Gen V Sezonul 2 (Recenzie) – O poveste îndrăzneață și o abordare polarizantă sunt punctele forte care descriu un sezon haotic al celei mai populare satire adolescentine cu supereroi

by Alex Haulică · 18 noiembrie 2025

Într-o epocă în care steaua ascendentă a producțiilor cinematografice cu supereroi pare să își fi pierdut strălucirea orbitoare de odinioară, publicul larg și-a mutat atenția de pe blockbusterele Marvel și DC, intens contestate pentru felul șablonard și lipsit de originalitate pe care îl propun cu fiecare nouă apariție pe marele ecran, înspre o serie de proiecte de televiziune îndrăznețe, precum Watchmen sau Invincible, care abordează această nișă într-o manieră autocritică și subversivă, ambele exemple câștigând o popularitate imensă în ultimii ani și oferind fanilor o alternativă revigorantă și relevantă sub aspect tematic a contemporanilor lor mult mai cunoscuți. Din aceeași galerie selectă face parte și fenomenul cultural intitulat The Boys, celebra satiră cu supereroi a platformei Amazon Prime devenind o adevărată piatră de temelie a cinematografiei de acest gen și crescând de la an la an ca mărime și influență, iar asta a dat naștere unui prim spinoff live-action cel puțin la fel de actual și provocator, serialul Gen V explorând o nouă față a eroismului modern și continuând parcursul controversat al producției originale, iar anul 2025 ne aduce cel de-al doilea sezon al acestei drame adolescentine, care însă, pe lângă o poveste ambițioasă și o abordare riscantă, reușește să surprindă doar prin felul dezorganizat de captivant cu care este construit.

Sezonul 2 al serialului Gen V continuă aventurile lui Marie Moreau (Jaz Sinclair) și a celorlalți tineri supereroi ai Universității Godolkin, respectiv Emma Meyer (Lizze Broadway), Jordan Li (London Thor/Derek Luh), Cate Dunlap (Maddie Phillips) și Sam Riordan (Asa Germann), după ce evenimentele sângeroase de la sfârșitul sezonului anterior i-au scindat ca urmare a schimbării ordinii mondiale, iar unii dintre ei s-au alăturat armatei conduse de Homelander (Antony Starr), în timp ce alții au fost închiși în instituția secretă Elmira din cauza crezurilor lor nobile. Cu toate acestea, soarta protagoniștilor noștri se schimbă în ziua în care noua conducere a Universității, reprezentată de decanul Cipher (Hamish Linklater), îi eliberează din captivitate pentru a-și continua studiile și a-și antrena talentele unice înaintea războiului dintre oamenii obișnuiți și cei înzestrați cu superputeri care se pregătește să înceapă, dar moartea unui membru important al echipei și dorința lui Marie de a afla răspunsuri cu privire la trecutul său și la dispariția surorii sale îi aduce pe tinerii revoluționari față în față cu cea mai mare provocare a vieții lor, fiind nevoiți să lupte împotriva unui sistem corupt, dar și a propriilor gânduri întunecate pentru a desluși tainele misteriosului Proiect Odessa și a salva căminul lor din calea unui adversar care urmărește militarizarea graduală a comunității supercapabile prin mijloace inimaginabile.

Primul sezon al producției Gen V a venit ca o gură de aer proaspăt exact în momentul în care serialul original The Boys era la apogeul parcursului său absolut uluitor, împrumutând același caracter polarizant (prin paralela excelentă pe care o face între realitate și ficțiune, atât din punct de vedere cultural, cât și sociopolitic) și un simț artistic distinctiv (concentrat pe brutalitatea excesivă și obscenitatea vulgară ale unei lumi aflate în colaps moral/identitar), dar ancorând narativa în perspectiva unică a unui grup de adolescenți pentru care acest context problematic reprezintă o normalitate, ceea ce nu a făcut nimic altceva decât să aprofundeze paradigma îngrijorătoare din trecut și să exploreze o nouă fațetă a eroismului modern (influențată de ascensiunea tehnologiei și a rețelelor de socializare, precum și de manipularea mass-media, radicalizarea ideologică și anarhia socială). Prin urmare, faptul că proiectul Gen V s-a dovedit a fi pe cât de popular și apreciat, pe atât de contestat și polarizant este mai mult decât justificabil deoarece satira propusă reflectă realitatea noastră cotidiană așa cum puține alte francize îndrăznesc să o facă, adresând în mod autocritic controversele născute în jurul său, dar și convențiile clasice ale genului cu supereroi și împingând la extrem limitele normale ale cinematografiei moderne pentru a evidenția cu măiestrie declinul nostru ca societate, dar luând o serie de decizii creative riscante cu scopul de a-și livra metafora centrală ostentativ de subtilă într-o manieră comercială.

Având în vedere cele discutate deja, era de așteptat ca și cel de-al doilea sezon al acestei producții cu supereroi să se ridice la același nivel calitativ superior cu care franciza creată de Eric Kripke (Supernatural) ne-a răsfățat de la bun început, însă problemele de culise dramatice cu care s-au confruntat noile episoade, respectiv moartea tragică a lui Chance Perdomo (Chilling Adventures of Sabrina) înainte de începutul filmărilor și nevoia ulterioară de a rescrie toate scenariile pentru a integra absența protagonistului Andre Anderson în poveste, au provocat un cutremur devastator pe care echipa creativă a serialului l-a gestionat în mod admirabil, dar care a alterat iremediabil parcursul acestui sezon și l-a cufundat într-un haos compozițional greu de negat. Așadar, eliminându-l pe Andre din poveste printr-un sacrificiu emoționant care onorează memoria acestuia și a tânărului actor cu atenția și respectul cuvenite, tabloul general al sezonului 2 a folosit această dispariție pe post de nucleu afectiv, construind în jurul său numeroase fire narative principale, precum misterul Proiectului Odessa sau identitatea adevărată a decanului Cipher, care se întrepătrund cu abilitate unele într-altele pentru a adânci conspirația de dincolo de fațada superficială a Universității Godolkin, însă ritmul inconsecvent al ultimelor 8 episoade și schimbările drastice pe care scenariul le-a suferit din cauzele antemenționate își fac simțite prezența în cele mai dezamăgitoare moduri posibile, diminuând astfel inevitabil strălucirea sa inedită.

Pe cale de consecință, cu toate că misterele centrale ale acestui sezon sunt extrem de intrigante și de bine gândite (deși punerea în scenă a unora dintre ele este atât de previzibilă încât le răpește acestora orice urmă de impact emoțional ar fi putut avea), majoritatea firelor narative adiacente conturate, și anume misiunea lui Marie de a-și găsi sora înstrăinată, eforturile revoluționare ale Emmei, drama identitară a lui Jordan sau încercările lui Cate/Sam de a-și îndrepta greșelile din trecut, nu sunt la fel de interesante și antrenante precum ar fi fost de dorit, învârtindu-se mereu în jurul unor interacțiuni repetitive, conflicte violente și obscenități gratuite (acest ultim aspect care în trecut făcea parte integrantă din configurația de bază a francizei, acum este folosit exclusiv dintr-o nevoie absurdă de a ilustra ceva grotesc/dezgustător pe ecran), iar acesta este încă un aspect revelator al dezorganizării compoziționale care a ajuns să definească acest sezon. Prin urmare, răsturnările de situație dramatice și felul în care narativa propusă se completează cu cea a proiectului original în moduri care mai de care mai creative sunt două elemente cruciale care au ajutat deznodământul celui de-al doilea sezon să fie unul relativ satisfăcător, încheind conflictul central dintre tinerii supereroi și decanul Cipher într-un mod subversiv de spectaculos, dar pe alocuri mult prea abrupt și simplist, și dedicând ultimele minute ale episodului final pentru a livra o nouă surpriză fabuloasă, care creează o punte de legătură ofertantă între cele două proiecte cu supereroi, dar care ambiguizează viitorul deja incert al producției curente în forma sa actuală.

Din fericire, capitolul unde serialul Gen V a strălucit dintotdeauna este cel al performanțelor actoricești, acolo unde o distribuție pe cât de numeroasă (susținută de o serie de cameo-uri surprinzătoare care completează imaginea oarecum șubredă a sezonului, deși multe dintre acestea nu erau deloc necesare și au o contribuție amuzantă minimală), pe atât de talentată a reușit din nou să dea viață unei lumi în care absurditatea și depravarea guvernează toate categoriile sociale/demografice, fiecare actor fiind capabil să îmbine umorul negru și vulnerabilitatea abrazivă a personajelor pe care le întruchipează pentru a picta un tablou moral cât mai complex și fidel realității în care trăim la ora actuală. Astfel, Jaz Sinclair (Revolution) este piesa centrală a acestui proiect și actrița cu cea mai valoroasă contribuție din întreaga distribuție, Marie Moreau descriindu-se drept o figură eroică reticentă, cu un trecut profund traumatizant și un parcurs emoțional tumultos, iar noul sezon o provoacă pe simpatica protagonistă să se confrunte cu puterile sale aparent nelimitate și cu destinul mesianic pus pe umerii săi neexperimentați, ceea ce îi oferă interpretei oportunitatea de a accesa și latura ușor antagonistică a adolescentei, chiar dacă alternările frecvente între cele două ipostaze contrastante ale acesteia nu sunt atât de credibile precum ar fi fost indicat, fapt pentru care evoluția sa finală nu este una câștigată în mod natural.

În ceea ce-i privește pe ceilalți membri care fac parte din distribuție, Derek Luh (Marvel’s Runaways) și London Thor (You) se fac remarcați în mod deosebit în rolul lui Jordan Li, unul dintre ei întruchipând latura sensibilă și candidă a curajosului erou non-binar, iar celălalt folosindu-și carisma personală pentru a adânci conflictul identitar cu care se confruntă devotatul protagonist, însă talentele lor individuale nu sunt fructificate pe deplin și îi restricționează adesea într-o arie melodramatică deloc favorabilă personajului lor, în timp ce Lizze Broadway (Ghosted) fură toată lumina reflectoarelor de fiecare dată când Emma Meyer apare pe ecran, joviala eroină fiind nevoită să își stăpânească puterile instabile pentru a putea susține cauza revoluționară căreia i se dedică, dar găsindu-se mereu pregătită să facă un comentariu sarcastic pentru a detensiona atmosfera și așa sumbră a sezonului. Totodată, Maddie Phillips (Lucifer) și Asa Germann (Monster) fac și ei o treabă excelentă în rolurile lui Cate Dunlap și Sam Riordan, doi eroi cu valențe antagonistice care au un parcurs evolutiv similar și care luptă pentru a-și găsi izbăvirea în fața prietenilor lor, în timp ce Sean Patrick Thomas (Evil) și al său Polarity devin o prezență mult mai importantă în acest sezon, substituind absența fiului său și fiind pregătit să sacrifice orice pentru a-și găsi dreptatea, iar Hamish Linklater (Batman: Caped Crusader) atrage toată atenția în rolul enigmaticului decan Cipher, carismaticul antagonist principal al sezonului, care își ascunde intențiile malefice și sadismul machiavelic în spatele unui zâmbet dezarmant și a unor parabole perfect meșteșugite.

Într-un context cinematografic în care producțiile clasice cu supereroi par să își piardă din publicul fidel, iar instabilitatea globală și polarizarea socială au devenit principale surse de inspirație pentru numeroase voci creative care încearcă să folosească arta pentru a oglindi realitatea îngrijorătoare în care trăim, faptul că Eric Kripke și colaboratorii săi se bucură de libertatea și susținerea nemărginită a platformei Amazon Prime Video nu poate fi decât un semn îmbucurător cu privire la viitorul francizei The Boys, o producție revoluționară care, deși se află aproape de final, pare mai vie și mai controversată ca niciodată, iar asta se vede mai bine ca oricând în cazul primului și momentan unicului spinoff live-action al său. Așadar, serialul Gen V s-a întors pe micile ecrane cu o oarecare nesiguranță în toamna anului 2025, cel de-al doilea sezon al popularei satire adolescentine confruntându-se cu anumite probleme de culise care i-au schimbat iremediabil parcursul spectaculos și au provocat un haos compozițional greu de gestionat, ceea ce face ca toate punctele sale forte, respectiv direcția narativă îndrăzneață, abordarea provocatoare și distribuția fabuloasă, să își piardă din strălucirea caracteristică pe drumul spre un succes neașteptat de modest, care pare să ne indice că au apărut deja anumite fisuri în armura aparent implacabilă a francizei.