrigante ale conflictului portretizat, chiar dacă ritmul încetinit și structura anumitor episoade au prezentat anumite inconsecvențe de-a lungul sezonului și au generat pe alocuri un oarecare sentiment de platitudine. Totuși, spre deosebire de sezoanele anterioare, ultimele 8 episoade apărute se află cel mai aproape de spiritul distinctiv al materialului sursă, imitând sentimentul aventurier, atmosfera întunecată și imagistica brutală care au caracterizat mereu călătoriile lui Geralt (episodul 5 este o odă adusă stilului inconfundabil al scriitorului polonez, folosind secvența poveștilor din jurul focului de tabără pentru a aprofunda lumea și personaje înfățișate), iar asta nu face nimic altceva decât să valorifice potențialul deja existent al producției, îmbinând cu abilitate materialul sursă cu cel nou implementat pentru a completa un tablou cinematografic pe cât de complex, pe atât de captivant.

Luând în considerare cele discutate deja, un alt aspect demn de a fi menționat se referă la incipitul celui de-al patrulea sezon, echipa creativă găsind o metodă spectaculoasă de a introduce povestea noilor episoade prin intermediul unei povestiri în ramă, care nu doar că ajută la consolidarea caracterului aproape mitic al lui Geralt of Rivia și al călătoriilor sale, ci tratează înlocuirea actorului principal ca pe o simplă schimbare de perspectivă narativă, transformând cel mai controversat punct al sezonului într-unul dintre atuurile sale cele mai de preț, iar această decizie a fost una cel puțin excelentă, dacă nu chiar salvatoare, reinterpretând anumite secvențe memorabile din trecut cu atenția și respectul cuvenite pentru a da startul unui nou capitol al acestei povești cu o esență familiară, dar o savoare diferită. De asemenea, la fel ca în trecut, serialul The Witcher se bucură de o cinematografie absolut impecabilă, efectele speciale de cel mai înalt nivel calitativ posibil fiind folosite pentru a aduce la realitate unele dintre cele mai spectaculoase și dinamice secvențe de luptă ale întregului proiect (războiul dintre vrăjitoarele conduse de Yennefer și magii lui Vilgefortz din episodul 6 reprezintă piesa centrală a sezonului, în timp ce lupta pentru apărarea Podului Yaruga din episosul 8 este un regal coregrafic de netăgăduit), dar și pentru a da viață unei noi galerii înfricoșătoare de bestii mitologice și apariții supranaturale (demoni ai pădurii, spectre fantomatice, troli de piatră și paraziți patrupezi), completând astfel cu măiestrie tabloul vizual al unui univers fictiv în continuă expansiune, alături de o coloană sonoră de neuitat, inspirată din folclorul est-european și folosită pe post de intermediar anacronic între realitate și ficțiune.

Pe lângă toate aspectele mai mult sau mai puțin pozitive discutate deja, sezonul 4 se face remarcat în mare parte drept un sezon de tranziție, care leagă evenimentele dramatice ale conflictului de pe Insula Thanedd de ultima luptă dintre forțele binelui și cele ale răului, iar asta se simte prin felul în care fiecare personaj/grup de personaje este mutat de la un episod la altul din ce în ce mai aproape de punctul fizic/emoțional necesar pentru a declanșa etapa finală a războiului, multe dintre interacțiunile tensionate, confruntările intense, alianțele neobișnuite, trădările neașteptate și jocurile de culise viclene din prezent având sens doar într-o imagine de ansamblu mult mai largă, ceea ce face ca valoarea individuală a noilor episoade să nu fie la fel de ridicată precum ne-am fi așteptat, chiar dacă fiecare piesă oferită contribuie semnificativ la desăvârșirea unui puzzle cinematografic fascinant. Pe cale de consecință, nici deznodământul acestui sezon nu putea fi unul complet satisfăcător, în ciuda faptului că oferă concluzii onorabile multor fire narative cruciale și pune în scenă câteva dintre cele mai anticipate momente de cotitură ale francizei, iar asta se reflectă asupra felului în care noile episoade vor fi primite de publicul larg, care și așa își pierduse răbdarea cu privire la controversata producție Netflix, însă eforturile considerabile făcute pentru a pune bazele celui de-al cincilea și ultim sezon sunt mai mult decât admirabile în contextul de față și indică faptul că echipa creativă a serialului ne pregătește numeroase surprize în viitorul apropiat, care nu doar că vor aduce povestea mai aproape ca oricând de scrierile lui Sapkowski, ci vor trimite în plan principal tot ceea ce fanii genului fantasy au îndrăgit mereu la această serie.

Ultimul capitol unde producția The Witcher a strălucit în mod deosebit în fiecare sezon este cel al performanțelor actoricești, dar vestea că Henry Cavill (The Ministry of Ungentlemanly Warfare) a renunțat la acest proiect după doar 3 sezoane în care l-a interpretat magistral pe Geralt of Rivia a provocat un cutremur în rândurile fanilor și a schimbat iremediabil imaginea și așa polarizantă a serialului în mentalul colectiv, așa că nu multă lume i-a acordat vreo șansă noului actor ales pentru a-l juca pe stoicul vânător de monștri să se ridice pe măsura așteptărilor setate de carismaticul artist britanic. Din fericire, Liam Hemsworth (The Hunger Games: Catching Fire) a preluat ștafeta de la predecesorul său direct și a sfidat toate criticile pentru a-și însuși pe deplin acest personaj emblematic, folosindu-și șarmul personal cu scopul de a explora o nouă fațetă a eroului nostru, mult mai vulnerabilă și deschisă decât cea deja exploatată de Cavill, dar această tranziție dramatică nu îi face un deserviciu major proiectului, ci îi oferă acestuia șansa de a evolua în ton cu actorul său principal, Hemsworth surprinzând la perfecție atitudinea implacabilă a protagonistului și inflexiunile sale vocale inimitabile, precum și postura sa intimidantă și abilitățile sale combative uluitoare (mult mai acrobatice și fluide decât dure și rigide), totul în ideea de a creiona o imagine fizică/morală fidelă celei descrise în paginile cărților lui Sapkowski, pe care relativ subapreciatul actor australian o interpretează absolut impecabil, livrând o performanță care captează toate nuanțele faimosului vânător titular și care este mai mult decât meritorie de a fi apreciată individual la justa valoare, nu doar prin prisma celei excelente livrate de primul actor.

În același timp, Freya Allen (Kingdom of the Planet of the Apes) face din nou o treabă extraordinară în rolul lui Ciri, o figură inocentă și profund traumatizată de experiențele din trecut, dar care se trezește în acest sezon pe cont propriu, înconjurată de pericole la tot pasul și tentată de chemarea laturii sale întunecate, iar relația de prietenie și ulterior de dragoste pe care o leagă cu unul dintre membrii găștii Șobolanilor o ajută pe eroină să își înțeleagă mai bine atât personalitatea, cât și sexualitatea, fapt pentru care călătoria inițiatică a prințesei cintrane fugare se face remarcată drept cea mai importantă piesă a sezonului 4, chiar dacă finalul tragic al acesteia încheie aventurile clandestine ale protagonistei într-o cheie șocantă. De cealaltă parte, Anya Chalotra (Creature Commandos) revine cu aplomb în pielea vrăjitoarei Yennefer of Vengerberg, fermecătoarea vrăjitoare aflându-se pe drumul izbăvirii în acest sezon și folosindu-și atât talentele magice impresionante, cât și abilitățile persuasive aprige pentru a construi o alianță care să lupte împotriva forțelor răului, fiind protagonista celor mai emoționante și dinamice momente ale ultimelor episoade, dar și liantul dintre celelalte două povești centrale portretizare, iar talentata actriță reușește să se apropie mult mai mult de imaginea clasică a eroinei cu veleități antagonistice, având totodată și o chimie electrizantă cu Hemsworth, deși timpul lor comun pe ecran este limitat și dedicat exclusiv unor momente repetitive de candoare intimă, care se reflectă în modul în care relația dintre Yennefer și Geralt evoluează ca urmare a evenimentelor la care au fost martori.

În ceea ce-i privește pe ceilalți membri importanți care fac parte din această distribuție, Joey Batey (Knightfall) este o prezență încântătoare ca de obicei în rolul bardului Jaskier, care se vede nevoit să aleagă între loialitatea față de cauza lui Geralt și sentimentele sale contrastante, în timp ce Mahesh Jadu (Marco Polo) și Bart Edwards (State of Happiness) livrează două noi performanțe memorabile în rolurile lui Vilgefortz of Roggeveen și Emhyr var Emreis, figurile antagonistice principale ale proiectului, unul fiind consumat de setea de putere și dorința asiduă de răzbunare, iar celălalt apelând la noi metode odioase pentru a-și împlini ambițiile mârșave. Din păcate, timpul și spațiul sunt mult prea limitate pentru a putea vorbi pe îndelete despre toți actorii fabuloși care conturează universul vast al acestui proiect, dar printre numele care se disting în acest sezon se numără Graham McTavish (House of the Dragon), Hugh Skinner (Poldark) și Cassie Clare (The Sandman), interpreții machiavelicilor uneltitori redenieni Sigismund Dijkstra, Radovid și Philippa Eilhart, iar Meng’er Zhang (Marvel’s What If…?), Eamon Farren (The ABC Murders), Anna Shaffer (Harry Potter and the Half-Blood Prince) și Danny Woodburn (Willow) completează cu succes tabloul destoinicilor aliați ai lui Geralt, fiecare dintre ei contribuind într-o mai mică sau mai mare măsură pe tot parcursul călătoriei. Referitor la noile adiții din acest sezon, Laurence Fishburne (The Amateur) face o treabă uluitoare în rolul lui Emiel Regis, un suflet altruist și un prieten de nădejde îmbrăcat în haina unui vampir misterios, Sharlto Copley (Boy Kills World) și James Purefoy (The Recruit) atrag toată atenția în pielea terifiantă a duo-ului sadic antagonistic Stefan Skellen/Leo Bonhart, iar Peter Mullen (Westworld) preia rolul bătrânului Vesemir pentru câteva apariții sporadice, dar adaugă o tușă paternă emoționantă în rolul mentorului lui Geralt.

Succesul legendar al serialului fenomen Game of Thrones este unul care va dăinui pe vecie în istoria cinematografiei moderne, nu doar pentru felul remarcabil în care a mutat arta cinematografică din sălile de cinema pe ecranele din casele noastre, fără a pierde din vedere farmecul indubitabil și spectaculozitatea inerentă acestei experiențe unice, ci și pentru influența covârșitoare pe care a avut-o asupra genului fantasy în sine, dând naștere unui întreg val de proiecte de televiziune care au încercat să replice formula sa victorioasă, chiar dacă nu toate produsele rezultate în urma acestei inițiative creative ambițioase au fost încununate cu laurii meritorii. Deși serialul The Witcher a debutat în anul 2019 drept cel mai bun înlocuitor al producției HBO, reputația sa a avut de suferit din ce în ce mai mult cu fiecare sezon lansat, iar toamna anului 2025 a adus în atenția publicului cel de-al patrulea sezon al celei mai controversate drame fantasy a ultimului deceniu, care continuă aventurile faimosului Geralt of Rivia cu o nouă poveste fascinant de complexă, susținută de o cinematografie impresionantă, o abordare provocatoare și o distribuție fenomenală, sfidând criticile și controversele pe drumul spre succes și făcându-se remarcat drept un sezon de televiziune care nu este lipsit de cusururi, dar care merită apreciat din plin pentru punctele sale forte evidente, nu doar pentru neajunsurile sale mai mult sau mai puțin justificate.