The Roses (Recenzie) – O comedie cu parfum de romantism toxic și cu două performanțe centrale memorabile readuce cu modestie în atenția publicului un clasic subapreciat

by Alex Haulică · 21 noiembrie 2025

Comediile romantice au servit încă de la începuturile cinematografiei și până în ziua de azi drept unele dintre cele mai populare și constante prezențe de pe marile ecrane, oferindu-le privitorilor ocazia unică de a intra în profunzimile sentimentelor și relațiilor interumane într-o manieră satirică, însă ultimii ani au marcat un declin observabil al acestei nișe atât din punct de vedere al notorietății, cât și din cel al calității produselor livrate, iar asta i-a provocat pe anumiți creatori temerari să găsească în trecut anumite surse de inspirație captivante pentru a demara o reinventare imperios necesară a controversatului gen cinematografic. Astfel, pelicula The Roses, adaptare a romanului The War of the Roses al lui Warren Adler, a debutat la sfârșitul acestei veri drept una dintre cele mai așteptate comedii negre ale anului 2025, aducând în fața publicului o poveste haioasă cu parfum de romantism toxic și două performanțe centrale memorabile, dar al cărei substrat tematic intrigant este subminat din cauza unei structuri narative cel puțin bizare, dacă nu chiar neconvingătoare, fapt pentru care necesitatea și relevanța acestui proiect devin neclare.

The Roses urmărește povestea cuplului Theo (Benedict Cumberbatch) și Ivy Rose (Olivia Colman), unul dintre ei fiind un arhitect în căutarea acelui proiect măreț care îi va aduce succesul îndelung așteptat, iar celălalt un chef extrem de talentat, dar cu un potențial uriaș neexploatat, a căror viață ia o turnură complet neașteptată în ziua în care o furtună devastatoare mătură orașul costier în care locuiesc, răpindu-i bărbatului oportunitatea perfectă de a-și vedea visele devenite realitate și oferindu-i femeii ocazia de a-și face cunoscute abilitățile culinare în toată lumea. Așadar, trezindu-se nevoit să devină casnic și să își crească singur cei doi copii, Theo dezvoltă o serie de frustrări personale/profesionale din cauza notorietății de care se bucură soția sa, iar asta creează o fisură ireparabilă în relația lor aparent perfectă, cei doi protagoniști arătându-se nu doar pregătiți, ci și capabili să își saboteze familia în moduri care mai de care mai creative și periculoase, având ca miză finală atât satisfacerea orgoliilor proprii cu scopul de a deține supremația în relație, cât și aflarea unor răspunsuri a căror absență a apăsat greu pe sufletele lor încă de la început.

Având în vedere că filmul regizat de Jay Roach (Bombshell) este o adaptare a romanului The War of the Roses scris de Warren Adler, precum și o reinterpretare a filmului cu același nume din anul 1989, așteptările pentru această producție erau relativ ridicate, mai ales pentru că aducerea în modernitate a acestei povești clasice a venit cu numeroase oportunități intrigante de a explora ideea de romantism și toxicitate relațională într-un context socioeconomic ușor perceptibil de publicul larg, însă substratul tematic extrem de valoros și ofertant de care dispunea acest proiect a fost insuficient dezvoltat pentru a putea ancora călătoria emoțională a protagoniștilor într-o manieră autentică. Din păcate, elementele satirice și cele de tip comedie neagră au acaparat întreaga atenție a scenariului și au provocat un oarecare haos compozițional greu de negat pe parcursul experienței, acesta fiind mult mai concentrat pe livrarea unor momente absurd de amuzante decât pe consolidarea unei sfere afective care să susțină temele profunde abordate, însă acest aspect nu dinamitează complet farmecul distinctiv al filmului, ci îl limitează întrucâtva din punct de vedere artistic la o arie cinematografică destinată unui segment nișat al publicului.

În ceea ce privește tabloul narativ general al comediei The Roses, acesta este construit exclusiv în jurul războiului orgoliilor dintre Theo și Ivy, urmărind treptat diferitele etape pe care le ia acest conflict dezastruos și explorând consecințele escaladante ale destrămării familiei Rose, precum și ramificațiile surprinzătoare pe care fiecare acțiune a protagoniștilor o are asupra lor ca indivizi, ca parteneri sau ca părinți, ceea ce pictează o imagine de ansamblu neașteptat de complexă pentru o comedie de o asemenea factură, însă ritmul mult prea lent din prima jumătate a filmului îi răpește celei de-a doua părți impactul general de care aceasta avea nevoie pentru a putea livra cu eficacitate mesajul central al experienței. Prin urmare, dedicând mult prea mult timp acțiunilor incipiente care au stat la baza conflictului central și altor momente comice repetitive (flirturile ridicole dintre Amy și Theo, obsesia sportivă a copiilor Rose sau bagatelizarea unor trăsături specifice poporului britanic), filmul intră pe o pantă ușor descendentă în partea mediană, înainte de a pune în scenă exact situațiile de acalmie care ne-au fost promise de la bun început, ceea ce a condus înspre un deznodământ exploziv, care nu doar că a încheiat povestea într-un mod nesperat de bun, ci a conturat o concluzie subversivă, aflată la limita fină dintre ambiguitate și tragedie.

Referitor la performanțele actoricești din acest proiect, Benedict Cumberbatch (The Phoenician Scheme) și Olivia Colman (The Bear), doi dintre cei mai talentați și versatili actori ai generației lor, fac o treabă excelentă ca de obicei în rolurile lui Theo și Ivy Rose, protagoniștii cu valențe antagonistice ai comediei și două prezențe pe cât de magnetice, pe atât de egocentrice, iar asta le-a oferit fabuloșilor interpreți posibilitatea de a explora mult mai în detaliu latura întunecată a antieroilor, unul fiind corupt de nevoia obsesivă de a-și surclasa partenera de viață, iar celălalt dezvoltându-și ambiția de a sacrifica orice în slujba viselor sale, dar ale căror parcursuri involutive fascinante se termină într-o cheie dramatică spectaculoasă. În schimb, Kate McKinnon (Barbie) și Andy Samberg (Palm Springs) completează tabloul actoricesc al filmului din postura excentricilor prieteni ai familiei titulare, Barry și Amy fiind mereu gata să livreze comentarii sardonice spumoase, chiar și atunci când acestea sunt complet deplasate sau distrag atenția de la emoția anumitor momente cheie, iar Allison Janney (The Diplomat) are doar o apariție scurtă, însă actrița reușește să atragă atenția într-o singură secvență care îi pune în valoare talentul comic impecabil.

Comedia a fost mereu unul dintre cele mai dificile de pus în scenă genuri cinematografice, deși s-a bucurat constant de o popularitate indiscutabilă în rândurile fanilor de toate vârstele, iar acest lucru este confirmat de fluctuațiile calitative care au ajuns să descrie această nișă ofertantă în ultimul deceniu și care a adus-o într-un oarecare con de umbră nefavorabil, însă asta nu i-a oprit pe anumiți creatori temerari din a-și împrumuta talentele unice pentru a propune o revitalizare a divertismentului comercial dintr-o perspectivă modernă. Cu toate acestea, pelicula The Roses a debutat fără prea mare fast la sfârșitul acestei veri, propunând un tip de comedie care nu a fost atât de prezent în ultima vreme în mentalul colectiv, respectiv cel al unei satire romantice cu un substrat tematic actual și două performanțe centrale memorabil de toxice, însă al cărei adevărat potențial de a avea succes este diminuat din cauza unei structuri narative nefavorabile și a unei abordări nu pe deplin convingătoare, ceea ce nu poate fi decât dezamăgitor pentru fanii comediilor clasice.