Bait News – Săptămâna 8 – 14 decembrie 2025

Poster newsletter "BAIT NEWS", săptămâna 2025-50O nouă săptămână aduce întotdeauna noi știri, noi zvonuri, noi trailere, dar și noi premiere din lumea filmelor și a serialelor, iar rubrica Bait News reprezintă doza săptămânală de informații, destinată cinefililor și celor care vor să fie la curent cu tot ce se întâmplă in acest domeniu.

Filme – premiere, știri, trailere

1. Premierele săptămânii

  • Wake Up Dead Man: A Knives Out Mystery (12 decembrie 2025)
  • Dust Bunny (12 decembrie 2025)
  • Ella McCay (12 decembrie 2025)
  • Silent Night, Deadly Night (12 decembrie 2025)

2. Știrile săptămânii

  • După ce acordul de vânzare istoric semnat între studiourile Warner Bros. și compania Netflix a provocat săptămâna trecută un cutremur în industria cinematografică, se pare că această poveste va continua în viitorul apropiat ca urmare a ofertei de peste 108 miliarde de dolari înaintate de conducerea studiourilor Paramount Pictures, urmând ca o posibilă decizie finală în acest sens să fie luată până la sfârșitul săptămânii viitoare.
  • Regizorul Ryan Coogler (Sinners) a dezvăluit că misteriosul film Black Panther 3 va fi lansat în 2028, însă studiourile Marvel nu au confirmat încă existența acestui proiect.
  • După ce primele reacții cu privire la pelicula 28 Years Later: The Bone Temple s-au dovedit a fi îmbucurătoare, studiourile Sony au anunțat că au dat undă verde proiectului 28 Years Later III, iar Alex Garland (Warfare) lucrează deja la scenariul acestui film.
  • Deși prezența lor în ultimul capitol al francizei The Hunger Games era așteptată, anunțul că Jennifer Lawrence (Die My Love) și Josh Hutcherson (The Studio) se vor întoarce într-un rol limitat în filmul Sunrise on the Reaping a fost făcut de abia acum.
  • Producătorul Jerry Bruckheimer (F1: The Movie) a confirmat că filmările pentru pelicula Heat 2 vor începe în luna august a anului 2026, motivând această nouă amânare din cauza programului încărcat al lui Leonardo DiCaprio (One Battle After Another), care va filma proiectul What Happens at Night al lui Martin Scorsese (The Irishman) în primăvara aceluiași an, ambele producții urmărind o eventuală lansare în anul 2027.
  • Conform ultimelor zvonuri, proiectul pe care Tom Cruise (Mission: Impossible – The Final Reckoning) urma să îl filmeze exclusiv în spațiu ar fi fost anulat oficial recent din cauza tensiunilor politice dintre legendarul actor și actuala administrație americană.
  • Distribuția filmului Avengers: Secret Wars s-a mărit cu două noi nume în ultima săptămână, Letitia Wright (Black Mirror) și Paul Bettany (Here) confirmând că se vor întoarce în rolurile Black Panther și Vision pentru ultimul capitol al francizei MCU.
  • După ce studiourile Blumhouse au anunțat în urmă cu câteva săptămâni că lucrează la un nou film Paranormal Activity, cel de-al optulea capitol al francizei horror și-ar fi găsit deja regizorul în persoana relativ necunoscutului cineast Ian Tuason (undertone).
  • Deși nimic nu a fost confirmat oficial, Vin Diesel (Guardians of the Galaxy Vol. 3) a dezvăluit printr-o postare pe rețelele de socializare că superstarul portughez Cristiano Ronaldo își va face debutul cinematografic în ultimul film al francizei Fast & Furious.
  • După doar 2 săptămâni de la lansarea oficială în cinematografe, pelicula animată Zootopia 2 a stabilit un nou record de încasări în acest weekend, devenind al doilea proiect hollywoodian care a atins un miliard de dolari la box office-ul mondial în 2025.

3. Trailere noi

  • Mercy – viața detectivului Chris Raven (Chris Pratt) ia o turnură neobișnuită în ziua în care soția sa este omorâtă în condiții suspecte, iar eroul nostru trebuie să își demonstreze nevinovăția în fața unui sistem AI la a cărui creație a contribuit chiar el, având la dispoziție 90 de minute pentru a înfrânge mașinăria înainte de a fi prea târziu.
  • The Drama – înainte de ziua nunții lor, relația dintre Emma (Zendaya) și Charlie (Robert Pattinson) este pusă la grea încercare atunci când unul dintre ei află un secret tulburător despre celălalt, declanșând astfel o incursiune dramatică dincolo de fațada perfectă a cuplului lor, care va putea fi descoperită începând cu data de 3 aprilie 2026.
  • Supergirl – faimoasa Kara Zor-El/Supergirl (Milly Alcock) își face debutul oficial în primul teaser lansat pentru următorul capitol al francizei DCU, care oferă un crâmpei din odiseea intergalactică pe care simpatica eroină o va face în căutarea dreptății, precum și detalii despre figurile aliate sau nu care o vor acompania în această aventură.
  • Street Fighter – Studiourile Capcom au lansat în cadrul ceremoniei The Game Awards Show un prim teaser pentru următoarea adaptare live-action a seriei de jocuri video eponime, noile imagini introducându-i în exclusivitate pe fioroșii luptători care sunt recrutați pentru a lua parte la o competiție de arte marțiale învăluită în mister și violență.

Seriale – premiere, știri, trailere

1. Premierele săptămânii

  • Percy Jackson and the Olympians – Sezonul 2 (10 decembrie 2025)
  • Record of Ragnarok – Sezonul 3 (10 decembrie 2025)
  • Tomb Raider: The Legend of Lara Croft – Sezonul 2 (11 decembrie 2025)
  • Tales of the Teenage Mutant Ninja Turtles – Sezonul 2 (12 decembrie 2025)

2. Știrile săptămânii

  • Debutul acestei săptămâni a adus cu sine și lista nominalizaților pentru cea de-a 83-a ediție a prestigioaselor Premii Globurile de Aur, iar printre cele mai titrate producții cinematografice care se vor lupta pentru mult râvnitele statuete din aur se numără One Battle After Another, Sentimental Value, Hamnet, The White Lotus sau Adolescence.
  • Echipa de producție a serialului Dexter: Resurrection a confirmat că filmările pentru cel de-al doilea sezon al aclamatei producții vor începe în luna aprilie a anului viitor, anticipând astfel o dată de lansare oficială a noilor episoade în toamna aceluiași an.
  • Platforma Amazon Prime a dezvăluit că serialul Young Sherlock, cel mai nou proiect de televiziune marca Guy Ritchie (Fountain of Youth) și cu Hero Fiennes Tiffin (The Ministry of Ungentlemanly Warfare), Dónal Finn (The Wheel of Time) și Colin Firth (Lockerbie: A Search for Truth) în rolurile principale, va fi lansat în cursul anului 2026.
  • Conform ultimelor zvonuri apărute pe internet, distribuția serialului live-action Tomb Raider s-ar fi mărit în ultimele zile cu un nou nume important, Sigourney Weaver (The Gorge) alăturându-se proiectului Amazon Prime într-un rol central învăluit în mister.
  • După o absență îndelungată de pe micile ecrane, platforma Netflix a confirmat că cea de-a patra parte a popularului serial francez Lupin va debuta în toamna anului 2026.
  • Jonathan Nolan, creatorul serialului Fallout al platformei Amazon Prime, a confirmat că filmările pentru sezonul 3 al dramei postapocaliptice vor începe în vara anului viitor, anticipând o posibilă dată de lansare a următoarelor episoade în cursul anului 2027.
  • Platforma Hulu a dezvăluit că lucrează împreună cu Robert/Michelle King (Evil) și legendarul Ridley Scott (Gladiator II) pentru un nou proiect de televiziune intitulat Vatican City, care va explora dedesubturile lăcașului sfânt dintr-o perspectivă inedită.
  • Platforma Amazon Prime a anunțat printr-o postare pe rețelele de socializare că filmările pentru sezonul 3 al serialului The Lord of the Rings: The Rings of Power s-au încheiat oficial, anticipând o posibilă lansare a noilor episoade la sfârșitul anului 2026.
  • După mai multe zvonuri contradictorii, platforma Netflix a confirmat în sfârșit că sezonul 4 al serialului The Lincoln Lawyer va fi lansat integral pe data de 5 februarie.
  • Ella Purnell (Yellowjackets) a anunțat că filmările pentru sezonul 2 al comediei negre Sweetpea s-au încheiat luna trecută, noile episoade urmând să fie lansate în anul 2026.
  • Platforma Peacock a anunțat că al doilea sezon al îndrăgitei comedii Ted, continuare serializată a seriei de filme eponime, va fi lansat integral pe data de 5 martie 2026.
  • Platforma Netflix a dezvăluit că a doua parte a serialului One Hundred Years of Solitude, adaptare a legendarului roman scris de Gabriel García Marquez, va debuta în luna august a anului viitor, însă o dată oficială de lansare nu a fost încă dezvăluită.
  • Contrar zvonurilor contradictorii din ultimele luni, co-CEO-ul studiourilor DC Peter Safran a confirmat că serialul Lanterns va fi lansat oficial la sfârșitul verii anului 2026.
  • Distribuția serialului Assassin’s Creed al platformei Netflix s-a mărit săptămâna aceasta cu un nou nume, Lola Petticrew (Tuesday) alăturându-se proiectului inspirat din faimoasa serie de jocuri video cu același nume într-un rol principal învăluit în mister.
  • Deși primul sezon al serialului Down Cemetery Road, bazat pe seria de romane a lui Mike Herron (Slow Horses), s-a încheiat în urmă cu doar câteva zile, platforma Apple TV a confirmat că serialul polițist britanic se va întoarce în curând cu un al doilea sezon.
  • Platforma Netflix a aunțat că sezonul 2 al serialului animat Devil May Cry, adaptare a popularei serii de jocuri video eponime, va fi lansat integral pe data de 12 mai 2026.
  • Conform ultimelor zvonuri apărute pe internet, distribuția sezonului 4 al serialului The White Lotus pare să își fi găsit un prim protagonist în persoana Helenei Bonham Carter (Enola Holmes 2), însă aceste informații nu au fost confirmate până la acest moment.

3. Trailere noi

  • The Boys (Sezonul 5) – noi alianțe spectaculoase și confruntări sângeroase descriu ultimul sezon al celui mai îndrăzneț serial cu supereroi modern, iar primul trailer lansat oferă detalii în premieră despre conflictul final dintre echipa titulară și amenințătorul Homelander (Antony Starr), care va putea fi urmărit începând cu data de 8 aprilie 2026.
  • The Copenhagen Test – după ce află că mintea i-a fost infiltrată de o grupare misterioasă, analistul Alexander Hale (Simu Liu) trebuie să colaboreze cu seducătoarea agentă Michelle (Melissa Barrera) pentru a-i scoate la suprafață pe adevărații trădători, fiind astfel obligat să aleagă între propria supraviețuire și loialitatea față de țara sa.
  • The Hunting Party (Sezonul 2) – fostul psiholog criminalist Bex Henderson (Melissa Roxburgh) revine pe micile ecrane în curând pentru o nouă vânătoare de criminali în serie evadați dintr-o închisoare de maximă siguranță, iar primele imagini lansate din noul sezon introduc fețele familiare care le vor da viață noilor adversari ai agentei FBI.
  • Avatar: The Last Airbender (Sezonul 2) – faimosul Aang (Gordon Cormier) trebuie să învețe să controleze puterea pământului pentru a putea opri războiul început de Națiunea Focului, iar primul teaser lansat îl introduce pe noul mentor al eroului, confirmând totodată și că al doilea capitol al poveștii va debuta în cursul anului 2026.
  • Hijack (Sezonul 2) – după ce a supraviețuit unui atentat cu bombă aerian, negociatorul Sam Nelson (Idris Elba) se trezește implicat într-o nouă situație complicată la bordul unui tren berlinez, însă circumstanțele acestei noi crize indică faptul că implicarea eroului nostru nu este una întâmplătoare, ci atent orchestrată de un inamic din umbră.
  • His & Hers – moartea suspectă a unei tinere din orașul său natal o determină pe jurnalista Anna (Tessa Thompson) să încerce să descurce ițele acestui caz misterios pentru a-și da o nouă șansă la viață, însă prezența detectivului Jack (Jon Bernthal) complică investigația celor doi foști soți în căutarea unei adevăr imposibil de neatins.
  • The Night Manager (Sezonul 2) – Jonathan Pine (Tom Hiddleston) revine pe micile ecrane după un deceniu de absență pentru o nouă misiune sub acoperire intensă, infiltrându-se în sânul unui cartel columbian care face contrabandă cu arme în numele unui actor statal secret, dar cu legături strânse cu o figură misterioasă din trecutul său.
  • HBO Max – platforma de streaming a lansat un teaser promoțional care prezintă noile producții care vor debuta în 2026 (A Knight of the Seven Kingdoms sau Lanterns), precum și detalii în premieră despre noile sezoane ale unor producții iconice (House of the Dragon, Euphoria sau Dune: Prophecy) care ne vor încânta în următoarele 12 luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *